HOŢUL: Ad a pénzt! (maghiară: Dă banii!)
TIPUL: Ce?
HOŢUL: Banii!
TIPUL: Ce bani?
HOŢUL: Portmoneul.
TIPUL: (se caută) N-am. Ce chestie!
HOŢUL: Nu te juca cu mine că te tai.
TIPUL: Nu mă joc. N-am portmoneul. Cred că l-am lăsat la bar. Dacă nu mă crezi poţi să mă percheziţionezi.
HOŢUL: Pizda mă-sii!
TIPUL: Putem să mergem împreună după el.
HOŢUL: Cum să mă duc cu tine? Ce prost eşti.
TIPUL: Jefuieşti un om fără bani pe stradă şi eu sunt prostul?
HOŢUL: Era ceaţă. Dă ce ai la tine!
TIPUL: (ridică mâinile) N-am nimic.
HOŢUL: Ai un telefon în mână.
TIPUL: Aşa.
HOŢUL: Păi, dă-mi-l!
TIPUL: (îi dă telefonul) Poftim. Dar oricum n-ai ce face cu el. Când ajung acasă îl blochez.
HOŢUL: Îl vând pentru piese.
TIPUL: (scoate un pachet de ţigări) Vrei?
HOŢUL: Ai zis că n-ai nimic la tine. Dă-ncoace pachetul!
TIPUL: (îi dă pachetul de ţigări hoţului.) Poftim. (HOŢUL ia o ţigară din pachet) Îmi dai şi mie una? Sunt fumător compulsiv.
HOŢUL: (îi întinde pachetul. În timp ce TIPUL se serveşte:) Ce e aia?
TIPUL: (se caută) Stai că am şi foc. Compulsiv adică nu mă pot abţine. (căutarea durează ceva timp aşa că şi HOŢUL începe să se caute) Jur că aveam...
HOŢUL: (scoate o brichetă din buzunar) Ia! (îşi aprind ţigările.)
TIPUL: (caută un loc să se aşeze) Era o bancă aici.
HOŢUL: Au luat-o săptămâna trecută.
TIPUL: Da? Se duce pe pulă oraşul ăsta. Şi noi odată cu el.
HOŢUL: Da. Au scos şi băncile de la Cetate. Au făcut parcare.
TIPUL: Doamne, ce... Au desfiinţat parcul ăla frumos!? Au distrus tot spaţiul ăla verde. Pavaje şi maşini peste tot. (Beat) Nu mai vezi o femeie pe tocuri în oraşul ăsta. Căcaturile astea de pavaje!
HOŢUL: Nu m-am gândit la asta până acum. Dar acuma că spui. (HOŢUL cade pe gânduri.)
TIPUL: Pe banca asta m-am sărutat prima dată în viaţa mea. Nu mai e. Nu mai e nici librăria aia mare din centru. Bănci, farmacii şi second-uri. Am ajuns un oraş second-hand. (vede un afiş pe perete şi arată spre el.) Uită-te şi la asta! Festivalul Artei Meşteşugăreşti. Ce dracu' de legătură are Holograf cu da Vinci?
HOŢUL: Cu cine?
TIPUL: Cu da Vinci. Poza de pe afiş e Omul Universal a lui da Vinci. E o... Las-o aşa! (pauză) Circ şi pâine. Concerte gratuite pentru ignoranţi. Pula investiţii. Pula dezvoltare. Ştii prin ce se traduce asta?
HOŢUL: (nedumerit) Prin ce?
TIPUL: Prin lipsa de oportunităţi. Ai înţeles? (HOŢUL ar vrea să zică nu dar nu are când) Bun! Ce-nseamnă asta?
HOŢUL: (în continuare nu înţelege) Ce?
TIPUL: Păi oamenii devin tot mai săraci. Şi la ce duce sărăcia?
HOŢUL: La ce?
TIPUL: La violenţă. Jafuri. Furturi. Ce vreau să spun eu aici e că tu eşti o victimă a sistemului. Din cauza lor nu ai ce pune pe masă.
HOŢUL: N-am masă. Nici măcar casă n-am. Dorm pe unde apuc.
TIPUL: Nu-i corect. Mai ales că vine iarna. Sistemul ar trebui să se revanşeze faţă de tine. Ar trebui să mergem să le spargem geamurile.
HOŢUL: Cui?
TIPUL: La primărie.
HOŢUL: Şi cu ce ne ajută asta?
TIPUL: Pe mine nu. Bine, poate mă descarc şi eu puţin. Dar pe tine te ajută.
HOŢUL: Cum mă ajută asta pe mine?
TIPUL: Gândeşte-te puţin! De ce faci asta? Ca să ai ce mânca, nu? Cât ai făcut azi?
HOŢUL: 28 de lei. Şi bricheta asta.
TIPUL: Şi telefonul meu.
HOŢUL: Şi ţigările.
TIPUL: Exact. Dar cât poate să-nsemne asta? (HOŢUL vrea să zică ceva, dar TIPUL continuă) Puţin. Mâine eşti nevoit să o iei de la zero. Iar în stradă. Să aştepţi momentul potrivit. Victima potrivită. Iar oamenii ăia n-au nicio vină. Este?
HOŢUL: Da.
TIPUL: Adică te simţi şi prost făcând asta. Dar dacă ţi-aş spune că e o variantă în care poţi să-ţi rezolvi problema cu cazarea şi mâncarea fără ca oameni nevinovaţi să sufere.
HOŢUL: Cum?
TIPUL: Spargi geamul primăriei. Vine poliţia. Te ia. Iei 6 luni pentru vandalizare. Suntem în noiembrie. Noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie. 6 luni în care nu mai trebuie să-ţi faci griji pe unde locuieşti sau ce mănânci. Sistemul se revanşează. Şi scapi exact de lunile alea reci.
HOŢUL: Nu m-am gândit la asta.
TIPUL: E timpul să iei înapoi ce-i al tău.
HOŢUL: Şi cum facem? Aşteptăm să vină poliţia sau îi sunăm înainte?
TIPUL: Îi sun eu, dar trebuie să-mi dai telefonul. (HOŢUL îi dă telefonul. La telefon:) Aş dori să anunţ un incident. (către HOŢ) Tu caută o piatră! (din nou la telefon) Cineva aruncă cu pietre în primărie. (închide telefonul)
HOŢUL: Bun. Arunc?
TIPUL: Bagă! (HOŢUL aruncă o piatră) Cum te simţi? Nu te simţi mai bine?
HOŢUL: Ba da. Foarte tare. Tu nu arunci?
TIPUL: Ţi-am zis că pentru tine facem asta. Nu pot să mă implic.
HOŢUL: Am crezut că... (se aud sirenele de poliţie apropiindu-se)
TIPUL: Ştiu, dar eu nu sunt în situaţia ta. Poţi să-mi dai ţigările, te rog? Sunt compulsiv ţi-am zis.
HOŢUL: Nu poţi să-ţi iei de undeva de pe drum?
TIPUL: Non-stopul a dat faliment şi nu ştiu de unde să iau.
HOŢUL: Chiar că! Poftim!
TIPUL: Lasă-mi şi bricheta. Oricum o să ţi-o confişte poliţia. (îi dă bricheta) Mulţumesc.
HOŢUL: Eu îţi mulţumesc.
HOŢUL rămâne singur. Sirenele se aud tot mai tare. În capul străzii se vede o maşină de poliţie care vine în viteză. HOŢUL ridică mâinile în aer şi se pune în genunchi. Maşina de poliţie trece în viteză pe lângă el şi dispare pe o străduţă lăturalnică.
HOŢUL: Pizda mă-sii!
A doua zi ziarele locale titrau: "În prag de centenar violenţele escaladează la Târgu Mureş. Un maghiar supărat pe Trianon a vandalizat clădirea Primăriei".