Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Odiseea caselor, Utopia lui Acasă (II)


Bogdan Ghiu

13.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Luni, 7 octombrie 2019, s-a deschis (şi aşa va rămîne pînă la 20 octombrie 2019) în Bucureşti cea de-a treia ediţie a Trienalei de Arhitectură East Centric. Organizată de Fundaţia Arhitext (editorul cunoscutei reviste Arhitext) în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Uniunea Arhitecţilor din România şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" din Mogoşoaia, şi situată în holul UAUIM (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu"), pe care l-a transformat într-o casă-acasă, ediţia de anul acesta îşi propune să dezbată, sub incitantul titlu HOME|any|more|?, relaţia dintre Casă şi Acasă în noua arhitectură din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei, altfel spus din Austria pînă în Cipru şi Turcia şi din Albania pînă în ţările baltice.

Ambiţios, nu? În deosebit de onoranta calitate de preşedinte, şi la ediţia 2019, al echipei curatoriale, săptămîna trecută şi în cea de faţă vă propun cîteva reflecţii pe marginea temei anunţate, şi vă invit să vizitaţi expoziţiile şi să participaţi la întîlnirile şi dezbaterile din cadrul Trienalei East Centric. Cînd este vorba de arhitectură este vorba despre noi toţi, pînă în cele mai intime fibre ale fiinţei noastre.
 
Arhitecţii se străduiesc să creeze sentimentul de acasă. Dar arhitectura nu e de ajuns.
 
Case de fugă: de ceilalţi, în elementar. Case-regresive. Casa-canapea psihanalitică, dar şi casa-atelier şi laborator.
 
Infinitul polimorfism al casei.
 
După casa totală, casa experimentală. Casa experimentează Acasa. Este, poate, experimentul suprem. Sîntem pe drumuri, casa însăşi este pe drumuri, în căutarea Acasei. Nu vom ajunge niciodată acasă. Această spaimă ne mînă să construim.
 
Nimic mai ludic şi mai experimental decît Casa. Multitudinea caselor caută la infinit Acasa. Nelinişte, tensiune, presiune: Odiseea Casei în căutarea (iluzia regăsirii) Acasei.
 
Jos semantic, în limba română, care dă fiori: Casă - A-Casă, Acasă ca opus sau duşman al Casei? Casa "bîntuită" de Acasă. "Casa nu ne apără de forţele cosmice, cel mult le filtrează, le selectează. Le transformă uneori în forţe binevoitoare [...] La fel de bine însă, forţele malefice pot să intre pe uşă, întredeschisă sau închisă: sînt înseşi forţele cosmice care provoacă zonele de indiscernabilitate [...]" (Deleuze, Guattari, Ce este filosofia?).
 
Ulise merge din casă în casă pentru că nu poate ajunge Acasă. Iar cînd ajunge Casa nu e Acasă.
 
În casele noastre locuim, deja, în machetă, casele sînt machetele lui Acasă.
 
"Înscenări"? Casa ca simulacru al lui Acasă, casa-decor, casa-faţadă (interioară, în primul rînd). Familia ca piesă de teatru ("tragedie antică" sau "dramă burgheză").
 
A te simţi acasă oriunde, lumea-acasă, dar nu pentru toţi? Pentru că deja casa implică alteritatea, fiind bîntuită de ceea ce exclude (în afară şi înăuntru). Esenţial însă, Casa e "bîntuită" de Acasă.
 
Devine tot mai clar - pe măsură ce parcurgi expoziţia de faţă, mergînd din casă în casă, din proiect de casă în proiect de casă, de la o aproximare a lui Acasă la alta, ca printr-un oraş, ca printr-un cartier, ca printr-o "zonă rezidenţială" -: toate casele sînt neterminate, nicio casă nu nu poate fi terminată, casele nu se termină niciodată şi trimit mereu la alte şi alte case, toate casele sînt doar proiecte şi machete ale unui Acasă poate de neatins.
 
Casa a devenit - dacă nu va fi fost cumva dintotdeauna - principala şi poate chiar singura Utopie: utopia casei, utopia lumii, casa-lume şi lumea-acasă. Casa - nu Cetatea - este, poate, singura adevărată Utopie (nemărturisită) a Omului.
 
Dar locuirea este inevitabil colectivă: unii cu alţii, unii la alţii. Şi atunci căutăm contracararea stresului alterităţii şi al colectivităţii printr-o convertire (pozitivare) a lui (aproape alchimică) într-un acasă micro-comunitar (dincolo de Casa propriu-zisă). Or, ceea ce se poate observa, ca un foarte interesant simptom, în cazul proiectelor de locuire micro-colectivă, este încercarea de supracompensare formal-estetică a stresului vecinătăţii.
 
Casa, ca prelungire protectoare şi "glorioasă" a corpului, casa-corp al memoriei şi al identităţii, casa, ideal, cu pivniţă în profunzimile trecutului şi cu pod ca depozit pentru viitor, casa este încercarea noastră de a ne construi, la propriu şi în toate sensurile, identitatea. "Acasa" depăşeşte sensul de comoditate şi de siguranţă, este o aspiraţie, chiar dacă de regăsire, o fugă, chiar dacă de reîntoarcere.
 
Sîntem oaspeţi în propria casă, şi poate că tocmai asta, fără să recunoaştem, şi căutăm; şi poate că asta, fără să recunoaştem, şi înseamnă acasă.
 
Prin infinitele metamorfoze şi modulări ale Casei în căutarea lui Acasă, principala expoziţie a celei de-a treia Trienale East Centric devine o "lectură obligatorie" pentru autocunoaşterea omului contemporan, un "city break" endo-bucureştean care nu trebuie ratat: o neaşteptată aventură.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer