Catedrala Svetitskhoveli, frumuseţe şi grandoare
Din primul moment în care am ajuns lângă această impunătoare construcţie, aflată în Patrimoniul UNESCO, despre care unii spun că e cea mai cunoscută catedrală a Georgiei, m-a copleşit nu doar grandoarea ei ci şi frumuseţea care răzbate din fiecare piatră care-o compune. Svetitskhoveli a fost ridicată în secolul 10 şi vreme de secole a fost centrul religios al creştinătăţii.
Ba chiar există şi o legendă care spune că roba pe care a purtat-o Isus înainte de a fi crucificat este îngropată undeva în dedesubturile bisericii. Elias, un evreu care se afla în Ierusalem în momentul crucificării, ar fi cumpărat roba de la o soldat roman şi s-ar fi întors cu ea în Mtskheta, acolo unde Sidonia, sora lui, a atins-o şi a murit imediat, din cauza emoţiei puternice care a cuprins-o. Roba a fost îngropată împreună cu ea dar odată cu trecerea timpului, oamenii au uitat unde este locul exact în care s-a petrecut acest lucru, chiar dacă, tot legenda spune, din mormântul ei a crescut un cedru imens. Pe care Sfânta Nino a ordonat să fie tăiat şi din lemnul său să se construiască o biserică - varianta iniţială a catedralei, ridicată în timpul regelui Mirian (sec. 4).
Se spune că din acel copac au fost făcute şapte coloane, care au stat la baza fundaţiei bisericii iar aceste coloane au proprietăţi magice. Dar în momentul construcţiei, stâlpul care trebuia să stea în centrul bisericii nu putea fi ridicat de la pământ. Sfânta Nino s-a rugat o noapte întreagă, apoi miracolul s-a produs.
În limba georgiană, sveti înseamnă stâlp iar tskhoveli se traduce prin dătătoare de viaţă. De aici se poate lesne deduce de unde provine numele catedralei Svetitskhoveli. În secolul 5, regele Gorgasali a înlocuit biserica din lemn cu una de piatră, iar varianta actuală a catedralei datează din perioada 1010 - 1029, fiind realizată sub supravegherea patriarhului Melqisedek.
O altă legendă vorbeşte despre faptul că regele Giorgi a ordonat amputarea mâinii arhitectului care a creat catedrala Svetitskhoveli, pentru ca acesta să nu mai poată construi niciodată o asemenea minunăţie. De altfel, pe faţada nordică a bisericii există o mână (v. foto) care poate fi un indiciu către adevărul acestei legende.
Interiorul catedralei este, la rândul lui, fascinant. Picturi ce datează din secolul 11 îţi propun imagini ale vieţii georgienilor din acea perioadă dar poate cel mai impresionant artefact este o icoană a lui Isus, ce-i drept, uşor înfricoşătoare, pe care dacă o priveşti cu atenţie ai impresia că Mântuitorul are ochii închişi, pentru ca în următoarea secundă să ţi se pară că aceştia s-au deschis brusc.
În interiorul catedralei sunt mormintele câtorva monarhi georgieni, precum Erekle al II-lea şi Vakhtang Gorgasali. Pereţii au fost iniţial pictaţi dar în anul 1830, când ţarul Nicolae I şi-a anunţat vizita în Mtskheta, ei au fost spălaţi. Ţarul nu a ajuns niciodată în catedrală, anulându-şi vizita iar în urma unor restaurări minuţios făcute, astăzi se pot vedea fragmente de picturi din secolul 13.
La ieşirea din Svetitskhoveli, după ce am înconjurat-o, admirându-i o dată în plus frumuseţea, m-am plimbat un pic pe străduţele liniştite din Mtskheta. Tarabe cu suveniruri, cu vinuri, cu dulciuri tradiţionale - o atmosferă calmă şi caldă, pe care am desăvârşit-o la Café Tatin, o delicioasă cafenea, aranjată în stil franţuzesc, în care m-am delectat cu o prăjitură şi un shot de vodcă cu miere.
Sfânta sfintelor: Mânăstirea Jvari
La 11 km de Mtskheta, pe un deal semeţ, la capătul unui drum sinuos, am ajuns la un alt loc magic. Mânăstirea Jvari, vizibilă de jos, din vale, patronează vechea capitală a Georgiei, fiind considerată de mulţi dintre locuitorii ei drept cea mai sfântă dintre cele sfinte.
Jvari a fost ridicată pe locul în care regele Mirian a înfipt o cruce de lemn, imediat după ce a fost creştinat de către Sfânta Nino, în secolul 4 (Mirian a fost cel care a declarat oficial creştinismul drept religie oficială în Georgia, în anul 327). Între anii 585 şi 604, Stepanoz Întâiul, duce de Kartli, a ridicat mânăstirea, în jurul acestei cruci. De aceea, Jvari se traduce prin "Mânăstirea crucii" şi, mai mult, are forma unei cruci.
Ceea ce te cucereşte de la bun început când ajungi la Jvari este, în primul rând, peisajul care ţi se aşterne la picioare. Confluenţa râurilor Mtkhvari şi Aragvi, împreună cu casele din Mtskheta şi dealurile ce le înconjoară, pot fi sursă de inspiraţie pentru orice pictor peisagist. Cât despre mânăstirea în sine, care a fost redeschisă în 1996, aceasta e un exemplu de frumuseţe ascetică, exprimată în proporţii ideale, cu linii ferme şi ziduri externe fără decoraţiuni inutile. Interiorul e la fel de armonios, fiind decorat cu un mozaic care a supravieţuit doar fragmentar trecerii timpului. Elementul principal din interior este, evident, Crucea Sfântă care a stat la baza construcţiei mânăstirii.
Castelul Ananuri de pe Autostrada Militară
După bucuria descoperirii unei capitale superbe precum Tbilisi, şi după spectaculoasele vizite în vechea capitală Mtskheta şi la Uplistsikhe, oraşul săpat în stâncă, ne-am îndreptat către Munţii Caucaz, pentru a vedea de ce Georgia este o destinaţie de schi din ce în ce mai apreciată.
Pentru Gudauri, cea mai cunoscută şi mai şarmantă staţiune montană a ţării, am luat drumul faimoasei Autostrăzi Militare Georgiene, care se întinde de la Tbilisi la Vladikavkaz, pe o distanţă de circa 212 km. Care nu este nicidecum o autostradă în adevăratul sens al cuvântului, ci un drum folosit de secole de invadatori şi comercianţi, fiind menţionat încă din antichitate de Strabo şi Plinius, apoi folosit mult mai târziu de către ruşi pentru a-şi impune suveranitatea în zonă dar şi cu un rol decisiv în dezvoltarea economică a regiunii Transcaucaze.
Până la Gudauri, ne-am oprit însă, la o oră şi ceva distanţă de Tbilisi, pentru a vizita castelul Ananuri, aflat pe marginea drumului sau, mai bine zis, pe malul drept al râului Aragvi, în vecinătatea lacului de acumulare Zhinvali. Ananuri este, de fapt, un complex multifuncţional, ridicat în secolele 16-17, care include două castele, două biserici, un turn cu clopot şi o fortificaţie interesantă.
Castelul a aparţinut ducilor de Aragvi care au domnit în Valea Tergi, între secolele 13 -18. Din cauza poziţiei deloc strategice pe care o ocupă, Ananuri a fost subiect al numeroaselor bătălii istorice. De pildă, în 1739 a fost atacat de forţele militare ale unui duce rival, fiind incendiat iar clanul Aragvi - masacrat. Patru ani mai târziu, ţăranii locali s-au revoltat împotriva domnitorului Shamshe, au ucis uzurpatorii şi l-au invitat pe regele Teimuraz al II-lea să îi conducă. Numai că în 1746 ţăranii s-au revoltat şi împotriva lui Teimuraz, care a rezistat însă, cu ajutorul regelui Erekle al II-lea.
În cetate intri coborând o potecă şi trecând pe lângă nişte comercianţi de suveniruri care te îmbie de la tarabe cu tot felul de obiecte tradiţionale. Te poţi poza cu o cuşmă miţoasă sau cu o cămaşă de zale, în chip de cavaler georgian, apoi intri pe poarta care te conduce spre curtea interioară. Sunt, practic, două castele, unite printr-un zid de piatră. Cel aflat mai sus, numit Sheupovari, e conservat mai bine, fiind locul în care s-a apărat Aragvi împotriva lui Shamse. Cel inferior e mai degrabă o ruină.
Precum spuneam, în interior se află şi două biserici. Una este Biserica Fecioarei, care datează din secolul 17, construită din cărămizi, cealaltă e Biserica Adormirii Maicii Domnului, ridicată în 1689 pentru fiul Ducelui Bardzem.
O poveste interesantă e legată de anii 80, în plină perioadă de dominaţie sovietică, atunci când guvernul a decis să construiască centrala hidroelectrică Zhinvali şi lacul de acumulare aferent, care trebuia să asigure necesarul de apă oraşului Tbilisi. Conform planului iniţial, Castelul Ananuri trebuia scufundat. Dar protestele publice ale georgienilor au făcut ca înălţimea barajului să fie redusă şi fortăreaţa să fie salvată, rămânând în continuare falnică, pe marginea lacului.
(va urma)