2019 n-a fost un an rău!

2019. Nu aveam de gând să fac vreun bilanţ. Nu simţeam nevoia. N-a fost un an care să mă fi stors de energie, profesional vorbind. Trei premiere, câte una pentru fiecare din cele trei teatre între care îmi împart viaţa, câteva filmări ici colo, multe festivaluri de teatru prin ţară şi trei reprezentaţii cu Before Breakfast în China. N-am mai zburat niciodată atât de departe, n-am mai fost nicăieri atât de bine primită. N-a fost un an rău. Deloc chiar.

A fost însă prima dată în douăzeci şi ceva de ani când mintea mea n-a mai fost în proporţie covârşitoare ocupată cu teatrul. 2019 va rămâne pentru mine anul în care m-am mutat în casa pe care am construit-o de la zero. Mă rog, n-am aşezat eu cărămizile una peste alta, dar în fiecare centimetru de proiect, în fiecare centimetru din aceşti pereţi sunt şi măsurătorile mele şi gândurile, bucuriile sau grijile mele şi sutele de ore de întors internetul pe dos în căutare de informaţii. De vreun an jumate nu mai ştiu ce a mai scris Cărtărescu, ştiu în schimb care-s variantele pentru izolarea unei case, ştiu ce glet să recomand sau câte drumuri ai de făcut pentru o autorizaţie... şi doamne câte drumuri! Mi s-a îmbogăţit vocabularul cu termeni ca etrieri, buiandrugi sau şapă autonivelantă. Una peste alta a fost frumos. Unii spun că poate fi o experienţă traumatizantă, epuizantă, pentru mine a fost ca o aventură. Poate că e o chestiune de alegere. Când lucrurile ajung să fie desprinse din Eugen Ionescu, dai cu basca de pământ, apoi râzi un pic şi cauţi soluţii să mergi mai departe. Sau poate că am avut eu noroc.

Acum mă uit pe fereastră şi mă întreb dacă se prinde sau se usucă iar caisul, îmi zic că e timpul să mă întreb din nou ce a mai scris Cărtărescu, să-mi zic că-mi doresc un an nou în care României să-i fie mai bine şi să-mi fie şi mie bine odată cu ea, îmi zic că îmi doresc un an nou spectaculos în provocări teatrale, izbutite sau nu, nu are prea mare importanţă, importantă mi se pare şansa de a scormoni pe unde nu am mai fost, prin mine sau aiurea... şi ce mai vreau? Să continui să învăţ să mă-mpac cu ceea ce sunt şi cu limitele mele, să nu uit să mă mir, să nu încetez să admir, că-s atâtea de admirat în oameni şi în lume şi atâtea de aflat şi timpul zboară, fir-ar să fie!

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)