Khachapuri, regina meselor georgiene!
În primul rând, vei face cunoştinţă cu khachapuri, celebra plăcintă cu brânză pe care o vei întâlni în diverse variante, în funcţie de regiunea în care te afli. Khachapuri se vinde peste tot - ca merdenelele româneşti - dar oriunde ai vedea-o, nu ezita s-o testezi, fiindcă nu vei regreta. Fie că e Imeruli, Megruli, Penovani, Achma sau Adjaruli (varianta "bărcuţă", cu un ou spart în mijloc, care se amestecă în brânză - şi care e caracteristică părţii de vest a ţării), o khachapuri te umple de energie şi de... calorii. Nu a fost masă în Georgia fără khachapuri, şi nici nu ar fi avut cum să fie: plăcinta asta e un fel de bun naţional.
Altfel, trebuie să ştii că georgienii mănâncă împărţind la comun preparatele. Nu te aştepta să primeşti un fel de mâncare în propria farfurie. Tot ceea ce comanzi se pune pe mijlocul mesei iar mesenii împart, la comun. Un alt preparat tradiţional este khinkali. Acestea sunt nişte găluşte care au o formă simpatică, despre care se spune că dacă mănânci mai puţin de 20 odată eşti amator. Khinkali sunt umplute cu carne picantă, condimentată cu tot felul de ierburi (există şi variante cu brânză sau cu ciuperci dar, sincer, nu se compară cu cele "carnivore") şi trebuie să deprinzi rapid tehnica de a le mânca: le prinzi de moţ, faci o gaură în partea opusă moţului, sorbi conţinutul lichid - o zeamă delicioasă, apoi devorezi găluşca, neuitând să o "asortezi" cu vinul roşu, de preferinţă saperavi. Amir, simpaticul nostru ghid, ne-a spus că găluştile khinkali au fost aduse, se pare, de tartarii care au domnit în regiunea Munţilor Caucaz, în secolul 13.
Dacă ajungi într-un restaurant georgian, nu ezita să comanzi şi un platouaş cu pkhali, un fel de gogoloaie din verdeţuri mărunţite şi amestecate cu nuci. Poţi mânca pkhali cu spanac, cu sfeclă sau poţi primi ardei roşii umpluţi cu pastă de nuci - toate variantele sunt excelente. Georgienii consumă şi supe - poţi comanda liniştit o ciorbă (kharcho) de văcuţă, una de pui sau una de legume - iar printre delicatesele din această zonă se numără şi o fiertură (pe care am numit-o... semi-supă, deşi ea se numeşte lobio), groasă, cu fasole, ceapă şi ierburi, servită într-un vas tradiţional de lut.
Am mai mâncat, printre altele, mtsvadi (un kebab învelit în lipie, cu ceapă deasupra şi sos de prune în interior), o mulţime de ciuperci, făcute în diverse feluri, şi badrijai nigvzit (pacheţele de vinete umplute cu pastă de nuci). Au şi sarmale, se numesc tolma şi sunt în foi de viţă, umplute cu carne şi orez.
Aproape fără deserturi
În mod surprinzător, georgienii nu mănâncă deserturi la finalul mesei. Sigur, în unele locuri poţi comanda diverse prăjituri dar în obiceiurile lor culinare, desertul lipseşte. "Mâncăm nuci şi miere, ne sunt suficiente", mi-a spus Amir, care insista pe ideea că zahărul nu face bine în prăjituri. Şi totuşi, cel mai cunoscut desert georgian se vinde pe străzi, ba chiar în magazine speciale. Se numeşte churchkhela şi e un fel de cârnat dulce. Nuci, migdale, arahide se prăjesc şi se întind pe o sfoară, apoi aceasta e scufundată într-un sos gros, făcut cu făină, zahăr şi un suc natural de diverse fructe: rodii, grapefruit, portocale, struguri. După ce nucile se îmbibă bine în acest maglavais, se lasă la uscat şi în câteva minute vom avea o churchkhela, care poate avea diverse mărimi şi gusturi. Nu e foarte dulce, nu are conservanţi şi, ca sfat, dacă vreţi să aduceţi acasă, cumpăraţi-le din oraş şi nu din duty-free, fiindcă în aeroport costă exagerat de mult.
La masă, dacă ceri apă, vei primi un singur fel: Borjomi. Au un cult pentru brandul ăsta de apă şi am înţeles că se poate vizita şi Parcul Naţional Borjomi-Kharagauli, unde poţi bea apa direct dintr-o fântână. Este un brand atât de popular şi în Rusia încât turiştii vecini vin în oraşul Borjomi pentru a vedea unde se produce apa lor favorită. Partea proastă e că apa minerală Borjomi are un gust, să-i zic... neplăcut. Am abandonat-o rapid şi am optat pentru limonadele îmbuteliate, pe care georgienii le pun pe mese cu mândrie. Desigur, sunt cu chimicale (deşi ei spun că aromele sunt naturale), dar au gusturi speciale, aşa încât ele iau rapid locul băuturilor de tip cola. E o alternativă minunată la apa Borjomi, aşa că nu ezita să testezi o limonadă cu aromă de tarhon, vanilie, pere, struguri sau lămâie. Mie mi-au plăcut cele care se numeau... Berika.
Despre vinuri şi obiceiurile de la masă, ceva mai încolo, când ajungem în ţinuturile podgoriilor.
(va urma)