Sunt atât de fragilă, i-am spus, încât dacă îţi lipeşti urechea de încheietura mâinii mele ai putea auzi tânguirile înfrânţilor, cântecele soldaţilor din linia întâi
Sunt invadată se spasmele rătăciţilor
De frigurile dependenţilor
Sunt atât de fragilă încât mă rănesc în propriile cuvinte
Fac convulsii invocând locuri şi situaţii imposibile
Mă umplu de funingine cu fiecare privire aruncată la voia întâmplării
Mângâierile nedorite îmi lasă vânătăi
Iar când fac ce face tot omul vomit ore în şir...
Sunt atât de plăpândă încât şi vântul dintr-o carte mă poate pune la pământ
Şi atât de vulnerabilă încât orice nesăbuinţă m-ar putea aduce în pragul disperării
Şi eu sunt slab mi-a mărturisit, atât de slab încât nu mă pot desprinde din camera aceasta ticsită cu bolnavi
Prin mine cară o roabă un copil de opt ani
Înaintează printre coastele mele ca printr-o mină, în întuneric
Merge cu capul înclinat şi cu un nod în gât
Nu îndrăzneşte să fredoneze
Sunt atât de slab că nici măcar nu pot rosti acele cuvinte
cu care cei puternici cuceresc lumea
şi-şi dau pe spate iubitele
***
Cei puternici se îngroapă împreună cu caii, cu fumurile şi furtunile lor
În aşternuturi noi nouţe
Îşi fac legăminte pe care le încalcă de două ori pe an
Cei puternici fac pluta pe spate
Se lasă să cadă, să alunece, să-şi rupă oasele
Cei puternici îţi permit orice spaimă şi orice disperare
Umblă brambura prin laboratoare, răstoarnă şi încurcă borcane fără remuşcări
Cei puternici sunt în stare să se despartă din te miri ce
Îndrăgostiţii îşi încrustează în carne blesteme şi tatuaje de deţinuţi
Cei puternici strigă Eu Eu când se luptă cu monştri
Ies în pauza de prânz
Ca nişte păsări de pradă ţâşnite din pălării fără fund
Opresc circulaţia şi ţipă libertate libertate
De ani de zile stăm îmbrăţişaţi în aşternuturi transparente
Într-un oraş străveziu
Într-o lume atât de destrămată că e ca şi dispărută
Doi prăpădiţi
Printre atâţia învingători
Care n-au cunoscut ruşinea tânjelii
Care nu ştiu ce e melancolia
Care îşi ascut armele în linişte
Aşteptând revărsatul zorilor
***
Cei puternici îşi spun: nenorocitule, târfă
Umblă noapte şi scriu obscenităţi pe zidurile clădirilor oficiale
Se înfruptă din pornografie tot mai porcoasă
Urlă libertate libertate, dacă îi calci pe picior din greşeală
Apasă pedala de acceleraţie
Au nervi
Claxonează
Boule scroafă
Mă-ta e o javră
Libertate
Cei puternici sunt singuri şi mai presus de orice
Se descurcă în orice situaţie
Găsesc mereu o crăpătură în zid
O femeie singură din care să facă ascuţitoare de creioane
Sau praf de puşcă
O casă părăsită în care să încropească un ring de luptă
Împart materiale revelatoare
Însetaţilor de putere
Nici măcar nu ştiu că nu mai sunt în viaţă
***
Mi-e frică să mă revărs peste maluri
Mi-e frică să-mi arunc năvodul în ape necunoscute
Sunt atât de fragil că mă tem să rămân, dar şi să plec în goana calului
Mă tem să mă uit în ochii copilului care cară roaba prin întunericul adunat în piept
Mă tem şi să-l părăsesc în beznă
Mă tem de forţa cu te-aş ataca şi de tânjeala ta după fiara pe care am ucis-o în mine
Mi-e frică să fac orice care ar putea perturba pe cineva la fel de plăpând
Singura mea ieşire a fost când ţi-am despletit părul
Sunt atât de slab, mi-a spus, că nu îţi pot promite nimic
Dar n-a plecat
Nici nu mai ştim de când ne spunem bună dimineaţa şi noapte bună
Între timp am devenit cu totul alţii
Şi tot aceiaşi am rămas
Au murit toate, speranţa prima
Dar flama aceea continuă să ardă prin aşternuturile străvezii
Printre dărâmăturile timpului
Dorinţa a rămas intactă
***
Sigur că suntem slabi, i-am zis
În noi încă n-au căzut Sparta şi Troia
Cei puternici vin cu scandal, cu bice, cu cataroaie, cu batista la nas
Totul le pute
Nu pot sta nici pe-o bancă liniştiţi
Sunt singuri şi circulă care încotro prin ochiurile lumii destrămate
Se luptă eroic cu bandaje, cu monitoare, cu etichete, cu efectele de seră ale fericirilor de sinteză
Şi zbiară libertate libertate libertate