Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Croazieră în Caraibe (VII): - Santo Domingo, acolo unde începe Lumea Nouă


Eduard Ţone

30.09.2019
tuktuk.ro, martie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Barbados a fost cel mai îndepărtat punct în care a ajuns vasul de croazieră Zenith, plecat în urmă cu şase zile din Republica Dominicană, prin urmare drumul de întoarcere până în capitala Santo Domingo avea să presupună o zi şi jumătate de timp petrecut pe mare. Despre ce să faci pe vas atunci când străbaţi mările ca un navigator modern, am scris la începutul periplului. Nava a ajuns cu bine în Santo Domingo şi, înainte de îmbarcarea către Madrid, am făcut o ultimă excursie cu parfum de Caraibe, în capitala uneia dintre cele mai frumoase ţări ale acestei regiuni.


Santo Domingo are o istorie aparte şi chiar dacă nu-mi propun să fac aici un curs despre ce s-a întâmplat în trecut pe aceste meleaguri, e imposibil să nu legi o vizită în capitala Republicii Dominicane de istoria ei. Una frumoasă, aş zice, de care dominicanii sunt tare mândri.

Oraş cam de mărimea Bucureştiului (circa 2,5 milioane locuitori), Santo Domingo a fost fondat în 1496, fiind astfel cel mai vechi oraş din Lumea Nouă, pe atunci proaspăt descoperită de Columb. De altfel, cel care a pus bazele oraşului e nimeni altul decât Bartolomeu Columb, fratele celebrului navigator, care iniţial l-a "pornit" pe malul stâng al râului Ozama şi l-a numit Nueva Isabela, în onoarea Reginei Isabella I a Spaniei (în 1495 a fost redenumit, după numele Sfântului Dominic). Distrus de un uragan, oraşul a fost reconstruit în 1502 de către Nicolas de Ovando, pe malul drept al Ozamei şi a devenit rapid punctul de plecare al expediţiilor spaniole întru explorarea Indiilor de Vest, cum i se spunea Americii Centrale la acea vreme. Pentru că a fost primul oraş din America, în mod evident, el se poate lăuda acum cu faptul că include câteva dintre cele mai vechi construcţii din emisfera vestică: cea mai veche universitate, cea mai veche catedrală, cel mai vechi castel şi cea mai veche fortăreaţă.


Deşi era o zi de sâmbătă, am făcut cunoştinţă din plin cu traficul din Santo Domingo, unul prietenos atâta vreme cât ai nervii tari. Lucrul bun a fost că de la fereastra autocarului am văzut câteva crâmpeie din viaţa unui oraş colorat şi pitoresc, ai cărui oameni prietenoşi nu par să trăiască în condiţii excepţionale, ba dimpotrivă, însă par a se bucura de viaţă mai frumos decât o fac cei de prin alte părţi ale lumii care au fost mai binecuvântaţi material.

Primul stop a fost la Faro al Colon - Farul lui Columb, un monument bizar şi aparent urât, a cărui construcţie a început în anul 1986, după planurile unui arhitect scoţian care a trăit în perioada interbelică, şi care a fost inaugurat în 1992, la a 500-a aniversare a descoperirii Americii.


Monumentul din beton, în formă de cruce, lung de 210 m şi lat de 59, merită să fie văzut mai degrabă după lăsarea întunericului, atunci când cele 157 de raze proiectate din interior formează o cruce ce poate fi văzută chiar şi din învecinata insulă Puerto Rico. În esenţă, acest omagiu adus marelui Columb este unul dintre cele mai ciudate faruri din lume, care adăposteşte inclusiv o expoziţie permanentă a unei colecţii de obiecte din fiecare ţară aflată în America, Europa şi Asia - o cerinţă expresă a fostului preşedinte Balaguer, cel care a deţinut în trei rânduri această funcţie.




În anul 1509, şi-a făcut apariţia în Santo Domingo Diego Columb, fiul lui Cristofor, la rândul lui amiral, explorator şi navigator portughez (spre deosebire de tatăl său, Diego s-a născut în Portugalia). El fusese numit Guvernator al Indiilor, post preluat de la tata Cristofor, şi, după ce a ajuns în Capitală, Diego a ordonat construcţia lui Alcázar de Colón, palatul aflat în Zona Colonială a oraşului (în Patrimoniul UNESCO, din 1990), practic un "Centru Vechi" superb, a cărui vizită am început-o tocmai cu această remarcabilă clădire.



Alcázar de Colón, construit în stil gotic mudejar, tipic pentru secolul 16, a servit nu doar ca reşedinţă pentru Diego, ci a ocupat un loc important în istorie, în el punându-se la cale planurile multor expediţii care au dus la cucerirea unor teritorii importante, precum Mexic, Puerto Rico, Guatemala, Cuba, Peru, Florida, Columbia şi Jamaica. În 1586, piratul-navigator Sir Francis Drake a devastat palatul care avea să fie renovat în anii 50 ai secolului 20. Am făcut un tur ghidat al palatului, admirând colecţia de mobilă dar şi priveliştea către râul Ozama, de dincoace de zidurile fortificate ale Zonei Coloniale, în care, apoi, am continuat plimbarea pietonală către un alt loc de referinţă din Santo Domingo: Panteonul Naţional.



Panteon Nacional a fost ultima clădire ridicată de către spanioli în Santo Domingo, între 1714-1748, iniţial aceasta servind ca biserică, apoi ca depozit şi ca teatru. Dictatorul Rafael Trujillo a transformat-o, în 1958, într-un adevărat altar al personalităţilor dominicane, cu speranţa că el însuşi va ajunge, după moarte, acolo.



Mormintele eroilor dominicani sunt "vegheate" de un imens candelabru - cadou din partea unui alt dictator, generalul spaniol Francisco Franco, dar şi de către o flacără aprinsă permanent sub candelabru.


Am asistat amuzat la o schimbare de gardă făcută în faţa Panteonului de către câţiva soldaţi extrem de tineri, ce păreau că mai degrabă execută o joacă serioasă. Am aflat că Panteonul e una dintre clădirile cele mai respectate din ţară şi am constatat o dată în plus, plimbându-mă apoi pe străzile din apropiere, că steagul dominican e la mare preţ, localnicii nescăpând niciun prilej de a-l afişa.


 
Drapelul Republicii Dominicane e secţionat în patru părţi egale (două roşii şi două albastre) de o cruce albă. Culoarea roşie reprezintă sângele vărsat de eroii dominicani pentru eliberarea ţării iar albastrul - protecţia Domnului asupra ţării. Crucea simbolizează pacea şi unitatea dintre dominicani. Steagul e atât de prezent pe ziduri şi la balcoane încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva în Santo Domingo e o sărbătoare naţională continuă. De altfel, până şi una dintre mâncărurile tradiţionale dominicane se numeşte La Bandera (Steagul) şi constă din 3 ingrediente de bază, frumos aşezate unul lângă celălalt: carne, fasole roşie şi orez alb.


Foarte aproape de Panteon, după ce am trecut pe lângă El Reloj de Sol, cel mai vechi ceas solar din America (1753), am ajuns la Catedrala Santa Maria la Menor, evident cea mai veche catedrală de pe continent. Construcţia ei a început în 1512, s-a terminat în 1540 şi combină frumoase elemente în stil gotic şi baroc. În interior se află o vastă colecţie de artă, ce însumează tablouri, picturi, mobilă, monumente, morminte şi multe altele. O vreme ea a adăpostit inclusiv rămăşiţele lui Cristofor Columb, care acum, oricum, fac obiectul unei controverse legate de locul în care se află cu adevărat.



Catedrala e de o frumuseţe "liniştită", mai degrabă suavă, lipsită de epatarea surorilor europene dar în acelaşi timp bine definită printr-un ansamblu perfect închegat şi, lucru mai puţin obişnuit, printr-o aşezare uşor stranie, intrarea şi ieşirea făcându-se separat, prin lateralele ei. De altfel, la ieşire nimereşti într-un parc (Parcul Columb, în mijlocul căruia tronează statuia navigatorului), practic cea mai importantă piaţă din centrul capitalei Santo Domingo. Piaţa e mărginită de Palatul Municipal, de Palatul Borgella (în care a funcţionat cândva Parlamentul ţării) şi de alte clădiri istorice.



De aici porneşte şi Calle del Conde, artera pietonală şi comercială, mostră de viaţă dominicană colorată, cu dansatori ad-hoc, cu clasicele "statui" umane, cu expozanţi de artă stradală şi cu localnici ieşiţi să joace şah sau să piardă vremea privind turiştii care nu ştiu ce să fotografieze mai întâi.




Am luat masa într-un restaurant de tip hacienda, în care câţiva dansatori şi-au etalat talentul într-ale ritmurilor locale, am admirat frumuseţea Zonei Coloniale din Santo Domingo şi am plecat cu regretul că nu am avut mai mult timp la dispoziţie pentru a explora mai adânc un oraş colorat şi fierbinte, la propriu şi la figurat, în care merită să-ţi petreci câteva zile pentru a-i absorbi vibraţia şi a te bucura de adevăratul spirit de Caraibe.

Oamenii din Santo Domingo:








 
Zona Caraibelor e un excelent prilej pentru a face mii de fotografii. Pur şi simplu nu te poţi abţine să pozezi tot ceea ce vezi, mai ales atunci când, venind de pe un vas de croazieră, după multe ore de mers pe mare, ajungi într-o insulă colorată şi "vie", despre care abia aştepţi să afli lucruri noi. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer