Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Georgia - călătorie în ţara vinului şi-a prieteniei (I): Tbilisi, capitala magiei eclectice


Eduard Ţone

07.10.2019
tuktuk.ro, martie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se lasă seara peste Tbilisi iar luminile oraşului încep să-şi facă de cap. Rar am văzut un oraş mai armonios luminat noaptea, precum capitala Georgiei. De fapt, e o armonie haotică în această urbe specială, care vreme de 400 de ani s-a numit Emiratul Tbilisi şi a fost un oraş-stat arab. În ciuda istoriei mârşave care a biciuit vreme de secole Georgia şi capitala ei, Tbilisi se deschide azi vizitatorului ca o floare rară.

E ceva magic în acest oraş, ceva aparte şi în acelaşi timp familiar. Am ajuns de câteva ore, la bordul primei curse charter Bucureşti - Tbilisi, prin care se doreşte promovarea Georgiei ca destinaţie turistică. Am făcut cunoştinţă din start cu gastronomia georgiană, despre care auzisem numai lucruri bune. Primul lucru care ţi se pune pe masă e un platou cu khachapuri, plăcinta cu brânză de care te îndrăgosteşti pe loc şi cu care te-ai putea hrăni zile-n şir, mai ales că vine în mai multe variante, în funcţie de regiunea în care te afli. Dar despre mâncare vorbim ceva mai încolo, ca şi despre vinuri, pentru că Georgia fără vinuri e o noţiune mult mai abstractă şi o destinaţie ceva mai pustie.


Tbilisi la ceas de seară

Am luat apoi la pas, la ceas de seară, străzile din Tbilisiul vechi, întins pe dealul ce mărgineşte unul dintre malurile râului Mtkvari (Kura, cum îi spun turcii), cel care străbate oraşul aproape ca un laitmotiv, dându-i un plus de personalitate şi sens, peste care georgienii au construit un pod modern, luminat cu beculeţe albe şi roşii. Podul Păcii, o construcţie din oţel şi sticlă, inaugurată în 2010, operă a unui arhitect italian care a vrut să-l facă să semene cu un bizar animal marin. A ieşit o formă care i-a dat caraghiosul supranume Always, dar asta nu înseamnă că podul nu e spectaculos şi nu se încadrează perfect în peisajul urban al oraşului.



Tbilisi, cu ale lui 1,5 milioane de locuitori, poate părea, la prima vedere, un conglomerat eclectic de clădiri din diverse zone temporale, înghesuite una peste alta de mâna grăbită a unui urbanist cam nebun, care a fost nevoit să lucreze cu materialul clientului. Dar există multe elemente care dau localităţii o frumuseţe incontestabilă: de undeva de deasupra Oraşului Vechi, cetatea Narikala (sec.17) supervizează viaţa cotidiană, parcă asumându-şi rolul de "buric al târgului", locul de unde începe totul.


Practic, de sub stânca Sololaki, pe care se află cetatea, pe malul drept al râului Mtkvari, vechiul Tbilisi (Kala) se dezvăluie vizitatorului cu casele lui colorate, multe amintind de perioada în care perşii încă îşi făceau de cap prin zonă, cu balcoane de lemn, frumos sculptate şi cu străduţele înguste şi pietruite.




Oraşul vechi

Am mers prin oraşul vechi şi am descoperit că Tbilisi e frumos ca o poveste orientală misterioasă, fără elementele musulmane, dar cu o atmosferă specifică, greu comparabilă. Georgienii au multe biserici, au un cult pentru statui (rămas din perioada sovietică) dar în acelaşi timp sunt un popor care iubesc tot ce e modern, de la arhitectură la muzică.


Nu degeaba Tbilisi e una dintre cele mai vibrante scene muzicale europene, clasându-se pe locul doi după Berlin în privinţa evenimentelor de muzică electronică - cu toate ramurile şi subramurile ei. Ei bine, da, georgienii adoră muzica. Le place să cânte, să danseze, muzica lor populară e la mare preţ şi... oare mai e cazul să adaug că din Georgia (mai exact, din Kutaisi) a plecat şi celebra Katie Melua, cu ale ei 9 million bicycles in Beijing?



 
Cetatea Narikala datează din secolul 4, vreme în care era citadelă persană. Am urcat până acolo cu telefericul care traversează oraşul şi am realizat o dată în plus, ca şi în alte locuri (Funchal, de pildă, în Madeira) cât de bine din punct de vedere turistic e să ai un asemenea element care să plimbe lumea dintr-o parte într-alta, oferindu-le oamenilor privelişti de neuitat. Telefericul Mtatsamida (inaugurat în 2012) se ia din Parcul Rike (în cazul în care nu ţii neapărat să urci pe jos, din Piaţa Meidan), plimbarea durează câteva minute, traversând râul Mtkvari, iar imaginile care ţi se desfăşoară în faţa ochilor sunt impresionante. Văzut de sus, Tbilisi te va fascina pe loc şi vei zăbovi minute în şir, precum am făcut şi eu, să fotografiezi panorama spectaculoasă.




 
Poţi alege apoi să te îndrepţi către cea mai impunătoare statuie a oraşului, Mama Georgia, ditamai femeia, având o înălţime de 20 m, care veghează deasupra capitalei Georgiei cu sabia într-o mână şi cu cupa de vin în cealaltă, transmiţând un mesaj simbolic - de pace şi ospitalitate pentru prieteni, de mânie pentru duşmani. Kartlis Deda, cum i se spune în limba georgiană, străjuieşte pe dealul Sololaki din anul 1958, când sculptorul Elguja Amashukeli a aşezat-o acolo pentru a marca a 1500-a aniversare a oraşului Tbilisi. O statuie de aluminiu, impunătoare şi frumoasă, pe care georgienii o venerează, acordându-i importanţa cuvenită.


Mergi apoi în partea opusă, pentru a ajunge la cetatea Narikala, ale cărei ziduri au fost construite în mare parte de către emirii arabi, în secolul 8. Apoi, de-a lungul vremii, georgienii, turcii şi persanii au capturat şi au ocupat Narikala, până când eternii "prieteni" ruşi au depozitat aici o sumedenie de muniţii care au explodat în 1827, punând mai totul la pământ. De la Narikala se poate coborî apoi, lejer, pe străduţele de pe deal, până în oraş. Ne-am oprit la o cafenea fermecătoare, mică şi prietenoasă, unde am băut un ceai şi am testat singura bere georgiană din aceste zile - Black Lion, o IPA gustoasă. A bea bere în Georgia, ţara în care se face vin de 8000 de ani, e un fel de sacrilegiu, dar nu poţi merge într-o ţară fără să încerci berea locală.




Am continuat apoi plimbarea prin oraşul vechi, respirând aerul unei aşezări despre care legenda spune că a fost întemeiată de către regele Vakhtang Gorgasali de Kartli, în secolul 5. Se pare că regele se afla la vânătoare, urmărind o biată căprioară rănită care, în goana din calea morţii, a căzut într-o groapă în care se afla un bazin de sulf. În mod miraculos, căprioara s-a însănătoşit iar regele ar fi decis să construiască aici un oraş modern. În realitate, Gorgasali a recucerit vechiul oraş din mâinile persanilor şi a mutat la Tbilisi capitala Georgiei, de la Mtskheta. Una peste alta, însă, numele oraşului provine de la izvoarele de ape termale pe care se află: tbili se traduce prin cald, iar semnificaţia este nu doar faptică ci şi metaforică. Tbilisi chiar este un oraş cald şi primitor. Fie şi dacă ne gândim că, din punct de vedere meteorologic, iarna nu prea e deranjat de zăpadă, deşi clima e asemănătoare cu cea a Bucureştiului.




 
Tbilisi e un oraş care îţi place pe loc. Îi poţi găsi o sumedenie de neajunsuri, îl poţi compara cu Bucureştiul, îl poţi compara şi cu alte oraşe europene (mie mi-a amintit de Salzburg într-o oarecare măsură, datorită aşezării, a râului, a cetăţii) dar într-un final e imposibil să nu admiri forţa locuitorilor săi, care l-au ridicat din întunericul anilor '90 când, după proclamarea independenţei Georgiei (1991), capitala a fost bastionul opoziţiei regimului sovietic, trăind totodată mai bine de un deceniu de întuneric, sărăcie, lipsuri şi corupţie - neajunsuri susţinute fără scrupule de regimul lui Eduard Şevarnadze. Revoluţia Trandafirilor din 2003 avea să aducă un aer nou, complet schimbat, laolaltă cu un val de investiţii şi o schimbare de mentalitate care a făcut din Tbilisi urbea modernă de azi. Un oraş sigur, în care criminalitatea e la minim, în care corupţia pare să fi dispărut complet, în care instituţiile statului par să-şi facă datoria cum se cuvine.







 
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer