Croazieră în Caraibe (VI): Barbados, dincolo de Rihanna

O nouă noapte pe vas, o nouă destinaţie, cea mai îndepărtată de punctul de plecare, una ieşită din zona Caraibelor şi înconjurată din toate părţile de Oceanul Atlantic. Barbados, o ţară care se mândreşte cu faptul că a dat lumii o cântăreaţă de succes - pe Rihanna -, că a fost aleasă drept locul în care şi-a făcut nunta celebrul jucător de golf Tiger Woods, în 2004, şi, mai ales, că nu a fost invadată niciodată de o putere străină (deşi a fost colonie britanică până în 1966, când a devenit independentă).

De altfel, prima oară când britanicii au pus piciorul în Barbados (numele ţării provine de la "smochinii cu barbă" - Los Barbados, care pe vremuri împânzeau teritoriul), în anul 1625, au găsit o insulă complet acoperită de junglă şi populată din plin cu... mistreţi sălbatici. Ei au fondat primul oraş, care iniţial s-a numit Jamestown (după numele regelui James Întâiul) dar care a devenit rapid cunoscut drept Holetown, deoarece navele care acostau erau curăţate şi spălate într-un mic canal din apropierea oraşului, o adevărată "gaură" urât mirositoare.


Un lucru interesant despre Barbados este că primii sclavi de aici au fost albi. Erau persoane care, într-o formă sau alta, fuseseră declarate duşmani ai Coroanei şi desemnate a fi pedepsite prin "barbarizare", adică prin deportarea în Barbados. Aceste fapte s-au petrecut între 1640 şi 1650, după care sclavia "neagră" şi-a intrat în crudele drepturi. De reţinut însă că în perioada 1841-1845, Barbados era considerat cel mai sănătos loc din lume în care se poate trăi, mortalitatea fiind de o persoană la 66, în vreme ce, comparativ, în lume se înregistra un deces la 35 de oameni.

Din păcate, în Barbados am optat pentru o excursie care nu a dezvăluit prea multe din frumuseţile insulei pentru care americanii, de pildă, au făcut o adevărată pasiune şi care şi-a câştigat renumele de a fi între primele cinci cele mai dezvoltate ţări din emisfera vestică, alături de Statele Unite şi Canada. Dar dincolo de faptul că şi inspiraţia joacă un rol în privinţa lucrurilor pe care le vezi într-o croazieră, e nevoie în mod cert de mai mult decât cele 4-5 ore pentru a simţi cu adevărat pulsul şi a savura minunile locului în care ajungi.

Am început cu un scurt tur al capitalei Bridgetown, care iniţial s-a numit "Indian Bridge" - Podul Indian, datorită podului şubred care fusese construit peste râul Careenage de către indieni. Ceva mai târziu, denumirea s-a schimbat în "oraşul Sfântului Mihail" ("town of St. Michael") iar numele actual îl poartă după 1654, când a fost construit, de altfel, un nou pod în locul celui iniţial.


Capitala - construită în secolele 17-19 - nu impresionează prin nimic, însă. Clădirile par mai degrabă neîngrijite, din loc în loc vezi unele construcţii cu aspect colonial, aflate în paragină, despre care te întrebi dacă sunt monumente naţionale sau au fost lăsate aşa din pricina nepăsării.


Un fapt notabil despre Bridgetown este că statuia amiralului Nelson, inaugurată în Trafalgar Square (între timp redenumită National Heroes Square) pe 22 martie 1813, este mai veche decât mult mai celebra ei "soră" din mult mai celebra piaţă londoneză cu acelaşi nume.
Ne-am oprit pentru câteva minute la Bridgetown Dry Dock, construit în 1887, docul în care erau trimise la reparat în secolul 19 navele care acostau în Bridgetown dar care a servit şi pentru reparaţia navelor britanice în timpul Primului Război Mondial.


Dar cea mai interesantă oprire a fost la distileria de rom Mount Gay, cea mai veche distilerie de rom din lume care are o producţie continuă încă din anul 1703. În acel an, în Barbados s-a produs romul numit "kill-Devil" ("ucide diavolul") iar distileria a intrat apoi pe mâinile respectabilului businessman Sir John Gay, căruia i-a fost dăruită de un prieten ce o moştenise (şi care se numea, culmea!, John Sober). Gay a preluat rapid frâiele şi a început să producă un rom superior, care poartă încă de atunci numele Mount Gay Rum. La distilerie am avut ocazia să degust diverse feluri de rom, să aflu cum e maturat, amestecat şi îmbuteliat. Un rom excelent, fără-ndoială, parcă mai puţin aromat decât cel pe care-l degustasem în Mauritius, la fermecătoarea distilerie Chamarel, dar diferenţele există şi pentru că în Barbados romul se produce din melasă, în vreme ce în Mauritius la bază stă trestia de zahăr.


Excursia în Barbados s-a încheiat printr-o scurtă şedere la o plajă publică, acolo unde am văzut cea mai turcoaz apă din periplul caraibean şi, probabil, cel mai fin nisip. Am testat berea locală Banks (bună!) şi am făcut drumul întors către vasul de croazieră, cu gândul că insula avea mult mai multe locuri frumoase de dezvăluit. Dar, nu-i aşa?, viaţa ţi-e dată şi ca să călătoreşti, aşa că ocazii pentru scotocit Barbados ar trebui să se mai ivească.

Alte lucruri interesante despre Barbados

Grapefruitul este un fruct hibrid care a fost produs prima oară în Barbados.
Barbados are o rată a alfabetizării de 99,7%, lucru care o plasează pe locul 3 în lume. Şcoala este obligatorie până la 16 ani.
Barbados mai este cunoscută drept "ţara peştilor zburători". De altfel, peştele este unul dintre simbolurile naţionale.
În Barbados se consideră că ai noroc dacă îţi taie calea o mangustă, animal importat din India pentru a distruge şobolanii care invadaseră culturile de trestie de zahăr.
Motto-ul naţional este "Mândrie şi industrie".
În Barbados se află al treilea cel mai vechi parlament din lume, în funcţiune din 1639.
Floarea naţională a ţării se numeşte "Mândria Barbadosului" iar frunzele ei se înmoaie în lapte de mamă şi se dau sugarilor pentru a-i opri din plâns şi a-i linişti.
Barbados este vizitată anual de peste 1 milion de turişti.