Narcis
E cineva în ape care bea
Din mine ne-ntrerupt... şi mă deşert
În gura lui albastră, dimpreună
Cu pomi şi animale istovite,
De-atâta frumuseţe care piere.
Tristeţea mea, din rama undei,
Nu va să-ţi spună că din moarte
M-a trezit dorul de-a fi tu.
Mă doare numai că nu pot
Să cad în locul tău, acum
Când te arunci în ape
Vrând să-mi semeni.
Dorul de rai
Coboară, Doamne,
Ca ninsoarea,
Şi şterge calea
De cuvinte
Care m-a dus
Până la Tine,
Ca nu cumva
Negrele semne,
Înşiruite
Pe hârtie,
Să îmi abată
Ochii-n urmă,
Făcând suişul
Prăbuşire.
(în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 martie 2020, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate