Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pentru mine un rol este şi o şansă să vorbesc lumii despre ceva ce mă roade, doare sau interesează


Ovidiu Miculescu, un interviu cu Vlad Logigan

13.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre un nobil act de cultură, educaţie şi... bucurie

Există printre noi oameni care cântă, dansează şi râd în hohote atunci când sufletul le e îndurerat, care plâng şi se tăvălesc pe jos în vaiete în timp ce sufletul le tresaltă de bucurie sau îmbracă astăzi personalitatea şi haina lui Richard al III-lea sau a unui revizor contabil, a Ofeliei sau a unei poliţiste înverşunate, a unui cârciumar pişicher sau a unui alegător turmentat.
Aceşti oameni trudesc zilnic, fac sacrificii mari şi ard pentru ca noi să ne... destindem! Pe scenă sau pe ecran ei intră cu toată mintea şi inima lor, talent şi multă muncă în poveşti pe care noi le asimilăm de multe ori ca pe momente de relaxare sau pur şi simplu... entertainment.
Ei îndeplinesc de fapt un nobil act de cultură, educaţie şi... bucurie. Ei, actorii.
Această serie de interviuri reprezintă un gest de mulţumire şi respect pentru ARTIŞTI.

4. Vlad Logigan

La filmări la Moromeţii 2 (foto: Daria Tucă)

Ovidiu Miculescu: Publicul acestei stagiuni vă poate vedea în E.A. Poe în Nevermore, regia Dragoş Galgoţiu, 2019 şi Aumerle în Viaţa şi moartea lui Richard 2 de William Shakespeare, regia şi versiunea scenică Radu Iacoban, 2018. Sunt cele mai recente titluri de pe scena Teatrului Mic în care jucaţi. Ce înseamnă aceste roluri pentru dvs.?
Vlad Logigan: Pentru mine un rol este şi o şansă să vorbesc lumii despre ceva ce mă roade, doare sau interesează. În rolul lui Poe caut să vorbesc despre frici, demoni şi spaime, care ne bântuie pe fiecare, în feluri diferite şi totuşi asemănător. Este ceva foarte frumos şi emoţionant, dar este şi ceva teribil de înfricoşător, aflat permanent sub auspiciul halucinaţiei nocturne, împletită cu aburii alcoolului Poescian. Cu Aumerle, în Richard al ll lea, încerc să vorbesc lumii despre loialitate şi umanitate. Ce înseamnă loialitatea şi unde se află graniţa ei, care sunt costurile şi consecinţele loialităţii.


O.M.: Formarea dvs. ca actor în cadrul UNATC este legată de numele lui Gelu Colceag. Se prelungeşte colaborarea din facultate cu ceea ce faceţi acum la Teatrul Mic alături de Gelu Colceag?
V.L.: Da, şi mă bucur că asta se întâmplă. Domnul Colceag este unul din profesorii noştri uriaşi de teatru, care a format în zeci de ani sute de actori, iar ocazia, şansa, de a lucra din nou împreună, după ani, este una care mă bucură şi mă entuziasmează.

O.M.: Ca o privire de ansamblu, ce opinie aveţi despre repertoriul actual al teatrului în care jucaţi şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani? Teatrul Mic este una dintre cele mai dinamice instituţii de gen din Bucureşti. Care e atmosfera în culise?
V.L.: În culisele teatrului atmosfera este una cât se poate de relaxată şi prietenoasă, trupa Teatrului mic, dincolo de un vizibil nivel de talent, are oameni de o bună calitate umană, iar asta face ca atmosfera să fie plăcută şi prietenoasă, confortabilă, oameni pe care i-ai lua acasă, ca să spun aşa. Repertorial nu ştiu să cântăresc, eu sunt actor, ştiu să joc, publicul cred că poate fi un indice bun în raport cu repertoriul, iar dacă privim astfel, găsim sălile destul de pline.

 
În Papagalul mut / În Domnul Ibrahim şi florile din Coran

O.M.: Într-o perioadă, aţi susţinut workshopuri pentru profesionişti şi pentru amatori, numeroase workshop-uri de actorie, improvizaţie, public speaking, limbaj nonverbal în comunicare umană, clovnerie, team-building-uri, lupte scenice. Vă atrage acest tip de activitate? Este altceva decât actoria.
V.L.: Mi-a fost uşor, pentru că eu şi predau ca asistent la facultatea de actorie de la UNATC. Pare altceva decât actoria, dar să ştiţi că e, de fapt, mult mai apropiată decât credeţi:)

O.M.: În cinematografie, un reper a fost rolul lui Vlad în Nuntă în Basarabia (2010), regia Nap Toader). Care dintre rolurile mai recente v-au adus satisfacţii artistice?
V.L.: Nu cred că a fost chiar un reper în cinematografie, însă pentru mine a fost şi este un reper pentru că Nuntă în Basarabia a fost primul meu film, deci debutul cum s-ar spune, iar asta aduce cu sine întotdeauna o amintire duioasă şi foarte plăcută. În ceea ce priveşte satisfacţiile, le am şi le găsesc cu fiecare rol pe care-l joc, pentru că-mi construiesc personajele astfel încât să-mi placă, să mă intereseze şi să am ceva de spus lumii prin ele, ceva care să mă roadă, intereseze, placă, doară... pe mine. Şi atunci ai satisfacţie cu orice rol, când ţi-l construieşti să-ţi placă şi să-ţi placă să-l joci.

O.M.: De ce nu faceţi televiziune? Ţine de conjunctură sau este o opţiune personală?
V.L.: Am făcut televiziune şi poate voi mai face, vom vedea. Chestia cu televiziunea e că mănâncă mult timp, aş juca din nou într-un serial sau aş face o emisiune să-mi placă, dar proiectele TV, de obicei, necesită foarte mult timp investit, iar eu n-aş vrea să renunţ la teatru niciodată. Nu ştiu, vom vedea:)

O.M.: Este televizorul un competitor al spectacolului de teatru? Cine pierde, cine câştigă?
V.L.: Credeţi că televizorul şi teatrul se ocupă cu aceleaşi lucruri? Înclin să cred că nu, iar atunci răspunsul se întrevede cu uşurinţă:)

 
Cu Marian Râlea în Moromeţii 2 (foto: Ovidiu Moisin)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer