Topul instagramabil al lui 2019 ar fi putut fi despre tot ce ţi-ai putea dori vreodată:
noi provocări profesionale, succes, bani, recunoaştere,
restaurante simandicoase, plaje exotice, evenimente cu ştaif, oameni fascinanţi, poveştile lor,
haine de firmă, cadouri cu stil,
invidia celor din jur.
Şi totuşi, poate fi mai mult despre nesiguranţă, însingurare şi neputinţă. Uneori despre zbatere, orgolii, lăcomie. Deşertăciune.
Şi despre dor. Pentru mine, 2019 a fost cel mai mult despre dor. Dorul de acasă, de un somn liniştit şi fără griji, de oala cu bunătăţi a mamei, de alergarea de dimineaţă, de bărbatul care ştie să mă iubească, de prietena mea care ştie să mă asculte.
Şi a mai fost şi un gol. Imens.
Cum să îţi explici că atunci când ţi se întâmplă tot ceea ce îţi doreşti, nu eşti totuşi fericit?
Cum e să ai convingerea că ştii exact ce te-ar putea face fericit şi, totuşi, să descoperi că te înşeli?
Cum e să pierzi ceea ce ai crezut că nu îţi doreşti niciodată?
Mă gândesc dacă nu cumva ne-am smintit cu toţii. Suntem mereu pe fugă, în competiţie cu oricine ne iese în cale; nimic nu ne opreşte şi nu ne mulţumeşte. Inventăm bătălii; ne ascuţim limbile şi minţile - pentru că, deh, săbiile sunt demult caduce; nu putem concepe înfrângerea şi ne îndârjim pe zi ce trece. Facem strategii, stabilim targeturi ambiţioase, urzim comploturi, ne depăşim permanent limitele. Zburăm cât mai departe, construim cât mai înalt, ţintim cât mai sus. Peste tot doar linguşeala hrăneşte ambiţii, sporeşte puteri, surzeşte, orbeşte. Sfidăm orice logică, desconsiderăm orice strădanie, denaturăm buna-credinţă.
Am uitat să ascultăm, să empatizăm, să mângâiem; să convieţuim, să ne susţinem la greu, să ne bucurăm pentru reuşitele celorlalţi. E prea mult dispreţ. Şi ură.
Şi totuşi, din cenuşa lui 2019 s-a ales câte ceva:
Legăturile primejdioase în care vanitatea se luptă cu dragostea şi iese întotdeauna învingător Florin Piersic Jr.,
Cosmopolitul, strălucitorul şi atât de fascinantul Kiev,
Steaua care poartă deja un nume: Andrei Huţuleac,
Calificarea nebună a lui Liverpool în faţa Barcelonei din semifinalele UEFA Champions League, pentru că lupta se duce până la capăt,
Cele Trei surori din Gheorghieni venite la FNT 2019: proaspete, surprinzătoare, copleşitoare pe alocuri,
Plaja de la Tuzla sub lună,
Jocurile de putere / El reino ale lui Sorogoyen şi de la Torre, pentru că, nu-i aşa, corupţia ucide la fel peste tot,
Scott Bradlee si al său Postmodern Jukebox în ritm de swing şi jazz,
Turta dulce reinventată de Noua bucătărie românească,
Cărţile lui Bob Woodward care mă fac mereu să îmi imaginez cum ar arăta România cu o administraţie precum cea americană; fie şi doar pentru o singură zi.
Nu-mi mai doresc nimic de la anul care vine. Dar sunt pregătită să citesc, să văd, să experimentez. Şi să sper.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)