Ideea de traducere şi gîndirea (fals) critică actuală

Carte promiţătoare (Alexandra Midal, Design by Accident. For a New History of Design) (pentru proiectul meu Desen & Design), pe care, după îndelungi şi repetate răsfoiri (trăiască librăriile, pre-contactul nemijlocit cu textul, nimic nu le poate înlocui, online poţi ajunge să cumperi căcaturi - dar poate tocmai despre asta e vorba, să scoţi banul fără să vezi, încă n-am auzit de cărţi care să poată fi returnate, nu doar pentru defecte "fizice", ci pentru calitate - de aparate, haine şi pantofi, da!), editură şi progresistă, şi consistentă, serioasă, de teorie critică nouă (Sternberg Press, Berlin), dar ce surpriză filosofico-politică obscurantistă neplăcută: traducătorul (James Horton pe numele lui de biată forţă muncă exploatată cel puţin profesional, simbolic), pentru că lucrarea cu pricina reprezintă traducerea unei teze de doctorat redactate iniţial în franceză (Design par accident. Pour une nouvelle histoire du design, susţinută la Geneva), e menţionat mărunt, minuscul, abia undeva la urmă, în caseta tehnică. Nici măcar în România nu mai e chiar aşa!
 
Imensă, dar clarificatoare - faţă de stînga intelectuală actuală - dezamăgire: exploatare intelectuală într-o casă, cum spuneam, progresistă, luminată! Ca traducător de teorie, o să le scriu, o să le semnalez "disonanţa" istorico-teoretică în care se află. Am şi publicat la editura asta mişto (un text la care ţin, într-un album Victor Man).
 
Revoluţia va fi difuzată şi va avea loc în engleză: imaginea (de fapt, video, căci vedem "direct", nu mai e vorba de imagini, de conştiinţa unei imagini), directul şi engleza merg "misterios" împreună, li se spune, unificat, "comunicare", şi fac parte din acelaşi dispozitiv-lume. Reformarea, eliberarea, la fel, tot în "engleză". Succes, deci! Noapte bună!
 
Sîntem prinşi, imobilizaţi, captivi în capcana unei contradicţii, nu am căzut şi n-am fost împinşi în ea, dar nici nu vrem să ieşim din ea, şi am încetat chiar să ne mai mirăm de ce gesturile noastre (căci de acţiuni nu poate fi vorba) nu au niciun efect, ne-am obişnuit cu existenţa asta infinit (pre)liminară, "limbică", larvară, virtuală, ne place aşa, e comod şi infinit: carieră pe viaţă!
 
Luptăm să ne eliberăm în limba stăpînului, conform categoriilor imanente limbii lui. Deci el ştie deja, cu anticipaţie, reflex, orice mişcare a noastră. Dar fondurile, banii sînt pe limba stăpînului, de ieri, azi, mîine. Ori vorbim "secret", obligîndu-l să ne traducă (de frică), ori prelungim la nesfîrşit "lupta", adică finanţarea.
 
Traducerea este "punctul mort", "pata oarbă" pe care nici asupritorii, nici asupriţii nu o au (încă) în vedere.
 
"Engleza" e noul vizual, echivalentul artei contemporane, "limba" trans-lingvistică deja post-istorică. În false limbi nu ne înţelegem, ci avem reflexe condiţionate: ne pre-înţelegem, totul e deja pre-înţeles, comunicăm, la propriu, prin clişee lingvistice, prin concepte preambalate.
 
Traducerea e interpretarea, deci posibilitatea de îndepărtare, de abatere ("écart"), de "greşeală", de libertate. Marja de la margine (Marges...) - de fapt dintre margini, pentru că marginile, mărginirile sînt interne, ale fiecăruia în parte (mărginirile sînt categoriile gîndirii), şi abia între ele este "ţara" nebănuită a traducerii, adică Lumea, adică libertatea, posibilitatea de a vieţui împreună.
 
Gîndim deja la fel (de critic), de ce mai alergăm să ne mai întîlnim? Mă tem că fugim de ceva revoluţie pe bune. Fugim de referent, semnificanţi "flotanţi"... "Des gens qui se deplacent pour parler" (Deleuze, Abécédaire).
 
Oare vechiul academism ar putea să acopere (măcar în parte) şi critica academică, în special vizuală, contemporană?
 
Vizualul mi se pare complice, dogmatic, o "engleză" fără limbă, triumf al Limbajului fără limbi, trans- şi post-lingvistic, al Limbajului-Algoritm, matematic, trans-lingvistic, pseudo-idiomatic. Engleza globală e o ne-limbă. S-ar putea să fie fatal, pentru om, să comunice în ne-limbi. S-ar putea să fie o capcană mortală, intrarea pe un tărîm minat, blestemat, care semănă cu lumea, dar nu este lumea, ci Umbra ei, "lumea cealaltă".
 
Ar fi nevoie, acum, de a intervenţie a Literaturii, de o re-apariţie a ei, dacă şi ea n-ar "dormi" tot mai "dogmatic" în visul de a deveni o Engleză, un Limbaj fără Limbi.
 
Dar, numai Literatura, sau poate mai exact Poezia ar putea să readucă particularitatea, singularitatea, intraductibilul, marja de libertate-lume.
 
Poezia: comunicare cu intraductibilitate.
 
De asta este nevoie.