30.01.2005
"Viaţa e prea scurtă pentru nume lungi. Alege" scrie pe peretele metroului în care Tom Cruise e omorât de un şofer de taxi în filmul Collateral. Şoferul l-a condus o noapte întreagă către clienţii pe care trebuia să-i omoare pentru că, din greşeală, i-a ieşit cu taxiul în cale. E Jamie Foxx, revelaţia cinematografică a acestui an (cu două nominalizări la Oscar), aici în ipostaza unui om de condiţie medie, cu aspiraţii de mai bine şi cu vise multe. Partea frumoasă cu filmul lui Michael Mann este că, pentru un spectator care vrea să se amuze, personajele transmit în plan secundar mesaje cu şi despre publicitate.

Să luăm drept exemplu şoferul de taxi. Are o leafă modestă şi economiseşte bani ca să-şi deschidă o afacere, visează să petreacă vacanţa pe o insulă care, pentru că îi e inaccesibilă, a devenit refugiul mental de fiecare zi (are o fotografie la oglindă) şi e conştient de imperfecţiunile sale. E cumpărătorul perfect, cel care - vorba lui Frederic Beigbeder - primeşte cu un zâmbet larg frustrările pe care i le servesc spoturile publicitare, cu speranţa că va reuşi şi el să atingă cândva ţara numită "lux". (199.000 lei, Ed Pandora-M).

După ce-l vede uitându-se la o revistă cu maşini, un client îi spune: "Îti dau ţie imperfecţiunile lor. Şi apoi încearcă să te vindece". Vorbeşte despre părinţi, dar spectatorul ghiduş se gândeşte la făcătorii de reclame care dau publicului imperfecţiunile lor pentru ca apoi să le trateze cu produsele miraculoase pentru care inventează spoturi. ("În profesia mea nimeni nu vă doreşte fericirea, pentru că oamenii fericiţi nu consumă", zice Beigbeder în carte). În film apare mai târziu sloganul despre viaţa scurtă pe care nu-l remarcă mulţi, dar e acolo, în cadru la deznodământ. Cum e şi logo-ul Baccardi într-un aeroport, o discotecă şi pe caseta luminoasă de pe capota taxiului care se tot plimbă pe ecran.

Într-o lume atacată de mesaje publicitare e normal ca industria să caute căi noi de plasare a mesajelor şi e îmbucurător că în România lucrurile evoluează în această direcţie.

În ultimele zile am fost atacaţi de mesaje publicitare "colaterale" prin evenimentele pe care televiziunile şi ziarele le-au pus în practică. Mai întâi au fost Realitatea TV şi TVR cu teledonuri. Gestul e remarcabil, banii au fost adunaţi într-un scop lăudabil, dar dincolo de asta, cinic vorbind, ambele televiziuni au punctat în termeni publicitari. Au câştigat credibilitate, au coborât din turnul lor (nu de fildeş, ci de emisie) ca să se implice în viaţa de zi cu zi, să ajungă la locul în care ne ţinem emoţiile. Apoi a venit rândul ziarelor. Gazeta Sporturilor a intrat în casele noastre cu un anunţ în care spunea "cumpără-mă" pentru fetiţa regretatului Toni Alexe. La fel cum Gardianul şi Ziua anunţau că dau milioane drept recompensă pentru detalii despre Bivolaru.

(Preferatul meu în domeniu e spotul unei anume companii de telefonie mobilă care anunţă cedarea unui procent încasări unor acţiuni sociale. Îmi place mult secvenţa în care bătrânelul acela elegant pune o cratimă între două litere mâzgălite în viteză pe praful unei maşini de cine ştie ce puşti. E aceiaşi abordare publicitară ca în exemplele de mai sus, doar că execuţia e aproape desăvârşită.)

Şi cele două dive ale noastre au profitat de evenimente ca să atragă atenţia. Una a consumat aproape 10 minute din câteva jurnale de ştiri povestind despre un DVD, cealaltă a anunţat în câteva secunde că vrea să înfieze un copil. Efectul a fost acelaşi, publicitatea "colaterală" (în sensul dat de DEX: subordonat, secundar). Diferenţa e în asumarea gestului şi a consecinţelor lui. Iar aici e nevoie de cineva care să explice spectatorilor ce se întâmplă. Asumarea consecinţelor (să ai grijă de un sufleţel pentru întreaga lui viaţă devine asumarea supremă) e motivul pentru care eu o iubesc pe "Răduleasca" orice ar face.

O replică din filmul pe care l-am ales astăzi spune "să nu rămâi hipnotizat de televizor pentru tot restul vieţii tale". De dragul ei, îţi atrag atenţia că am evoluat. Nu-ţi mai spunem că suntem cei mai frumoşi, mai buni şi mai deştepţi. Îţi intrăm în casă altfel, implicându-ne în viaţa ta sau a prietenilor tăi, sau a oamenilor care nu te lasă indiferent. Ne folosim de tot ce putem ca să parcurgem labirintul în care ţi-ai ascuns emoţiile.

Ştim că cine le găseşte primul învinge.

(Articol preluat din Jurnalul Naţional)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus