Mi-au pus în mână un arc şi mi-au spus: trage
am nimerit o antilopă în mişcare
deşi era ultimul lucru pe care îl doream
s-au minunat şi mi-au dat o tolbă întreagă plină cu săgeţi
trage!
reuşeam să nimeresc orice ţintă chiar legată la ochi
vei fi cel mai bun arcaş, mi-au spus, eşti făcută pentru asta!
Când se lăsa întunericul, săgeţile ţâşneau din carnea prăzii
şi se înfigeau în ţeasta mea
Mi-au pus un steag în mână şi mi-au spus: luptă
m-au împins în linia întâi, ce era să fac? am luptat
am ieşit întotdeauna învingătoare
cu tâmplele brăzdate de numele învinşilor
mi-au spus că adevărul meu e o rătăcire
Mi-au astupat gura cu metafore
m-au lovit cu furie peste faţă cu utopiile lor
m-au ţinut în lumina reflectoarelor
aplauzele răzbăteau din întuneric ca scâncetele unui monstru
mi-au dat în fiecare anotimp alt nume şi o altă soartă
mi-au pun în cârcă un munte de dorinţe fără sens
N-a fost nevoie de gratii şi de ziduri
Mi-au spus că adevărul meu e ruşinos, nedemn
mi-au dat medalii ca să mă convingă să mă lepăd de el
Uneori îi văd umbra plutind prin băltoace, lipită de a mea
Şi după atâţia ani tot îl pomenesc cu tristeţe
ca pe un frate geamăn mort la naştere