Breaking the News: Rămîne cum AU stabilit? Omertàţara

Lectura este atît de politică, încît există texte pe care aproape că nu apuc să le citesc - pentru că mă fac să scriu. Poate tocmai de aceea pe unele le traduc - ca să le citesc-scriu.
 
E de ajuns ca preşul, covorul, acoperitoarea, muşamaua muşamalizării să se sfîşie un pic într-un punct ca să iasă (degeaba!) la iveală nu numai gunoiul pe care nu încetăm să-l băgăm sub el de proprii ochi, ci şi faptul că ţesătura însăşi din care sîntem alcătuiţi e gunoi. Urzeala psiho-politico-socială cu care ne acoperăm murdăria şi murdăriile a deveniut ea însăşi jeg. A intrat în carne şi s-a făcut carne.
 
România este muşamalizare în fapt, în act. Şi dacî îmi permit să spun generic "România" este pentru că aşa este nu doar statul, ci şi societatea: noi cu noi.
 
Poliţist. Criminal.
 
Sîntem răpiţi. De mult. Şi degeaba sunăm la UNU, la UNU (altul), ba chiar la amînDOI. Cînd sunăm la poliţie sunăm de fapt la făptaşi. Punct. Deci să nu mai sunăm, să ne ducem direct.
 
Cînd la Caracal ("Sud", "Mitici" etc.) se scandează "Poliţia ucide", logic ar trebui să urmeze Revolta. Că revoluţii am mai văzutără.
 
Stat de detestat. Nu avem ştiinţa statului. Statul este altceva decît politica. Nu şi la noi.
 
Caracal. Cu C de la Colectiv.
 
Poeţii, adevărul: "Negru profund. Noian de negru". Bacovia: România.
 
Hai cu conştientizarea!
 
Azi am aflat că STS 1) este o instituţie şi 2) că are prestigiu. Poate în rîndul preşedinţilor Romaniei aleşi graţie!
 
Pentru "prise de conscience" asupra asprei Românii, băgaţi mîna în priză. La poliţie. Ca să scăpaţi.
 
Viaţa nu are preţ. Nu are niciun preţ. Semnat: Statul român. Pentru că oamenii nu se preţuiesc, se aservesc voluntar: cultura statală locală.
 
Acum îl înţelegeţi pe un nenorocit de nimeni pe (non)nume Ionescu cînd a scris simplu, sufocant: "Nu"? Sînt momente în care poţi vedea simplu originile artei. Sau ale eticii. Sau ale omului. Sau legătura dintre ele.
 
Statul român e doar un sistem de extorcare. Nu un stat.
 
România a inventat (sau a revelat) o formă: REŢARA, mai mult REŢEA decît ŢARĂ.
 
"Police complice" (Costa Gavras, Z).
 
Re-Sta(r)t!
 
MAI, MAE, MUE.
 
România. CU R de la Ruşine. Mie mi-e foarte.
 
Deci cum facem? Sau rămîne cum AU stabilit?
 
Da: pentru că sînt "ai noştri".
 
România, ţara-omertà. În care adică "contractul de cetăţenie" este o lege a tăcerii faţă de noi înşine, colectiv şi particular, extern şi lăuntric.
 
Ce NU facem este infinit mai important decît ce facem, ce NU (NE) spunem, mai împortant decît ce (ne) spunem.
 
Şi tocmai - doar - negativul acesta, NE-ul acesta este ceea ce ne dă greutate şi consistenţă, substanţă. Fără el am dispărea. Şi nu se ştie dacă am mai renaşte. Tocmai de aceea nu ne aventurăm la vreo purgaţie de un "Sine" otrăvitor - pentru că nu e doar un decor: ca să nu rămînem chiar cu nimic. 
 
Moarte - Omertà - Merde.