În Tbilisi am avut surpriza să găsesc ceea ce nu cred să găseşti în vreo altă capitală din lume: o ditamai cascada, peste care dai în Centrul Vechi, dacă mergi de-a lungul canionului Legvtakheli, care adăposteşte acele izvoare termale de sulf (Abanotubani) de la care spuneam că se trage numele oraşului. Râul Tsavkisistskali (nu te strădui să pronunţi denumirile georgiene - e pierdere de vreme şi oricum nu vei reuşi) se scurge aici dinspre Grădina Botanică, dând naştere la o cascadă pe care am descoperit-o cu uimire, la ceas de seară, imaginându-mi însă cât de frumoasă ar fi într-o călduroasă zi de vară (vizita în Georgia a fost în luna februarie).
Centrul Vechi oferă şi alte locuri frumoase pe care nu ar trebui să le ratezi. Unul dintre acestea este Turnul Ceasului, o structură voit anapoda, parcă ieşită dintr-o poveste cu zâne, care se înalţă lângă teatrul de păpuşi Gabriadze şi în capul căreia, din oră în oră, iese un înger care anunţă ora exactă lovind un clopot cu un ciocan.
Ca un bun creştin ortodox (da, religia predominantă în Georgia este ortodoxismul - 84%), nu poţi trece pe lângă Biserica Metekhi, unul dintre punctele de referinţă ale oraşului, care te îndeamnă s-o vizitezi de pe un promontoriu deasupra podului cu acelaşi nume. "Păzită" de maiestuoasa statuie a regelui Gorgasali, călare pe calul său, biserica marchează chiar locul în care acesta şi-a construit palatul atunci când a mutat capitala la Tbilisi, în secolul 5. Biserica în sine a fost iniţial ridicată de un alt rege, Demetre Tavdadebuli, între 1278 şi 1289, şi reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului, după mai multe agresiuni - cea mai însemnată fiind cea a invadatorilor mongoli, în 1235.
Şi apropo de reconstrucţii, Tbilisi a fost pus la pământ şi reconstruit de nu mai puţin de 29 de ori. În 1801, după atâtea încercări, din oraş nu mai rămăseseră prea multe dar guvernatorii ruşi ai acelor vremuri au decis că trebuie să facă din el, odată pentru totdeauna, o localitate care să arate bine şi căreia să i se ducă vestea. Şi au început cu Bulevardul Rustaveli.
Rustaveli este astăzi principala arteră a oraşului. Poartă numele poetului local Shota Rustaveli şi are o lungime de circa 1,5 km, de-a lungul lui aflându-se multe clădiri importante: Parlamentul (construit între 1938 şi 1953), Muzeul Georgiei, Galeria Naţională, Primăria, Muzeul de Arte Frumoase, Teatrul de Operă şi Balet (o splendidă clădire ridicată în secolul 19 în stil neo-maur) etc. E un fel de Magheru mai impozant, parcă şi mai important prin semnificaţia clădirilor, cu trafic intens, magazine şi pasaje subterane pe care e musai să le utilizezi pentru a trece de pe o parte pe cealaltă, chiar dacă la intrarea în ele nu vei vedea mai nimic, nefiind luminate.
Târgul de vechituri
Dacă vrei să faci trecerea de la glam-ul centrului la o zonă ceva mai puţin strălucitoare dar de un farmec incontestabil, mergi la piaţa de vechituri, deschisă zilnic între 10 şi 17 (dacă e vreme bună), lângă Podul Saarbruken, de-a lungul malului râului Mtkhvari. E un loc care pe de o parte te transportă înapoi în timp, fiindcă aici se adună locuitorii oraşului care scot la vânzare obiecte vechi. E un bazar fabulos în care, dacă ai răbdare şi timp, poţi descoperi lucruri de o valoare certă, pentru care poţi negocia, plecând de la un preţ ridicat, dacă eşti străin.
Totul este întins pe trotuar, ca în târgurile Bucureştiului post-revoluţionar: baterii vechi de 20 de ani, patefoane, bijuterii de argint, pastă de dinţi de pe vremea lui Brejnev, aparate foto antice, porţelanuri, tromboane uriaşe, piei de urs... absolut orice găseşti în această piaţă nebună care pe laturile interioare (piaţa se întinde în jurul unui parc) îşi schimbă brusc orientarea. Pentru că aici se află artiştii oraşului. Pictori, desenatori şi sculptori îşi etalează creaţiile, îmbiindu-te să le cumperi şi să le etalezi în propria-ţi casă. Şi multe dintre ele sunt cu adevărat frumoase.
Mi-a plăcut maxim Tbilisi. Ai un mix de senzaţii în capitala Georgiei, de la cea că eşti, cumva, acasă (lucru întărit şi de multele benzinării Rompetrol, existente din vremea în care Dinu Patriciu bătea constant drumurile Georgiei) până la aceea că te afli într-o capitală modernă, pe care ai localiza-o în Europa şi nu prea. În fond, georgienii sunt un popor unic, fie şi dacă ne gândim că limba georgiană are propriul alfabet (unul dintre cele mai vechi din lume - se spune că a fost adaptat din aramaică şi că datează din secolul 3 î.Hr.), cu 33 de litere şi o scriere unică, parcă desenată. Doar 4 milioane de oameni vorbesc georgiana în lume, o limbă care nu are nicio "soră" prin alte zone de pe Terra. Şi sunt multe lucruri interesante legate de ea. De pildă, salutul general în georgiană (Salut!) este Gamarjoba şi se traduce prin Victorie!, reflectând trecutul istoric plin de evenimente războinice. De asemenea, Bună dimineaţa / Bună seara - Dila / Saghamo mshvidobisa se traduce prin Dimineaţa / seara de pace.
Georgienii au trei tipuri de DA (diakh - formal, ki - informal şi ho - colocvial), în limba lor persoana a treia nu are gen iar dacă un cuvânt se termină cu o consoană, îi este adăugată litera i la final, chiar dacă e vorba de un nume străin sau un prenume. Adică dacă te numeşti Constantin, georgienii îţi vor spune Constantini. Revenind însă la Tbilisi, am rămas cu sentimentul unui oraş ospitalier, în care se poate trăi bine. Asta dacă nu cumva, într-o zi, vecinii ruşi nu găsesc de cuviinţă să găsească un nou motiv de gâlceavă.
(va urma)