Urci treptele unui an... Așa mi-am imaginat întotdeauna înaintarea unui an în timp, ca pe o scară. Bineînțeles că nu toate treptele scării sunt perfecte, fie că unele nu mai muchia întreagă, fie lipsește în întregime câte o treaptă, fie că mâna curentă și-a pierdut luciul și este mai aspră sau chiar s-a scorojit până când s-a așchiat. Toate acestea fac urcatul mai anevoios, mai lent. Și uneori aceste obstacole te fac să te oprești; te oprești să-ți tragi suflarea, să te uiți în sus să vezi cât mai ai de urcat, dar capătul scării nu se vede nicicum.
Bucata de scară ce a aparținut anului 2019 a avut multe trepte ușor de pășit și de urcat, dar în egală măsură și trepte cu muchia tocită rău de tot, crăpate sau lipsă.
2019 o să-l numesc Anul Shakespeare, nu numai pentru că s-au comemorat 403 ani de la moartea poetului și dramaturgului, ci și datorită prezenței multor piese puse în scenă în teatrele românești. Cum vă place la Teatrul Nottara (regia Alexandru Mâzgăreanu), Furtuna la Teatrul Național din Cluj (regia Tompa Gabor, cu Marcel Iureș în rolul lui Prospero), Neguțătorul din Veneția la Teatrul Național București (regia Alexander Morfov, cu Ion Caramitru în rolul lui Shylock) sunt câteva exemple.
Dar mai ales, un loc aparte, în anul meu 2019, îl au cele două premiere William Shakespeare ale Teatrului Bulandra: în februarie Richard 3 și în mai Zadarnicele chinuri ale dragostei, spectacole speciale marcate de personalitatea lui Andrei Șerban. Două perioade de muncă și creație de o intensitate deosebită. Au fost momente de bucurie și mândrie pentru că sunt două spectacole de un nivel înalt cultural-artistic.
Acest nivel meritat de excelență al Teatrului Bulandra a fost câștigat în anii de existență ai Teatrului, existență asigurată de "monștrii sacri" ai teatrului românesc: Doamna Lucia Sturza Bulandra, Liviu Ciulei, Ion Caramitru, Silviu Purcărete, Victor Rebengiuc, Virgil Ogășanu și Alexandru Darie. Teatrul Bulandra are un loc aparte în cultura noastră și acești Oameni i-au asigurat o strălucire fără vârstă, peste timp.
Un monument de arhitectură nu-și poate pierde strălucirea oricâte adăugiri potrivite sau nu, de cele mai multe ori nu, se încearcă să i se aducă și numai un dezastru îl poate nimici. Dar și atunci, după ce urgia a trecut, oamenii se unesc pentru a-i păstra imaginea, și apoi a-l reface. Cum spunea uneori Liviu Ciulei: cultura nu poate crește decât prin depuneri, așa cum aluviunile fac să crească malurile unui fluviu...
Fiecare dintre cei pe care i-am citat mai sus au adus "un ceva" acestui Teatru, acel "ceva" care l-a așezat acolo sus.
Dar să ne întoarcem la 2019.
Anul 2019 începea pentru Teatrul Bulandra, și pentru mine, sub umbra uriașă a spectacolului Coriolanus în regia lui Alexandru Darie, cu o echipă imensă de actori avându-l drept "cap de afiș" pe Șerban Pavlu. Tot atunci continuau repetițiile pentru Pasărea albastră, un spectacol fără noroc, început și rămas neterminat prin plecarea lui Ducu Darie. Din păcate pentru că Pasărea albastră avea toate premisele unui frumos spectacol, chiar dacă vorbea despre drumul către moarte și despre moarte. Se legaseră idei construite prin jocul actorilor, prin imagini, prin mișcare, printr-o muzică superbă (același Cristian Lolea care a scris muzica pentru Coriolanus)
După o vară liniștită, în plin început de toamnă 2019 un trăsnet ne lovește! Am avut senzația, pe care o mai trăisem in urmă cu trei ani în 2016, că sunt în Gara aceea unde sunt trenurile care pleacă cu cei foarte apropiați spre alte Gări din locuri neștiute. Mă vedeam stând pe un peron aproape gol privind către vagonul în care El se așezase, neașteptat de repede, cu mult înainte ca vagonul să fie atașat locomotivei, El care ura să ajungă primul, cu mult înainte de ora fixată, la orice întâlnire. El s-a grăbit să prindă acest tren cu nesfârșit de multe vagoane. El, Ducu Darie.
Apoi...
Anul 2019 și deceniul s-au încheiat cu două turnee cu două spectacole ale lui Andrei Șerban: Carousel la Saint Petersburg într-un teatru pe canalul Fontanka, un teatru mare, un festival Olimpiada Teatrelor, o aventură în prag de iarnă rusească, cu probleme tehnice rezolvate în pripă de teatrul gazdă (improvizații deloc bune pentru inima noastră), dar până la urmă am ieșit la mal, cam gâfâind, cu sudori reci pe spate. Important a fost că publicul nu și-a dat seama și a aplaudat sacadat, de mai multe ori. A fost un succes.
Ceea ce îmi voi aminti sigur va fi echipa tehnică a Bulandrei, de la Sala Liviu Ciulei, unită și cu orgoliul împlinit, care și-a arătat valoarea și puterea experienței.
Zadarnicele chinuri ale dragostei la Teatrul Maghiar din Cluj în cadrul Festivalului UTE al 18-lea, alt tip de experiență, pentru că aici am găsit un technical team minunat al Teatrului care a făcut bloc cu echipa Teatrului Bulandra, de data asta cea de la Sala Toma Caragiu (Icoanei) și aceasta la mare nivel..
Succesul de la Cluj, binemeritat de întreaga trupă, pentru mine a fost foarte important ca moment de încheiere a unei colaborări de peste douăzeci de ani cu Teatrul Bulandra.
M-am retras.
Astăzi, când scriu aceste mici pasaje de amintiri legate de anul 2019, mă aflu departe de lumea nouă din teatru, o lume care pare că vrea să se construiască pe alte criterii, pentru mine încă de neînțeles. Cred în valorile care l-au făcut "să strălucească", cred că acest teatru a dat mult culturii românești, a dat personalități artistice imense și cred că reușita a stat în continuitate. Prea multă dorință de lustruire fie îi poate strica strălucirea, fie îi va da un luciu nepotrivit. Crezul lui Liviu Ciulei și al urmașilor săi directori, până azi, a rămas același și de aceea Teatrul Bulandra a fost și este o stare de spirit mereu proaspătă.
La Mulți ani TEATRUL BVLANDRA!
Ai fost și ești tânăr și ai grijă ca așa să rămâi.
(Ianuarie 2020)
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitație făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacția LiterNet)