Pentru mine a debutat cu un proiect la Teatrul Dramaturgilor Români, Mazurka în regia lui Alexander Hausvater, o biografie a lui Frédéric Chopin, în care îl joc pe Chopin. Spectacolul a avut premiera în luna februarie 2019.
Imediat după, m-am trezit într-un turneu extraordinar alături de Alexandru Tomescu, în Turneul Stradivarius. Timp de mai bine de o lună am fost pe scenele a 15 oraşe din România, dând sens mişcării pe muzica interpretată de Alexandru şi compusă de unii dintre cei mai mari compozitori români şi francezi.
Apoi teatrul unteatru mi-a propus două proiecte, la care ţin foarte mult, aşa se face că în luna iunie am avut o premieră cu textul lui Jon Fosse, Iarna în regia lui Ion Mircioagă (îl puteţi vedea pe 31 ianuarie 2020). Pentru ca în luna august 2019, tot la unteatru să am cea de a doua premieră, o tragedie antică scrisă de Euripide, Alcesta în regia lui Zsuzsi Kovacs (se joacă pe 14 ianuarie 2020) tot la unteatru.
Gigi Căciuleanu, care a coordonat şi a dat tema Galei Tânărului Actor HOP 2019, dans-actorul, mi-a propus să fac parte din juriul de preselecţie, iar în toamnă să prezint gala. A fost o provocare, dar şi o bucurie. O experienţă în urma căreia am avut multe de învăţat.
Următorul proiect despre care urmează să vorbesc, m-a preocupat şi m-a capacitat într-un mod cu totul deosebit. Pentru că l-am început încă din anul 2018, alături de Adrian Nour şi Lucian Maxim. Dar în 2019 el s-a putut concretiza şi împlini datorită domnului Victor Ioan Frunză care a acceptat să îl coordoneze şi să îl pună în valoare pe măsura autorului acestui text minunat. Este vorba despre Iona de Marin Sorescu, în scenografia lui Vladimir Turturică, costume Corina Boboc. Spectacol al Teatrului Dramaturgilor Români în directoratul domnului Marius Bodochi (o să se joace pe 16 ianuarie 2020 la Slatina, iar la Teatrul Dramaturgilor Români în februarie, pe 3 dar şi pe 29 de ziua lui Marin Sorescu). Premiera spectacolului a fost în luna septembrie 2019.
A urmat un alt tur de forţă în care am călătorit în zece oraşe din România, filmând un traveling vlog cu o echipă minunată. Iar la începutul lunii noiembrie 2019, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi Forme Noi, Piteşti, am jucat spectacolul Eine kleine nachtmusik, spectacol de Gigi Căciuleanu, produs de unteatru, şi am fost premiat cu premiul special al teatrului Alexandru Davila (Eine kleine nachtmusik se va juca pe 10 ianuarie 2020, la unteatru).
Finalul de 2019 a fost unul pe măsură. Aşa se face că la Teatrul Naţional din Bucureşti, al cărui actor sunt, am avut două premiere. Matilda şi groparii, un text scris de Stela Giurgeanu şi premiat de UNITER în anul 2018. Spectacolul este regizat de domnul Mircea Rusu şi se joacă la Sala Atelier. Iar cea de a două premieră pentru mine este o înlocuire în spectacolul Livada de vişini de A.P. Cehov, în regia lui David Doiashvili, totodată spectacolul fiind mutat de la Sala Mare a TNB (unde se juca pe gradene), la Sala Studio.
Luna decembrie 2019 a fost un adevărat tur de forţă, asta şi datorită faptului că am şi filmat un spectacol de teatru TV, la Televiziunea Română. Este vorba despre Caligula de Albert Camus, în regia domnului Silviu Jicman, unde îl joc pe Scipio (o să fie televizată, cel mai probabil, în luna iunie 2020).
Acum, când citesc ce am scris, toate câte mi s-au întâmplat, mă întreb cum de a fost posibil. Singura explicaţie care îmi vine în minte este faptul că am avut norocul să lucrez, la fiecare dintre aceste proiecte cu profesionişti, cu artişti minunaţi care au avut multă răbdare cu mine şi bunăvoinţă, lucruri pentru care le mulţumesc şi le sunt recunoscător.
Am avut de învăţat enorm din toate astea şi îmi doresc să le dau timp să se aşeze că să le pot pune în practică pe măsură experienţelor pe care le-am trăit.
Pentru 2020 îmi doresc să fim mai înţelepţi, să nu uităm să ne jucăm, să avem mai multă răbdare cu noi, să fim mai buni, să ne iubim.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)