Dacă e încrezut, pedant, cultivat şi prea puţin senzual se părăseşte cu minciuna că nu te simţi valorizată intelectual
Dacă e timid şi încuiat, speriat de bombe se părăseşte cu adevărul că nu îi mai suporţi slăbiciunile
Dacă e puternic şi protector, destoinic se părăseşte zbierându-i în faţă că ai simulat orgasmul
Dacă e egoist şi fragil şi confuz se impun crize de furie şi frustrare, în cazuri limită chiar un "du-te dracului!"
Dacă e vicios se părăseşte cu o discuţie pe faţă, care se vrea realistă, despre sănătate şi alte himere
Dacă e un fătălău mămos şi neajutorat se părăseşte prin înşelare şi umilire
Dacă e romantic şi inadaptat, predica pragmatică e cea mai sigură cale.
Cel care iubeşte îi va vorbi femeii de stele şi de alte meleaguri
De jocurile copilăriei
Îi va pune în poală copilul care a fost.
Cea care iubeşte îi va împărtăşi secretele trupului, pe care îl ţine ferecat pentru alţii.
Ceilalţi ating doar voalurile şi armurile în care îl ţine captiv.
Femeia nu poate fi cucerită. Ea se dăruieşte, ea se destăinuie, se dezvăluie.
Ea doreşte.
Sufletul femeii e un poem scris adânc în carne.
Cel care îi acceptă ofranda, e servit în bolurile zeilor.
După ce alesul s-a înfruptat din trupul ei, pe săturate
După ce s-a lăfăit în lumina răsăritului din adâncul cărnii ei
Dă semne de oboseală, vrea să se uite la televizor
Şi ea se simte distrusă, abandonată
Îl detestă
Îl vrea dispărut.
Bărbaţii au sufletul şi corpul separate, legate doar prin fire imaginare şi încâlcite de un fel de febră.
Acolo e călcâiul lor vulnerabil. Acolo trebuie lovit.
În crevasa aceea dintre suflet şi corp stă ghemuită conştiinţa bărbatului.
Uneori ca un câine înfrigurat
Alteori ca un copil rătăcit
Sau ca un pelerin la răscruce.
Ca un străin printre străini sau ca un frate izgonit de fraţi.
El crede că îl iubeşte că îi pasă de bicicleta lui din copilărie şi de ploile care inundă străzile din oraşele necunoscute care i se arată în somn.
Nu, nu îi pasă.
El speră că îl va iubi bătrân.
Speră că îi va iubi bunătatea sau înţelepciunea.
Da, i le iubeşte, dar nu-i pasă.
Nu va sta.
Orice femeie e o sirenă
Şi o mamă
Şi o sfântă
Cât timp simte dorinţa bărbatului.
E oricum şi orice vrea el.
Stă în genunchi, se lasă târâtă în mlaştini şi în locuri primejdioase
Înghite flăcări, zgomot, disperare
fără să crâcnească
Când dorinţa dă semne de oboseală
Ia frumos un geamantan sau o pungă mai mare
Şi pune acolo amurgurile din copilăria lui
Duioşiile, tristeţile, exaltările, complimentele
Prima lui carte
Primul lui sărut
Le înghesuie claie peste grămadă
şi i le dă înapoi.
"Ia-le, nu mai am ce face cu ele"
Singura dorinţă pe care o acceptă e aceea absolută
Aceea care îi face pe amanţi să se atingă ca nişte condamnaţi la moarte.
Rezistă la orice, se lasă lovită.
Dar nu la umilinţa unei dorinţe călii, pământene...
El sparge toate bolurile în care ea i-a turnat supa zeilor
Să uite
Dar nu poate
Speră să o regăsească sub cerul închipuirii
O caută în stele, în lume, în tristeţea serilor de toamnă
În durerea şi surâsul altor femei
Plăsmuieşte ca un inginer nebun cel mai frumos vis
Care să o aducă înapoi
Îi strigă numele prin oraşele abandonate
Ca un zevzec amnezic care a uitat că nu poate fi cucerită
Femeia se dăruieşte
Sufletul ei e un poem scris adânc în carne