26.12.2019
Observ că de vreo 3 ani mă tot repet în luna decembrie, spunând că anul respectiv a fost cel mai plin, cel mai important, cel mai suculent şi entuziasmant. Cred şi sper că e un lucru bun că mă tot repet:)

Un mic defect pe care-l am este faptul că îmi e foarte greu să-mi amintesc ce nu mi-a convenit, ce nu mi-a făcut plăcere. Cheers for that, brain!

Am făcut genul acesta de recapitulare în 2018 cu o persoană dragă şi mi-am promis că voi face asta la fiecare final de an. Sunt cu atât mai entuziasmat cu cât o fac acum, la final de 2019, pe LiterNet.

Aş fi vrut să le iau cronologic, dar se tot bat cap în cap evenimente, aşa că voi face după cum vor degetele mele să scrie.

Pe plan profesional, după bucuria din 2018 - 16 lovituri la Sarajevo Film Festival - în 2019 s-au îndreptat energiile spre alt tip de confirmări de care nu pot decât să mă agăţ şi să cresc odată cu ele:

 

Am continuat să descopăr, ca la jocurile de strategie, unde ai harta neagră şi mergi prin întuneric până îţi faci o idee aruncând 2-3 torţe, tot continentul numit film. Din mai multe puncte de vedere. Un lucru nou pentru mine a fost faptul că am scris două schiţe (nu aş vrea să le spun scenarii în toată regula) pentru două scurtmetraje. Dincolo de asta, am apucat să cunosc regizori tineri, entuziasmaţi, serioşi, profesionişti, nu numai din cadrul facultăţii. Îmi place să spun că mă hrănesc cu genul acesta de întâlniri. Nu ai cum să pleci necâştigat nicicum şi mă fascinează asta.

Highlight-ul pe partea de film a fost, pentru mine, ce s-a întâmplat în vară, la Buftea. Acolo s-a filmat o producţie americană, pe nume Voyagers, regizată de Neil Burger. Au fost 30-40 de zile de tabără pentru mine şi prietenii cu care am avut norocul să fiu acolo. Întrucât n-am avut roluri principale niciunul dintre noi, am privit altfel experienţa asta. N-am să uit prea curând cum stăteam cu Vlad Popescu, Irina Artenii, Ioana Brumar, Ioana Nimigean şi toată gaşca română cu gura căscată după prima secvenţă a noastră cu Colin Farrell. Nu înţelegeam cum poate părea atât de simplu, nu înţelegeam ce fel de aură are acest om, de ne părea ireală lejeritatea, relaxarea şi, în acelaşi timp, profesionalismul lui.

Tye Sheridan, Lily Rose Depp, Fionn Whitehead, Isaac Hempstead Wright şi lista continuă. Ne-au primit neaşteptat de călduros, cumva, pentru că (de, băiat de la Botoşani venit) i-am pus din prima pe un anumit piedestal. Nu s-a pus problema de vreo diferenţă de statut în relaţie cu ei şi asta mi-a plăcut la nebunie. Mă puteam apropia mult mai uşor, puteam să-i văd la lucru altfel. Am crescut mult acolo şi mulţumesc enorm acelei experienţe. Cheers for that, Universe:)

Am lucrat la un scurt cu Ioana Ţurcan. Abia aştept s-o întâlnească mai multă lume. Pentru două zile de filmare, Ioana a devenit pentru mine un dicţionar, manual, documentar, almanah, tot ce poate şi (poate) ar trebui să ofere un regizor pentru confortul actorului. Love.

La start de 2019 am început să joc pentru prima oară într-un teatru profesionist, fiind colaborator la Teatrul Nottara. M-a atras foarte mult textul (Nunta lui Figaro) şi după ce am văzut ce am de jucat (Cherubino), am zis DA cu ochii închişi. Echipa de acolo a fost primitoare şi m-am bucurat mult să-i cunosc pe Ion Haiduc sau Dani Popescu şi să mă apropii mai mult decât eram deja de Răzvan Bănică şi Isabela Neamţu.

Dacă am zis de highlight-ul pe film, cred că se cuvine să fac aşa ceva şi pe teatru.

Prin august, mi-a dat un mesaj Vlad Cristache. Mi-a cerut numărul de telefon şi m-a chemat la o probă. Foarte din scurt, foarte de nicăieri, foarte entuziasmant, foarte tot. Aşa a ajuns să fie şi proiectul în care am intrat ulterior. Foarte tot. Lasă-mă să intru, spectacol în regia lui, ce se joacă la Teatrul de Stat Constanţa, reprezintă o bornă pentru mine. M-am bucurat enorm că Vlad s-a aruncat să ia doi debutanţi pe rolurile principale (pe mine şi pe Ecaterina Lupu). E foarte spectaculos pentru mine ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă acolo, din multe puncte de vedere, şi aştept, cu nerăbdare, să-l vadă cât mai multă lume. Io zic că merită:)

N-am lipsit, aşa cum mi-am promis, nici de la Festivalul AmFiTeatru, la Botoşani (unde am fost cu Clasa noastră, o licenţă cu viaţă bună şi lungă datorită Mihaelei Sîrbu şi studenţilor ei frumoşi), nici de la Ideo Ideis. Cred că se vorbeşte de Ideo pe platforma LiterNet cel puţin de două ori pe lună, n-am de ce să mai deschid subiectul acestui fenomen minunat.

Cheers for that, Theodor:)

M-am bucurat enorm pentru ce i s-a întâmplat lui Iosif (Paştina) cu tot ce a însemnat Moromeţii 2 pentru el, că merită. M-am bucurat pentru Vlad (Popescu) că i s-a întâmplat creşterea asta odată cu Pădurea spânzuraţilor şi Medea's Boys. Also, jur că am mai mulţi prieteni (!!!nu sunt un om oribil!!!) şi consider că am lângă mine nişte oameni pe care i-am văzut crescând lună de lună şi dacă aş povesti de ce sunt mândru de toţi, n-aş mai termina. Cheers for you, family!:)

Apropo de Medea's, un alt highlight s-a conturat în aprilie, când Măjeri ne-a luat de mânuţă pe câţiva şi ne-a propus să mergem la Londra s-o vedem pe Maggie Smith în acest MI NU BLOODY NAT one-woman show. A German Life. Încă o dată mă voi folosi de - A FOST BĂIATUL DE LA BOTOŞANI LA TEATRU ÎN LONDRA SĂ VADĂ ŞI EL- şi am văzut. Şi am rămas gură-cască. Nu-mi plac topurile astea de "cel mai bun spectacol pe care l-ai văzut", dar a fost o experienţă aparte pe care sunt convins că nu o pot atinge frecvent ca spectator.

Am reînceput să scriu (nu doar poezii). Am reînceput să mă joc cu aparatul foto pe film. Am reînvăţat ce înseamnă nişte cuvinte pe care le folosim mai peste tot.

Cred că am învăţat ce e aia îngăduinţă, susţinere, frică, pierdere, câştig, priorităţi, nedreptate. Lista poate continua. O să o rearanjez la anul, sunt sigur.

Dacă e să caut ceva, că de cerut n-aş cere lu' bunuţu' 2020, voi căuta echilibru. Voi căuta o linişte care să-mi permită să fac tot ce pot pentru ce-mi place.

Acum că recitesc totul, îmi dau seama cât de legat sunt de oamenii din jurul meu. Şi sunt recunoscător pentru asta. Nu cred că suntem conştienţi cât de mult aparţinem de conexiunile interumane care se nasc spontan. Bill Murray a zis: Friendship is so weird. You just pick a human you've met and you're like, 'Yep, I like this one,' and you just do stuff with them.

AND I LOVE THAT!

Mulţumesc, 2019!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus