Asta deoarece St. Martin (francofonul din mine o va numi aşa) e cea mai mică insulă din lume împărţită frăţeşte de două ţări: Franţa şi Olanda. Nordul e francez, sudul e olandez. Ca să respectăm realitatea, francezii au cam 60% din teritoriul de 88 km pătraţi, cu toate că ceva mai mulţi locuitori trăiesc în partea olandeză (39.000 faţă de 31.000). Capitala franceză e la Marigot, în vreme ce capitala olandeză a la Philipsburg.
Divizarea insulei datează de pe 23 martie 1648, în urma Tratatului de la Concordia iar legenda spune că totul a plecat de la un concurs dintre un olandez şi un francez, care s-au întrecut pentru a vedea care dintre ei e în stare să meargă mai mult. Înainte de a începe concursul, francezul a băut vin, în vreme ce olandezul s-a umplut de gin, o băutură mult mai tare. Pentru că francezul a acoperit o distanţă mai mare, el a cerut un teritoriu mai vast. Olandezul a pretins că francezul a trişat dar lucrurile au rămas stabilite şi teritoriul a fost împărţit.
Însă înainte de a ajunge olandezii şi francezii pe mica insulă din Caraibe, cel care a descoperit-o a fost, evident, Columb. Care a proclamat-o teritoriu spaniol pe 1 noiembrie 1493, numind-o Isla de San Martin, după numele sfântului Martin de Tours. Cu toate acestea, spaniolii n-au făcut o prioritate din colonizarea insulei, aşa că aproape două sute de ani mai târziu, în 1631, olandezii au fost atraşi de resursele ei de sare şi au pus bazele unei aşezări: Fort Amsterdam. Au numit un guvernator iar compania Dutch East India a început să extragă sare şi s-o comercializeze. Concomitent, pe insulă au început să apară localităţi fondate de francezi şi englezi.
Partea interesantă este că nu există graniţă între cele două teritorii. Din punct de vedere geografic, se poate spune că, datorită insulei St. Martin, Franţa se învecinează cu Olanda, lucru care nu se întâmplă în Europa. Ambele teritorii au monedă proprie (olandezii folosesc guldenul iar francezii - euro, după cum în toată insula circulă şi dolarul american) şi oamenii trăiesc în bună pace, fiecare după regulile lor naţionale.
Am ales pentru St. Martin o excursie care implica două ore de soare pe celebra plajă Maho (una dintre cele 37 plaje cu nisip alb cu care se "laudă" teritoriul franco-olandez). Aşa că nu am vizitat efectiv insula ci doar am tras cu ochiul, din autocar, la frumoasele panorame de pe drumul până la Maho, care se află în partea olandeză, imediat lângă aeroportul internaţional Princess Juliana. De altfel, plaja Maho este celebră tocmai pentru vecinătatea acestui aeroport (al doilea cel mai aglomerat din Caraibe, după cel din Punta Cana).
Mulţi dintre voi aţi văzut probabil cum avioanele aterizează pe Princess Juliana, sosind dinspre mare şi trecând aproape tangenţial cu plaja Maho. Unele avioane (în special cele mari) survolează atât de aproape încât ai impresia că le poţi atinge. Asta deoarece pista de aterizare se află imediat vizavi de Maho. Pe gardul care delimitează aeroportul se află inclusiv pancarde pentru turişti, care-i avertizează că e periculos să stea exact sub avioanele care aterizează, deoarece curentul provocat de acestea îi poate lua literalmente pe sus.
Aterizări lângă Maho Beach:
Altfel, Maho nu e neapărat o plajă de vis. Desigur, apa de culoare turcoaz şi nisipul alb fac oricând deliciul iubitorilor de soare. Însă Maho e destul de aglomerată şi, din pricina avioanelor care trec foarte des, e şi zgomotoasă. Dacă te saturi de stat cu ochii la orizont, pândind uriaşele păsări care survolează cerul albastru, te poţi duce la barul Sunset, unde să te bucuri de o bere rece şi unde să... continui să scrutezi zările.
Luaţi în calcul dacă vizitaţi St. Martin, că insula este considerată capitala gastronomică a Caraibelor, că pe ea se află peste 300 de restaurante şi că nu mai puţin de 110 naţionalităţi trăiesc în pace şi prietenie într-un decor superb, pe un tărâm denumit, sugestiv, Soualiga - "Ţinutul sării".
Am apucat un superb apus de St. Martin, înainte de a urca din nou pe Zenith şi a pleca spre următoarea destinaţie: Antigua.
(va urma)