Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În Ţara Sfântă. Acasă la poporul ales şi über alles (V)


Bogdan Burileanu

16.12.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă tot aminteam despre neconcordanţele dintre mitologia biblică şi dovezile istorice, apariţia şi dezbaterea lor pune în discuţie, la modul foarte serios, tot sistemul de legende pe care s-a construit o istorie, dacă nu apocrifă, în orice caz extrem de relativă, de volatilă şi de discutabilă. Nu mai aduc în discuţie un recent studiu publicat de ziarul Jerusalem Post, bazat pe ultimele descoperiri (link aici), care tulbură apele în ce-i priveşte pe înşişi Regii David şi Solomon. La rândul lui, nici Creştinismul nu se simte tocmai confortabil atunci când aceiaşi incomozi istorici îşi bagă nasul în strădania unei calendarizări excesiv de detaliate. Abia aşa, din dorinţa "să facem şi să explicăm totul" apar nepotrivirile, aspectele legendate, fără acoperire faptică; şi, de la ele pornind - problemele. Nu de credinţă, doar de credibilitate - care constituie totuşi altceva (minor, adiacent, subsidiar), dar pot afecta atitudinea celor mai slabi de înger.

Bunăoară, naşterea lui Iisus. Cum evangheliile au fost scrise cu peste o sută de ani mai târziu, după amintirile celor care i-ar fi ascultat pe apostoli şi au reţinut povestirile acestora, dorinţa precizărilor stricte şi imuabile duce la fatale inadvertenţe, şubrezind încrederea - dacă nu în persoana Lui, în a contextului în care El a trăit şi a murit. Începând cu naşterea, plasată simbolic în 25 decembrie anul 1, cele scrise şi rămase comportă numeroase rezerve şi chiar corecturi: începând cu celebrul recensământ al procuratorului roman Quirinius, care i-ar fi pus pe dumuri pe Iosif şi Maria, dar care... a avut loc cu 6-7 ani mai devreme.

Pesah-ul (Paştele) evreiesc - între 15 martie şi 30 aprilie - explică de ce Iosif şi Maria nu au găsit adăpost decât într-un staul de vite. Dacă-i dăm crezare istoricului evreu Iosephus Flavius, recensământul respectiv, un inventar obişnuit după anexare, a generat revolta care a avea să fie cunoscută drept mişcarea zeloţilor.
Autorul Evangheliei după (şi nu a lui) Luca foloseşte acelaşi eveniment pentru a explica motivul naşterii lui Isus în Bethlehem, nu în Nazareth (Luca 2:1-5)... dar îl plasează în timpul guvernării lui Irod cel Mare, cel care murise de fapt cu zece ani înainte, în anul 4 î.Ch.

Nu a fost oferită nicio explicaţie satisfăcătoare pentru această contradicţie, iar cei mai mulţi cercetători consideră că autorul scrierii a făcut o greşeală, cel puţin de calendarizare: (vezi articol Wikipedia aici). Nici povestea Stelei de la Bethlehem nu rezistă unor date reale, ştiinţifice, rămânând la nivelul unor frumoase poveşti: (vezi articol descopera.ro aici). Magii puteau hălădui pe unde şi când le venea lor, dar să se ocupe de păstorit la sfârşitul lui decembrie?! Şi iar ajungem la perioada martie-aprilie. Ceea ce ar însemna că...

Ca să nu mai căutăm nodurile din papura legendelor celor frumoase prin însăşi "aproximativitatea" lor, hai la Biserica Sfântului Mormânt, cunoscută şi ca Biserica Învierii Domnului! (vezi detalii aici). Poate că acolo... Istoria, credinţa şi (vai, da!) comerţul se întrepătrund - era să zic organic. Da' de unde? Vastitatea edificiului celui mai cunoscut şi, se zice, cel mai grăitor, locul spre care chiar duc toate drumurile pelerinilor creştini îşi etalează toată forţa de convingere pe două nivele şi mai multe module spaţiale în plan orizontal: curtea de intrare unde se adună credincioşii veniţi să viziteze şi să se crucească la propriu. Prin mulţimea destul de agitată, mai mult curioasă şi încântată de performanţa ajungerii, pendulând gureş (rusa, ca o epidemie, pare aici să fi ajuns o a doua limbă oficială) între năuceală şi smerenie. Cum să mai rămână ceva sacru în atmosfera din jurul impresionantei Pietre a Ungerii, când puzderia de lumânări este concurată la greu de supra-puzderia de flash-uri izvorâte din nelipsitele telefoane vorbitor-fotografice?!

 
Ca să ajungi la orificiul fabulos al grotei-mormânt în care a fost coborât acum 2 milenii Mântuitorul, trebuie să ai noroc şi răbdare. O îmbulzeală deloc pioasă, doar dezordonată şi emanând arome nu de mir, ci de parfumuri populare te trimite cu gândul la... Doamne, iartă-mă, mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie. Categoric, îmbulzeala plus veselia îndeplinirii unei sarcini de plan creştin-ortodoxe nu fac deloc casă bună cu ceea ce ar fi trebuit să fie, în imaginaţia mea, reculegerea.




 
Mai rarefiate (şi aerul şi coada, totuşi la fel de dezordonată şi animată; de ce, Doamne?) le găseşti la nivelul de sus: Muntele Golgotei. Că stânca, protejată în mod fericit cu panouri transparente, pare a fi fost cea acreditată de religie, pare verosimil. Dar ca pata roşie să fie urma sângelui sfânt, e mult mai greu de crezut. Şi, ca să primeşti bobârnacul cuvenit necredinţei tale în autenticitatea unor asemenea relicve, mai afli că tot de acolo fusese recuperat craniul lui... Adam! Mulţi dintre credincioşi văd, cred, se crucesc iarăşi... aşa, ca să fie tacâmul complet.



Pioşenie, credinţă...? Ar putea fi, dacă făuritorii de poveşti nu s-ar fi îndoit ei înşişi de împletitura de poveşti forţat argumentate. Greu, în asemenea condiţii, oricât s-au străduit organizatorii. A mai funcţionat, mult timp, şi legenda aprinderii din cer a lumânării de Paştele Ortodox, un spectacol cu adevărat miraculos, dacă ar fi fost să fie. Doar că... nu ajungeau avioanele baştanilor îmbogăţiţi de prin Rusia, România, Bulgaria şi Serbia, stând la coadă să o ia şi să o ducă repejor acasă (fireşte că înainte de miezul nopţii; cine se mai încurcă în asemenea amănunte?), ca să se minuneze mulţimile de credincioşi pravoslavnici ce bine s-ar avea dumnealor cu Cel de Sus. Acum 2-3 ani, sub ochiul imbatabil al unei camere de luat vederi, un bătrân preot armean care slujea la Sfântul Mormânt, a început să dezvăluie toată şmecheria luminii pogorâte din cer. N-a apucat să zică prea multe; un confrate grec a apărut cu grăbire şi multă furie, îmbrâncindu-l deloc dumnezeieşte şi închizându-i gura păcătosului pornit pe o inacceptabilă spovadă publică.

Reculegere, meditaţie, o eventuală interferenţă cu vibraţiile cereşti? Greu... Greu de tot. Trebuie doar să fii pătruns zdravăn de zisa aceea cu "crede şi nu cerceta", şi să te resemnezi, acolo unde nici măcar logica nu mai e capabilă de vreo explicaţie, cu mângâierea că "asta e o taină". Amin.


Cam aceeaşi atmosferă turistico-mistică aveam să întâlnim la Bethlehem (care, în original, înseamnă Casa Pâinii) - detalii aici. Biserica Naşterii Domnului a fost construită în sec. IV, prin grija Împărătesei Elena; se spune că pe locul grajdului intrat în legendă. Împreună cu Grota Laptelui (locul unde Fecioara Maria l-a hrănit pe pruncul Iisus) şi peştera lui Ieronim (spaţiul în care vestitul călugăr a tradus Vulgata), toate alcătuiesc un complex cultural religios, foarte bine întreţinut. Dar acum Bethlehemul face parte din alt stat - cel Palestinian, la numai 8 km de Ierusalim. Ca să ajungem acolo, am fost obligaţi să schimbăm maşina la "graniţă" (un cot de drum prăfuit, un fel de maidan mărginaş), transbordaţi fiind într-una cu număr corespunzător. Nu a fost cazul să fim şi căutaţi la paşapoarte, dar prietenii noştri cu cetăţenie şi acte israeliene nu ne-au putut însoţi; e mai prudent aşa.

Şi la biserică, lucrurile par mai aşezate, oamenii nu se bulucesc ca la Mormântul Sfânt - oare Naşterea se vinde mai ieftin decât Moartea? Ce-i drept, ghida de etnie palestiniană, inteligentă, cultă şi întreprinzătoare ne-a descurcat, băgând micul nostru grup pe o uşă dosnică, la mica înţelegere cu cerberii. Şi, atenţie, a evitat cu fermitate şi atenţie să ne lase să păşim altundeva decât la obiectivele vizitate. Până şi magazinul de suveniruri sau shaormeria - cu care s-a încheiat periplul - ne-au fost indicate, fiind transportaţi pe roate, până la intrare / ieşire. Aşa, pentru mai multă siguranţă. Cert este că autorităţile palestiniene par a fi înţeles că banii aduşi de vizitatorii creştinii nu au nici culoare, nici miros... aşa că de ce i-ar displace lui Allah?

Cu totul altă atmosferă găseşti la Nazareth. Aceleaşi ulicioare specific orientale, cu nelipsitul suk multilateral dezvoltat: animaţia clientelâcului în veşnică cercetare după chilipiruri cu culoare locală... abundenţa dezordonată a mărfurilor... răbdarea parşiv-perseverentă a negustorilor. Dar, văzut de la înălţimea Muntelui Tabor (locul unde Scriptura ne învaţă că s-a produs Schimbarea la faţă a Mântuitorului), oraşul arată cu totul altfel: adică de-a dreptul fascinant. Din mijlocul lui, se înalţă cupola de 50 m înălţime, în forma florii de crin, a Bisericii Naşterii Domnului, varianta romano-catolică (căci surata ortodoxă poartă numele de Biserica Sfântului Arhanghel Gavriil şi suportă invazia gălăgios recuperatorie într-ale credinţei din partea maselor de turişti ruşi sau ucrainieni... din al căror hiperdinamism abia îi mai zăreşti pe puţinii noştri români).


Construcţia modernă, refăcută, datează de la mijlocul secolului XX, fiind decorată cu splendide mozaicuri înfăţişând-o pe Sfânta Fecioară, oferite ca omagiu de către comunităţi creştine din întreaga lume. Dincolo de aspectul impunător, atmosfera din interiorul sanctuarului pare cu totul alta: parcă mai eterată, mai sobră... mai plină de un veritabil mister. M-am întrebat de ce... şi singura explicaţie care mi-a trecut prin minte a fost aceea că Bunavestire a reprezentat, într-adevăr, ceva dincolo de omenesc. Cerul a vorbit, iar vibraţiile Sale au constituit, în fond, esenţa pură - scoasă de sub imixtiunea muritorilor - a naturii divine.

(Va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Iran (IV) - Viaţa, pur şi simplu, Ioana Avădani
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Iran (III) - Apa, Ioana Avădani (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Iran (II) - Oamenii, Ioana Avădani (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Iran (I) - Sărbătoarea Ashura, Ioana Avădani (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Departe, în iarna mea australă, Radu Jörgensen (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer