Dragostea e oarbă

Aş fi avut oare şanse să mă înţeleg cu Rada? Sau a fost dintru început o alegere greşită? Sau nici măcar nu a fost o alegere, pentru că a fost dragoste, iar dragostea e oarbă, nu-i aşa? Dar dacă a fost totuşi o alegere, atunci nu a fost atât a mea, cât a ei.

Nu mi-a răspuns la telefon o vară întreagă, pentru că flirta cu altcineva. Familia acestuia n-a fost însă de acord cu căsătoria, care nu s-a mai făcut, aveam să aflu mai târziu. Abia după asta am reintrat şi eu în cărţi.

Ce anume însă ne-a despărţit? Nici acum nu ştiu. Poate lipsa banilor? Când am cerut-o de soţie, i-am spus că nu-i va lipsi nimic. Am repetat chiar şi o vorbă auzită de la un apropiat: "Nu va fi lucru care să-ţi placă într-o vitrină pe care să nu ţi-l cumpăr." Într-un fel, credeam în ce spuneam. Dar probabil că mă gândeam la o altfel de vitrină. Ceva mai potrivit cu salariul meu de stagiar. N-a fost însă chip ca Rada să facă economii, nici să-i ajungă vreodată banii. Iar orice discuţie despre bani se încheia cu o ceartă. "Şi ce dacă mi-am luat ţigarete din banii de întreţinere? E casa ta, n-ai decât să-i pui la loc, e treaba ta să plăteşti întreţinerea!"

Sau poate că problema n-au fost banii, ci gelozia? O gelozie enormă, indistinctă, agresivă, şi mai ales complet neaşteptată, pentru care nu eram pregătit. O vreme am vrut să cred că era o formă de iubire, deşi părea mai mult de ură. Până la urmă am ajuns să nu mai mergem nicăieri în vizită, şi nici să nu mai invităm pe nimeni la noi. Nici pe stradă nu mai mergeam împreună: "Îţi curg balele după curva aia. Vrei s-o fuţi?"

Sau poate nici banii, nici gelozia, ci violenţa? Când se enerva, sărea la bătaie. Lovea mai ales la cap. La început am crezut că glumeşte, lucru care m-a costat, am rămas cu câteva cicatrice pentru toată viaţa. Apoi am început să mă feresc, dar tot n-am scăpat, pentru că m-a lovit şi-n somn.

Dragostea e oarbă, nu-i aşa?

(Bucureşti, octombrie 2019)