Odiseea caselor, Utopia lui Acasă (I)

Luni, 7 octombrie, se deschide (şi va rămîne deschisă pînă la 20 octombrie) în Bucureşti cea de-a treia ediţie a Trienalei de Arhitectură East Centric. Organizată de Fundaţia Arhitext (editorul cunoscutei reviste Arhitext) în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Uniunea Arhitecţilor din România şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" din Mogoşoaia, ediţia de anul acesta îşi propune să dezbată, sub incitantul titlu HOME|any|more|?, relaţia dintre Casă şi Acasă în noua arhitectură din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei, altfel spus din Austria pînă în Cipru şi Turcia şi din Albania pînă în ţările baltice. Ambiţios, nu? În deosebit de onoranta calitate de preşedinte, şi la ediţia 2019, al echipei curatoriale, săptămîna aceasta (şi, probabil, şi cxealaltă) vă propun cîteva reflecţii pe marginea temei anunţate, şi vă invit să vizitaţi expoziţiile şi să participaţi la întîlnirile şi dezbaterile din cadrul Trienalei East Centric. Cînd este vorba de arhitectură este vorba despre noi toţi, pînă în cele mai intime fibre ale fiinţei noastre.
 
Casă/Acasă: acasă, întotdeauna la alţii. Marea obsesie de a ne construi propria casă. Dar nu vom reuşi poate niciodată să evadăm din condiţia de oaspeţi în propria casă. Oaspeţi, deci gazde. Locuirea ca ospitalitate.
 
Apoi, cum să facem să ne simţim oriunde (ca) acasă. Nu doar propriu-zis acasă, în propria casă. Această aspiraţie este cea care ne construieşte casele, care ne mînă să ne construim case.
 
Mă uit la proiectul unui "apartament pentru oaspeţi": orice casă adevărată trebuie să aibă loc pentru oaspeţi, altfel e incompletă, neterminată.
 
Cu toţii, azi, în rezidenţă, temporar, nomadism esenţial: nimeni nu e acasă acasă. Dar Casa însăşi este nomadă, pe drumuri, se caută, aleargă după Acasă. Oriunde îţi poţi amenaja un acasă.
 
De unde infinita creativitate (de cele mai multe ori impusă, de multe ori însă aleasă) a locuirii.
 
Arhitecţii fac şi ei ce pot. Şi pot multe şi mult. Dar nu pot totul.

• "La animale, deja, cunoaştem importanţa acelor activităţi ce constau în a forma teritorii, în a le abandona sau în a ieşi din ele, şi chiar în a reface un teritoriu pe ceva de altă natură (etologul spune că partenerul sau prietenul unui animal «echivalează cu un acasă», sau că familia este un «teritoriu mobil»). Cu atît mai mult în cazul hominianului: încă de la naştere, acesta îşi deteritorializează laba anterioară, i-o smulge pămîntului pentru a face din ea o mînă, şi o reteritorializează pe crengi şi pe unelte" (Deleuze, Guattari, Ce este filosofia?).

 
Închidere/deschidere, deschideri interioare şi spaţiu de jur-împrejur, deschideri exterioare spre natură şi/sau (mai ales sau) spre ceilalţi. Case în oraş, case în natură.
 
Casa totală: şi loc de muncă, n-o mai părăseşti. Casa-capcană? Casa-tampon: spre înafară, dar şi spre înăuntru.
 
Casa mediază, e un operator al trecerilor şi traducerilor multiple, e spaţiu-graniţă: casă-prag. Defineşte margini şi nu le lasă să o ia razna, să se rupă una de alta: ţine marginile laolaltă, le facă să intre în acelaşi plan compoziţional. Casa e între. Casa ca dispozitiv de negociere.
 
Ce construim atunci cînd construim o casă?