Cu siguranţă mulţi dintre noi o văd încă pe Emilia Popescu legată de cuplul cu Ştefan Bănică, lansat la televiziune. Ultimii ani au accentuat însă profilul artistic individual al Emiliei Popescu, care redevine la fel de dens şi bine conturat ca în primii ani ai carierei. Absolventă a Academiei de Teatru şi Film la clasa Olgăi Tudorache, devenea cunoscută publicului în rolul Contesei Diana din celebrul spectacol rock al Teatrului Bulandra, Câinele grădinarului. În anii \'90 era distribuită din ce în ce mai des în roluri cu o componentă creativă puternică, precum Rita din Meditaţiile Ritei sau Titania din Visul unei noţi de vară în regia lui Liviu Ciulei, sub bagheta căruia juca şi în Deşteptarea primăverii.
Între 1987 şi 1991 avea să fie solicitată pentru mai multe roluri de film, în Moromeţii, În fiecare zi mi-e dor de tine, Liliacul înfloreşte a doua oară şi Divorţ din dragoste. La televiziune a apărut de-a lungul timpului în mai multe piese din dramaturgia românească şi universală, dar numele ei a crescut în notorietate în mod deosebit datorită colaborării în show-uri muzicale cu Ştefan Bănică Jr., difuzate de TVR, Antena 1 şi Pro TV.
Între timp, în viaţa actriţei a apărut fiica ei Maria (elevă deja în clasa a treia), care a devenit o prioritate, chiar într-o familie de artişti cum este cea a Emiliei (soţul ei, Ion Bogdan Ştefănescu, este prim flautist al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti). Revine pe scenă cu longeviva piesă Cafeneaua, alături de Horaţiu Mălăele şi Dana Dogaru şi mai apare în Libertinul, Mutter Courage, Patul lui Procust, Tango, dar optează pentru a pleca de la Bulandra în favoarea Teatrului de Comedie.
În 2004, Emilia Popescu a continuat să joace în Cafeneaua şi Tango la Teatrul Bulandra, în Desculţ în parc alături de Ştefan Bănică, iar la Teatrul de comedie în A douăsprezecea noapte. În 2004 au avut loc premierele cu Marlene de Pam Gems, o piesă în care Emilia Popescu joacă rolul Marlenei Dietrich (alături de Aurora Leonte) şi Chiriţa, unde apare în rolul titular. O vocaţie pentru a întruchipa personalităţi feminine excepţionale există la Emilia Popescu, iar acest recent diptic Marlene Dietrich - Coana Chiriţa este o dovadă în acest sens.
"În ajutorul" artistei sar în permanenţă pe lîngă un talent şi un temperament personal excepţional conturat şi o atitudine total sinceră faţă de meserie, o formaţie muzicală şi de loc în ultimul rând o cultură generală solidă, ingrediente ce se regăsesc în prestaţiile mereu memorabile şi pline de farmec ale Emiliei Popescu.
Deşi stagiunea a început în octombrie, nu am avut ocazia să joc şi Chiriţa şi Marlene în paralel până în ianuarie. Acum le joc pe amândouă. Acesta fusese de fapt şi pariul, să le joc pe amândouă în acelaşi timp, la care se adaugă A douăsprezecea noapte. E destul de complicat, foarte obositor, dar şi foarte frumos. Sunt roluri complet diferite, care implică alt tip de energii, alt tip de concentrare... La comedie este totul mult mai precis, la Chiriţa este chiar foarte strict, fizic e mai solicitant...
Şi rolul din Marlene şi cel din Chiriţa implică aptitudini muzicale consistente ?
Marlene nu e un musical, dar în toată partea finală a spectacolului am de cântat melodiile ei. Dar nu este efectiv o "reţetă"de musical. Mai degrabă Chiriţa poate fi numit musical. Este de cântat în amîndouă, e de cântat diferit, în duet, cu mai multă lume. E greu, dar îmi place foarte mult. Întotdeauna mi-am dorit să joc într-un musical dar nu mi-am pus problema ce înseamnă aşa ceva din punct de vedere tehnic. Acum suntem obligaţi să jucăm în condiţiile în care nu se aude perfect, sala este mică, ne gândim tot timpul să facem cumva să le împăcăm pe toate... Tehnica până la urmă te doboară şi în final trebuie să alegi. Am hotărât că e o piesă de teatru şi e mai important să se înţeleagă acţiunea, decât să se audă muzica, deşi nu ar trebui să fie întotdeauna aşa.
În această perioadă, sunteţi din nou într-un moment intens, de vârf al carierei actoriceşti.
Într-adevăr, de mult n-am mai jucat roluri atât de diverse în acelaşi timp. Dorinţa mea era foarte mult să fac ceva în televiziune, dar deocamdată aceasta nu s-a concretizat. La orizont se întrevede o altă propunere - un serial de comedie la Antena 1 (la o televiziune particulară), cu George Mihăiţă, în regia lui Gelu Colceag, pe un scenariu de Adrian Lustig. Alături de noi vor mai fi Coca Bloos, Andreea Samson (care termină acum facultatea), Tamara Buciuceanu, Rică Răducanu şi alţii, nu este finalizată încă distribuţia. Sper să iasă ceva foarte uman, foarte cald. Să te facă să râzi, să te emoţionezi, dar să nu semene cu ceea ce se am văzut până acum la televizor în această direcţie, ca producţie autohtonă.
Să înţelegem că una dintre dorinţele Emiliei Popescu ar fi să contribuie la impunerea profesionalismului inclusiv în serialul de televiziune românesc.
E un vis din ce în ce mai greu de atins ? Dar uite că Dumnezeu te lasă să rabzi destul... dar până la urmă îţi deschide toate uşile. Totul e să nu-ţi pierzi răbdarea.
Cum receptează publicul Chiriţa ?
Chiriţa are un succes fantastic. Se vând biletele în primele două ore de la afişarea programului, iar jumătate se vând chiar prin telefon.
Cât de dificilă a fost adaptarea la această versiune mai specială de Chiriţa. Cine a văzut spectacolul ştie că este vorba despre un musical semnat de Tudor Chirilă ?
A fost greu pentru că tot timpul mă gândeam la actriţele care au făcut acest rol înainte. Până la urmă, mi-am dat seama că e o prostie să fac aşa, pentru că este cu totul altă concepţie. De exemplu, la început nu m-am gândit că o să fiu "grasă", că o să mi se facă un costum care să mă îngraşe, pentru că eu joc o Chiriţă modernă şi de mult "Chiriţele" noastre au siluetă. Atunci am avut un moment de confuzie. Am încercat să "joc costumul" şi n-a fost bine şi apoi m-am gândit că sunt o femeie grasă care se comportă ca şi cum ar fi top model şi o mare inteligenţă. Ea trebuie să se creadă "zână" şi în realitate să arate într-un anumit fel, adică ridicolă şi uneori chiar dizgraţioasă. Dar lucrul a fost greu din alte motive. Problema cu comedia este că este un tip de teatru foarte exact, în care nu ai de a face cu stările, în care nu ai momente în care, ca actor, să-ţi găseşti o stare de relaxare, să plonjezi în ea, să te joci... Trebuie să meargă totul foarte strict şi cât de cât asemănător de la un spectacol la altul, ceea ce nu prea corespunde felul meu de a fi.
A fost mai uşor cu rolul Marlene ?
Da, deşi este un rol mult mai complicat şi mai greu, în care poţi să te arunci însă cu mai multă dezinvoltură. La Chiriţa depind foarte mulţi oameni de tine şi atunci nu poţi să jonglezi foarte tare. Pentru partea cu cântatul ne vedem de fiecare dată cu trei ore înainte de spectacol, facem încălzire, repetăm practic jumătate din spectacol înainte ca el să înceapă efectiv. E foarte solicitant pentru că trebuie să foloseşti toată energia, tot corpul e foarte încordat, dacă nu eşti permanent în gardă nu iese bine. După spectacolul Chiriţa urmează întotdeauna o zi în care nu sunt bună de nimic... Publicul este foarte entuziasmat. E o altă propunere de Chiriţa, cei care nu o ştiu deloc o descoperă, cei care o ştiu fie o dezaprobă, fie le place... O realizare foarte mare pentru mine este că au fost la spectacol Draga Olteanu, Ileana Stana-Ionescu... le-a plăcut foarte mult, au fost foarte bucuroase, generoase şi receptive, ne-au felicitat... E o întâlnire frumoasă, e ca o strângere de mână peste timp...