La o conferinţă în Suedia, una din primele mele călătorii în afara graniţelor după 1989. Stau la o familie, nu la hotel, aşa că am ocazia să văd câte ceva din viaţa de zi cu zi a suedezilor. Cei care s-au oferit să mă găzduiască mă primesc ca pe un membru al familiei, mă iau de la aeroport, apoi mă duc la ei acasă, undeva în afara oraşului, la mică distanţă de şoseaua principală. Îşi lasă cheile casei şi maşinii pe măsuţa de la intrare, la fel şi portofelele. Îmi prezintă casa. La bucătărie îmi arată unde să pun gunoiul: într-un recipient care mie mi se pare că e un Tetra Pak mic, ca de smântână de frişcă, cu capacul tăiat, şi atârnat cu un cârlig de aragaz. Poate am înţeles eu greşit? Nu, chiar acela e "coşul de gunoi". Pentru că ei practic nu generează gunoi - îşi compostează în curte resturile alimentare, iar hârtia, plasticul, metalul, sticla le colectează separat pentru reciclare. Cât stau la ei, o săptămână, n-am folosit cutia de gunoi, n-a fost nimic de aruncat de pe urma mea, cum nu a fost nici de pe urma celorlalţi. Cutia de Tetra Pak a rămas goală, cum era şi când am venit.
Seara stau la masă cu toată familia - soţia, soţul, fiul cel mare militar în termen, şi alţi doi copii mai mici, un băiat şi o fată. Meniul este peşte prăjit, cu cartofi fierţi. Peştii, micuţi, sunt gătiţi cu tot cu cap şi coadă. Eu sunt singurul care las pe marginea farfuriei capul şi coada, ei îi mănâncă cu totul. Cartofii sunt fierţi în coajă. Sunt singurul care-i cojesc. Ca salată, primim fiecare câte o jumătate de tomată minusculă, culeasă proaspăt din curte. La desert avem caşcaval - tăiat de grosimea unei foi de hârtie cu un mecanism rotitor cu un fir metalic - la care se adaugă puţin gem acrişor de merişoare.
A doua zi de dimineaţă, doamna mă duce în oraş cu maşina. Sala de conferinţe unde trebuie să ajung e la primărie, unde lucrează şi ea.
La întoarcere, fiindcă termin mai târziu decât ea, îmi spune să iau autobuzul, iar ea sau soţul ei mă vor aştepta cu maşina la staţia de autobuz de la şosea. Aşa se duce ea zilnic la lucru, de acasă cu maşina până la prima staţie de autobuz, unde lasă maşina în parcare, şi ia autobuzul, iar seara la fel, cu autobuzul până la staţia unde şi-a lăsat maşina, şi de acolo cu maşina până acasă, unde nu ajunge transportul în comun, e o întreagă zonă de case aşezate la distanţă unele de altele, pe dealuri, şi toţi cei de acolo procedează la fel. Pentru mine face însă o excepţie, mă duce în fiecare zi de dimineaţă cu maşina.
În ultima zi a conferinţei mă duce soţul ei în oraş, ea e liberă, nu lucrează. Parchează vizavi de primărie, într-o parcare cu plată, destul de scumpă, 25 de coroane ora. "Aveţi pe parbriz un permis de parcare gratuită, de ce nu-l folosiţi?", încerc eu să-l ajut. "E permisul soţiei, nu al meu!", mă lămureşte el.
(Bucureşti, octombrie 2019)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaBungee JumpingInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...InCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate