Cum ai părăsit arterele ce ies din ventrele aeroportului şi ai intrat pe drumurile locale, eşti prins într-o aglomeraţie de nedescris şi o circulaţie haotică ce pare că te loveşte din toate direcţiile, exacerbată de condusul în stil "englezesc" cu volanul pe dreapta. Eşti încolţit din ambele părţi de motociclete şi motorete zumzăitoare de care atârnă de o aripă, într-o rână, câte un copil deloc intimidat - gata să eşueze sub roţile tale din lupingurile nevricoase ale taţilor sau mamelor ce încearcă să evadeze traficul.
Peste această cavalcadă delirantă (unde aproape toate drumurile au mai multe culoare cu un asfalt impecabil!) ce ar vrea să-ţi capteze toată atenţia şi concentrarea, se suprapune spectacolul orăşelelor de pe marginea drumurilor de o urâţenie nemaiîntâlnită. Cele mai înstărite dintre ele sunt nişte case-blocuri cu 1-2 etaje într-un stil arhitectural uniform, dintr-un beton murdar, turnat în acoperişuri ce imită geometria pagodelor. Între aceste structuri stereotipe sunt încastrate stângaci case amărâte, cenuşii, cu ferestre meschine, cu rame metalice, adesea fără geamuri. De n-ai observa din loc în loc elicele unor unităţi vechi de aer condiţionat sau rufe ce atârnă afară la uscat, ai zice că au fost demult părăsite.
Totuşi, în proximitatea acestor uluitoare locuinţe, se desfăşoară târguri ultra aglomerate de textile şi mâncare, de o efervescenţă formidabilă. De-a valma turişti sau localnici se înghesuie să deguste din bazarul multicolor de mâncăruri ce se gătesc febril sub ochii tăi, nu tocmai în condiţiile cele mai igienice. Dar totul se purifică la temperaturi înalte pe grătare, în cazane uriaşe cu fierturi de apă şi ulei, aşa încât nu trebuie să ai nicio grijă.
De la cei mai gigantici homari, până la cele mai apetisante insecte - în genul garizilor "de 2 Mai" sau greieraşi chitinoşi şi crocanţi de toate culorile - sunt etalate pe tarabe în ordinea mărimilor şi a preţurilor. Peşti de dimensiunea unui somn mai mic stau îmbrăcaţi într-o crustă de sare ce pesemne le asigură o oareşce protecţie împotriva soarelui furibund - ce ar putea foarte bine să-i şi coacă în mod natural. Zac cu orele pe tarabe, aparent nealteraţi, conservaţi de dimensiunea magică a templelor din împrejurimi. Prin acelaşi fenomen miraculos par a fi prezervate şi crustaceele alături de numeroase varietăţi geometrice de cârnaţi de porc, atârnaţi în cârlige sau înfipţi în beţe de bambus, ca frigăruile.
O adevărată artă culinară se desfăşoară dinamic sub ochii tăi, cu graţie şi dexteritate, ca un spectacol de circ la care contribuie caleidoscopul apetisant al culorilor. Vegetale sau fructe necunoscute te îmbie să le încerci măcar o dată în viaţă. Că sunt fructe, cărnuri sau legume - greu de spus - cel mai adesea sunt prăjite. Ai prefera varianta crudă pentru unele, dar eşti reticent în privinţa apei cu care sunt spălate.
Pe aceste nesfârşite şi vaste tarabe există opţiuni pentru toată lumea. Un schimb onctuos de "Kapunka" (mulţumesc în limba thai) însoţit de o scurtă plecăciune cu mâinile adunate la frunte încheie orice tranzacţie culinară. Îngurgitezi cu oarece îndoială şi curiozitate produsul învelit într-o pijama din frunză de cocos sau înfipt într-un băţ de bambus. Sucurile de fructe în culori psihedelice, aproape nenaturale, adesea botezate cu apă nefiltrată sau cu multă gheaţă nu pot fi nici ele ignorate. Euforia pieţelor de noapte este şi mai mare, pentru că e însoţită uneori de muzică, dans şi de foarte mulţi turişti gata să experimenteze o cină ambulantă - un fel de "all you can eat" care nu se mai termină. Thailanda este o bucătărie uriaşă şi încăpătoare pentru toate etniile şi gusturile. Oricât ai fi de burghez sau amator al restaurantelor recomandate de ghiduri reputate, nu poţi să eviţi pieţele de mâncare. Consumpţia peripatetică prin haosul tarabelor strălucitoare este un act de cultură ce ţine de autenticitatea locului.
Piaţa de textile se desfăşoară în continuarea sau în paralel cu cea de mâncare. Şalvarii emblematici cu desene de elefanţi în toate culorile constituie o opţiune convenabilă de a îndura căldura, radiaţia solară şi, mai ales, pentru a asigura o uniformă decentă pentru vizitarea templelor. În parcurile arheologice din zonele mai puţin vizitate, ţi se oferă şaluri şi sari (fuste lungi frumos ţesute în culori rafinate şi desene tradiţionale) de împrumut, la intrare.
Doar în palatul regal din Bangkok, în inima turismului, cu aşa zisele temple active nu poţi pătrunde cu un simplu şal pe umăr. Administraţia oferă la intrare tricouri urât desenate în culori stridente, la un preţ nu tocmai prietenos. După ce ai stat la cozi interminabile cu hoardele de turişti să obţii un bilet, la rându-i foarte scump, raportat la standardele thailandeze şi alte obiective comparabile, eşti deturnat de la poartă că nu ai pantalonii sau fusta destul de lungi sau umerii acoperiţi până la cot. Prin urmare, eşti redirectat către o altă coadă, de unde revii cu oribilul tricou potrivit meschin pe umerii profanatori. La intrarea în orice templu budist, activ sau ruină, încălţările se lasă la intrare de-a valma, pe scări sau pe rafturi, printre sute altele. Deci, trebuie să ţii minte intrarea la care ţi-ai lăsat pantofii şi cu ce pereche ai plecat de-acasă de dimineaţă. Dacă porţi tenişi sau şlapi de serie în culori obişnuite nu e întotdeauna simplu să-i recunoşti.
Thailanda - fostul Siam - a devenit lăcaşul oamenilor liberi, după cum etimologic ne spune numele ei. Ţara a fost condusă de regi de la unificarea ei (1238) până în prezent, după principii hinduiste şi budiste, devenind monarhie constituţională în 1932. Cultul personalităţii regelui a fost şi a rămas foarte puternic. Dacă iniţial, el a reprezentat o reîncarnare a zeilor hindu (Vishnu, Indra), apoi sub influenţa budismului Khmer şi-a menţinut originea divină (de Devaraja), înzestrat cu puteri religioase şi o înaltă ţinută morală, regele se vrea în prezent un Bodhitsattva (o reîncarnare a lui Buddha) - un iluminat.
Actuala monarhie constituţională face eforturi pentru menţinerea cultului şi influenţei regelui, fotografia lui (cu sau fără consoartă, cu strălucitoare însemne şi decoraţii militare) este atârnată cu insistenţă peste tot, inclusiv în toate locurile de cult, alături de figurile celor mai luminaţi preoţi budişti, ca şi cum te-ai afla într-o continuă campanie electorală. O lege actuală vine în sprijinul vechii credinţe despre originea divină a regelui, condamnând la 35 de ani de închisoare pentru orice acţiune de subminare a autorităţii regale.
Mirajul orientului continuă să te fascineze la tot pasul dezvăluindu-ţi o lume revolută, cu misterele ei, ce pare să continue să trăiască religios, chiar dacă învăluită în "maia" tehnologică a modernităţii, cu aspectul ei evanescent şi iluzoriu. Călugări budişti incantează sutre în jurul templelor, în roba lor portocalie cu un umăr dezvelit, sau meditează pe alocuri, retraşi, cu un celular cuprins între palme ca un mic zeu ce pare să survină dintr-o epifanie digitală. Surprinzător, peste tot ai să întâlneşti călugări budişti foarte tineri sau novice - copii ce de la o vârstă fragedă au luat calea mănăstirii şi a credinţei. Ei par a fi o castă aparte cu funcţia de a menţine o stare de echilibru şi armonie printre neofiţi, ţinuta lor exemplară în jurul templelor adaugă un sentiment şi o dimensiune divină acestei lumi.
Traversând diverse influenţe şi mode culturale, arhitectura templelor budiste thailandeze este unitară în privinţa elementelor constitutive, cu variaţii numerice, de materiale şi de formă: prang (pagoda principală), chedi (stupa de formă conică sau piramidală), vihara (altar) şi ubosot (o structură dedicată ritualurilor şi rugăciunilor budiste).
Cultul lui Buddha, în prelungirea miturilor şi zeilor hindu transpare din toate locurile de cult. Thailanda este ţara celor 1000 de Buddha. Statuete de toate dimensiunile, de la colosale şi monumentale la miniaturale, îmbrăcate în aur, bronz, sticlă, mozaic, pietre preţioase, în jad , sidef, laterită, mortar sau lemn te contemplă din toate ungherele templelor cu serenitatea lor hieratică. Din frizele, frontispiciile altarelor (vihara), de pe pereţii circulari sau geometrici ai stupelor (chedi), multiplicări similare sau individualizate ale lui Buddha simbolizează puterea sa magică prin care-i răspunde lui Ananda (un discipol fidel, cel ce a plantat seminţele Nirvanei) la întrebarea dacă în scurta sa viaţă (în ipostaza Śākyamuni) va avea destul timp să-şi desfăşoare misiunea. În procesul meditaţiei (samadhi), Buddha i se arată lui Ananda emanând 1000 de raze luminoase, din fiecare crescând câte o floare de lotus în care stă un mic Buddha, care la rându-i va emite 1000 de raze luminoase, şamd...
Acest fenomen recursiv de multiplicare care simbolizează puterea sa nemărginită sau infinitul creaţiei e adesea reprezentat în altarele thai prin statuete de diferite mărimi, aşezate în geometrii uniforme şi concentrice. Alteori, statuetele nu mai sunt grupate pe mărimi, ci amestecate, sugerând haosul ce precede armonia universală. Înalţii călugări budişti, imortalizaţi în unele temple sub forma unor statui de ceară în mărimi naturale, în poziţia lotusului, par a fi emanaţii ale aceluiaşi principiu al multiplicaţiei, ca avataruri ale lui Buddha.
Gardienii ce stau de strajă la intrarea în lăcaşele de cult sau arhaicele reşedinţe regale sub forme totemice sau de cariatide (atlanţi) (în jurul vihar- ei sau a ubosot-ului) sunt în general personaje mitice de origine hinduistă (Ganesha, Naga, Garuda, Hanuman) cu elemente antropomorfe sau pur zoomorfe. Naga (şarpe-cobră, protector al lui Vishnu) vine adesea cu o reprezentare de influenţă chineză - un dragon, al cărui trup de nestemate se întinde pe întreaga balustradă a scărilor ce urcă la templu, alteori deţine mai multe capete (trei sau cinci) ca simbol al înaltei spiritualităţi.
Garuda - vahana lui Vishnu - este gâscanul universal, simbol al înţelepciunii în budism, adesea apare în postură de dans, cu aripile desfăcute şi un pas mai în faţă, precum Shiva Nataraja. Cariatidele de elefanţi au o reprezentare pur zoomorfă, nu par a fi legate de zeul hindu Ganesha (fiul lui Shiva şi Parvati ce e iconografic reprezentat cu cap de elefant şi trup de om). Elefantul are însemne regale, simbolizând înţelepciune, bogăţie, succes. În mod similar, sub influenţa culturii khmere, cariatidele - lei poartă şi ele însemnele regalităţii (la khmeri leul este animal sacru şi e folosit ca simbol regal). Hanuman - maimuţa descinde direct din Ramayana, ca devotat slujitor al zeului Rama, simbol al forţei şi energiei şi constituie personajul central al teatrului Khon - un teatru de măşti, cu muzică şi dans, ce dramatizează în versiune thai diverse episoade ale Ramayanei.
La Nord de Bangkok - lumea arhaică
La nord de Bangkok vechile oraşe ale Siamului se remarcă prin vastele parcuri arheologice cu ruinele arhaicelor temple budiste: Ayutthaya, Lopburi, Sukhothai, Si Satchanalai şi Kamphaeng Phet înşirate ca nişte mărgăritare - în timp - pe firul râului regal Chao Phraya sau a ramificaţiilor lui (Ping şi Lop Buri). Pentru că pe măsură ce urcăm înspre nord către izvoare, şantierele arheologice corespund cronologic unor culturi din ce în ce mai îndepărtate, ca şi cum râul ar fi curs în tandem cu istoria, săpând în cărămidă şi laterită acele temple fabuloase străjuite de monumentalele statui ale lui Buddha.
Ayutthaya, fosta capitală a Siamului (parte din patrimoniul Unesco) e înconjurată de trei cursuri de apă, ce izolează ca pe o efigie - într-o insulă artificială - această bijuterie a orientului. Dar tocmai aceste trei ape au deschis comunicaţia către Extremul Orient şi Europa, Ayutthaya devenind un puternic centru comercial internaţional al acelor timpuri. Uriaşul parc istoric, întins pe cincisprezece kilometri pătraţi de temple (Wat), are o arhitectură unitară în privinţa elementelor constitutive ale templelor construite din cărămidă şi îmbrăcate şi decorate în mortar şi stuc: prang, chedi, vihara şi ubosot.
Arhitectura corespunde perioadei Ayutthaya timpurii (sec XIII şi XIV), cu un prang principal încercuit de pagode mai mici aşezate pe o platformă de laterită. Pagoda principală (prang) are formă de clopot sau falică, un templu cuprinde una sau mai multe stupe în formă conică sau octogonală (chedi). Ubosot e situat în prelungirea prangului, iar vihara adăposteşte una sau mai multe statui monumentale ale lui Buddha. Multe dintre ele fără capete sau torso, se fac prezente doar prin nişele lor unde o formă triunghiulară iese hieratic dintr-o pereche de picioare aşezate în postura lotusului. Altele, şlefuite de vânturi în forme esenţializate la geometrii variabile, par nişte statui cicladice.
Ayutthaya este patria cocoşilor, ale căror armate de statui monumentale colorate în negru şi roşu aprins populează grădinile templelor. Legenda spune că prinţul Naresuan obţine independenţa ţării, vasală Burmei (sec XVI), în urma unei lupte de cocoşi. Cocoşul thai iese învingător în luptă, devenind simbol naţional al vitejiei şi însemnelor militare (Wat Thummikara, Wat Worachetharam, Wat Yai Chai Mongkhon). Sutele de statui de cocoşi ce stau de gardă la mormântul lui Naresuan reprezintă un omagiu adus calităţilor de luptător şi strateg ale regelui. În parcul arheologic al Wat Mahatat-ului se află un cap de Buddha din gresie, arestat între rădăcinile exterioare ale unui banian (smochin indian), ce ne trimite cu gândul la arborele bodhi (din aceeaşi specie), sub care Buddha a atins iluminarea. Se pare că acest cap reprezintă singurul vestigiu al unui templu, recuperat de acest arbore.
Cu trăsături în stilul culturii Ayutthaya medie, pe la 1600, figura lui Buddha are o expresie fascinantă, sugerând o profundă meditaţie la intrarea în Nirvana. Menţionez câteva temple cu o frumuseţe aparte. Wat Ratchaburana, în stil khmer, etalează un prang încadrat de superbe garude şi o criptă colosală (cea mai mare din Thailanda) - camera comorilor din prang - cu obiecte de aur aparţinând casei regale, îndeosebi de cult, care au fost duse la Muzeul Naţional Chao Sam Phraya. Wat Phra Si Sanphet adăposteşte o statuie monumentală de 16 m, restaurată în aur, ce conferă numele templului cu trei chedi în formă de clopot. Wat Phra Ram se remarcă printr-un prang în formă de cruce greacă înconjurat de statui în stuc, reprezentând pe Garuda, Naga şi Buddha. La Wat Chai Wathanaram se observă o arhitectură khmeră cu un prang magnific ce conţine relicve ale lui Buddha, înconjurat de alte patru prang-uri mai mici (cu simbolistica muntele Meru, şi a cele patru continente) şi opt chedi, pictate în exterior cu scene din Jataka (vieţile anterioare ale lui Buddha). Platforma prang-ului este înconjurată de un zid cu 120 statui ale lui Buddha în poziţia lotusului.
Dacă urcăm pe firul râului Chao Phraya, în fapt coborâm în timp către Lopburi - centru istoric datând din perioada Dvaravati (sec 6-12) - ce denotă un sincretism de culturi, pornind de la influenţa khmeră, peste care se adaugă în timp elemente de Sukhotai şi Ayutthaya. Printre templele oraşului ce vine cu un peisaj derizoriu de sărăcie şi mizerie, remarcăm Prang Sam Yot, un templu construit în sec XIII, cu trei prang-uri, un veritabil sanctuar pentru maimuţele macaques ce constituie atracţia turistică a oraşului. Ele circulă libere peste tot, atârnând de firele de telegraf, acoperişuri, fură din buzunarele rucsacilor. Stau în mijlocul drumului şi mănâncă tacticos din pungile extrase din gunoaiele ce abundă pe stradă, sau mimează că beau din sticle de plastic pe care le ţin cu susul în jos. Femelele îşi poartă puiul atârnat de burtă peste tot. În proximitatea şi pe meterezele templului mişună cu sutele şi sunt tratate cu mare respect de populaţia lopburi, ca simbol al lui Hanuman, vajnicul soldat al lui Rama. Legenda spune că oraşul a fost înfiinţat la intervenţia lui Rama ce a aruncat o săgeată în cer şi locul în care a căzut a fost piatra de hotar a oraşulul Lopburi, în timp ce ordonanţa sa, Hanuman, a ridicat cu coada zidurile oraşului. Există o mare sărbătoare anuală, în noiembrie, dedicată maimuţelor, când locuitorii aduc ofrande frumos colorate ce reprezintă mâncărurile lor favorite.
Înaintând către nord, întâlnim un oraş şi mai vechi, Sukhothai, de origine khmeră, ce conţine un uriaş parc istoric prin care te deplasezi închiriind o bicicletă sau o maşinuţă electrică cu şofer cu tot (aşa zisele tuk-tuk - în abundenţă în toate zonele turistice ale ţării). Vechiul oraş regal este înconjurat cu temple în toate punctele cardinale. Aceeaşi arhitectură în stil Sukhothai o întâlnim şi în orăşelele satelit Si Satchanalai şi Kamphaeng Phet. Sukhothai este primul stat siamez eliberat de sub ocupaţia khmeră la 1238, perioadă când apare prima scriere thai şi este promovat budismul Theravada (sau hinayana - al micului vehicul).
Vechimea acestui oraş e atestată de influenţele hinduiste. Planul oraşului regal corespunde cosmogoniei brahmanice, cu muntele Meru în centrul lumii, străjuit de cele patru continente. Templul principal Wat Mahatat şi reşedinţa regală din centru sunt înconjurate de un careu cuprinzând opt chedi. Din nişele de cărămidă acoperite cu mortar ale vihan-ului te privesc statui monumentale ale lui Buddha în mişcare sau stând (în lotus) - în postura de supunere a demonului Mara.
Sukhothai a fost un foarte puternic centru religios cuprinzând mii de temple cu elemente hinduiste şi animiste; cele din lemn au dispărut, dar cele construite din cărămidă şi laterită constituie baza acestui fabulos parc arheologic. Fizionomiile statuilor budiste din cultura Sukhothai sunt mai alungite şi mai rasate, în timp ce Ayutthaya aduce contururi faciale mai rotunde şi mai puţin individualizate. Parcul arheologic de la Si Satchanalai are un şarm aparte pentru că este situat în mijlocul unei păduri cu arbori seculari, baniani cu rădăcinile împletite la vedere şi pielea deschisă ca cea a mestecenilor.
Si Satchanalai şi Kamophaeng Phet se disting prin cariatide de elefanţi şi lei ce înconjoară stupele (chedi), cu o arhitectură tipică theraveda. Wat Chang Lom este înconjurat circular de 36 de Ganesha din cărămidă / laterită, îmbrăcate în stuc. Wat Chedi Chet Thaeo constituie apogeul perioadei Sukhothai (1340), pe laturile chedi-ului a rămas o singură superbă statuie a lui Buddha în meditaţie, protejat de Naga, pe care stă în lotus cu capul şarpelui sprijinindu-i ceafa - ca un spătar înalt de tron. Templul Wat Phra Kaeo are un chedi înconjurat de 32 de lei ce cuprinde la mijloc 3 statui monumentale ale lui Buddha, două în lotus şi între ele un Buddha culcat, cu trei pietre suprapuse, servindu-i drept pernă, cu trăsăturile alungite şi arcuite, chinezeşti, într-o postură hieratică de relaxare şi linişte sublimă. Wat Chang Rob este remarcabil printr-un chedi impozant înconjurat de 68 elefanţi.
Bangkok
Bangkok este o metropolă cu zgârie nori, cu o arhitectură şi o reţea modernă de trenuri şi metrouri, cu artere suspendate peste ventrele când insalubre, când luxoase, ale cartierelor centrale. Cartierul regal din oraşul vechi este un district ireal, a cărui splendoare şi somptuozitate par desprinse direct din basmele orientale, a cărui strălucire te orbeşte încă de la intrarea pe porţile străjuite de demoni terifianţi (yaksha), monumentali, împodobiţi cu nestemate (din sticlă), într-o explozie de culori.
În ciuda opulenţei, liniile suple şi armonioase ale monumentelor, motivele şi culorile rafinate ale mozaicelor şi frescelor (ce amintesc de lumea arabă) nu au nimic a face cu kitch-ul evident, din păcate, ostentativ, al noilor temple. Templul principal - Wat Phra Kaeo - adăposteşte un mic Buddha de jad, cea mai venerată statuetă a lumii budiste thailandeze. Remarcăm un chedi în structuri dantelate în aur în proximitatea unei statui aurite de aponsi (fiinţă mitică jumătate femeie, jumătate leu).
Construcţie începută la sfârşitul secolului al XVIII, cartierul regal adună în timp diverse influenţe, reprezentate de statui colosale aurite, ziduri împodobite cu fresce viu colorate reprezentând scene din viaţa lui Buddha (jakata), mozaicuri aurite şi frize uriaşe reunind 112 garude în jurul (ubusot-ului), un pavilion de lemn cu o arhitectură elegantă, autentică thai şi mozaicuri (Aphon Phimok Prasat), Dusit Mahat Prasat (un fel de capelă ceremonială, regală) în stil Ratanakosin (regat fondat la sfârşitul secolului XVIII de către regele Rama I). Pe malul fluviului regal, Chao Phraya, cel mai mare templu budist din Thailanda, Wat Phra Chetuphon, impresionează printr-un vihan cu un Buddha colosal pe patul de moarte, lung de 46 m, din cărămidă şi ipsos, acoperit cu foiţă de aur. Liniile rafinate ale feţei exprimă o stare de elevaţie şi linişte la intrarea în paranirvana. Pe tălpile statuii sunt încrustate în sidef cele 108 de lakshanas - virtuţile excepţionale ale lui Buddha.
De altfel, Bangkok-ul modern are şi el nestematele lui: casa unui negustor de mătase american, Jim Thompson, mare colecţionar şi iubitor de artă thailandeză şi splendidul palat Suan Pakka, reşedinţa prinţului Chumbhot Paribatra. Domeniul lui Jim Thompson este un univers de tec alcătuit din mai multe pavilioane în stil tradiţional thailandez în mijlocul unei grădini tropicale, care se îmbină şi continuă în structurile arhitecturale, amintind de emblematicele case ale lui Frank Lloyd Wright. La intrarea în superba reşedinţă se găsesc un restaurant foarte chic şi un magazin cu textile de mătase, după modelul celor produse cândva de Thompson. Dispariţia fără urmă, în jungla Malaesiei, în 1967, a celui care a revitalizat industria mătăsii în Thailanda, înrobită la acea oră de supremaţia Chinei, învăluie "casa de pe Klong" într-un mister ce te face să simţi prezenţa şi privirea lui Thompson îndreptată către fiecare obiect de valoare, ales cu dragoste şi pricepere, care-şi are locul lui animat în armonia şi splendoarea interioarelor (superbele ceramici de Bencharong, sculpturi birmaneze, chinezării, jataka de pe porţile de la intrare - în accepţia locală de a alunga spiritele rele).
Palatul Suan Pakkat a fost deschis publicului în timpul vieţii prinţului şi a consoartei sale (Pantip), amândoi mari iubitori de artă, colecţionând obiecte arhaice de rară frumuseţe: statuete khmere şi lopburi, măşti de teatru Khon, picturi în lac, vechi bărci regale. Cele patru case princiare în stil autentic de pavilioane thai sunt încadrate de o splendidă grădină tropicală, dar punctul principal de atracţie este un mic pavilion din secolul XVII, cu pereţii interiori din lac negru, cu desene încrustate în aur, reprezentând scene din "jataka" şi Ramayana.
Chiang Mai
Aş numi Chiang Mai - un puternic centru cultural şi turistic, situat în nordul Thailandei - oraşul tinerilor. Renumit pentru sanctuarele lui de elefanţi pe care-i poţi hrăni, plimba şi face baie cu ei, dar şi pentru cele 300 de locuri de cult, splendidele temple ale oraşului vechi cu arhitectura sa în stil Lan Na, remarcabile prin frescele de lemn, aurite, oraşul constituie o atracţie specială pentru studenţii din occident, care neintimidaţi de interminabilele ore de călătorie, zboară până aici chiar şi pentru câteva zile cu ocazia unui weekend lung.
Chiar dacă restaurate (o mare parte din autenticitate fiind pierdută) în ciuda opulenţei lor, vechile temple active (ce denotă un amestec cultural - Lan Na, Sukhotai..), animate de efervescenţa călugărilor novice şi incantaţiile budiste ce rezonează în tot perimetrul lor, păstrează o anume eleganţă, echilibru şi armonie a culorilor care lipseşte cu desăvârşire noilor temple. De notat sunt Wat Phan Tao prin vihan-ul său în stil Lan Na original, în lemn de tec, cu un frontispiciu de influenţă birmaneză - un păun albastru (simbol solar), Wat Phra Singh, cu vihran-ul refăcut în secolul XIX, Wat Chedi Luang cu Buddha-ul său de 8 m în poziţie verticală, un chedi ancestral din cărămidă, cu scări laterale păzite de naga colosale şi elefanţi - cariatide.
Un muzeu etnografic, aflat la marginea oraşului în drumul către sanctuarele de elefanţi, oferă o experienţă inedită. Foarte bine documentat, muzeul cuprinde informaţii semnificative despre ritualurile, limba, portul şi obiceiurile vechilor comunităţi tribale ale Thailandei. Nomazi din China, Laos, Burma şi Tibet au emigrat pe pământul "liber" al Thailandei, cu mult timp în urmă, fără a fi fost asimilaţi sau integraţi în cultura locală. Ei continuă să vorbească limba lor, chiar dacă nu au scriere proprie şi trăiesc în comunităţi mici în tradiţiile lor culturale. Muzeul, cu o superbă arhitectură modernă se desfăşoară circular pe câteva etaje, într-un spaţiu intim, de atmosferă, decorat cu foarte mult bun gust, amplificat de muzică instrumentală şi vocală autentică, aparţinând etniilor prezentate.
Dacă ai fericita oportunitate de-a te nimeri de anul nou în Chiang Mai, vei avea ocazia să petreci religios acest moment al trecerii, aşa cum odinioară îl trăiau strămoşii noştri. Eşti purtat într-un soi de emulaţie liturgică de un exod de oameni, cu precădere de tineri, către templele vechi ale oraşului unde se oficiază ritualurile budiste de sfârşit şi început de an. Se aud tobe şi cântece intonate de sute de călugării budişti, aşezaţi ca o mare orchestră în semi-amfiteatrul improvizat din jurul templului. Lumini şi flori albe şi galbene (mai ales orhidee) se ivesc de peste tot, iar colosalele statui de aur ale lui Buddha sunt animate şi străpunse de jos in sus de o lumină reflectorizantă.
Asistăm la un adevărat ritual de înviere, de aducere la lumină şi viaţă a Noului An. În faţa oficianţilor sunt întinse preşuri pe care oamenii (cu precădere tineri localnici) participă la slujbă într-o postură extatică. Auditoriul se tot măreşte, pe măsură ce se aduc noi rânduri de preşuri pentru ultimii veniţi. Un Buddha uriaş, cu totul şi totul de aur, priveşte cu serenitate din vihan-ul lui pe sub genele adumbrite.
Turiştii participă cei mai mulţi din picioare, tentaţi să facă mai departe circuitul templelor active în care se petrece acelaşi lucru, după care o pornesc către locul dedicat lansării lampioanelor albe (propulsate de cercul de "foc", montat la baza lor). Pe drum, oriunde vezi o coadă, te opreşti să-ţi cumperi propriul tău lampion, cu care te îndrepţi către pista de lansare.
Un veritabil spectacol de lumini se înalţă deasupra râului Ping ca o Cale Lactee. Purtate de vânt într-o singură direcţie, o cavalcadă de obiecte zburătoare, în flăcări, împânzesc cerul ca un atac extraterestru. Lampioane luminate - în flăcări - propulsate ca nişte rachete în cosmos, poartă mesaje şi dorinţe către instanţe binefăcătoare şi spaţii mai generoase. Pătrunzi cu dificultate prin porţile Tha Phae ale oraşului vechi, în perimetrul în care mii de oameni, localnici şi turişti, îşi încredinţează soarta prin lampioanele mesagere auspiciilor noului an.
Localnici voluntari sunt gata să te asiste în procesul de lansare, înarmaţi cu brichete şi pregătiţi să prevină micile incendii provocate de lampioanele eşuate. Multe dintre ele sunt arestate printre crăcile arborilor, luminate ca un pom de Crăciun, oferind un spectacol pe cât de sublim, pe atât de înfricoşător. Te întrebi, de altfel, în fiecare moment, dacă nu va izbucni un incendiu. Unele obiecte zburătoare refuză să se ridice - nişte spirite mai mici care părăsesc cu greu nivele terestre - animate de o mai lentă combustie interioară, se lovesc de capetele mai înalte ale mulţimii, de stâlpi, de gherete, de arbori, de orice le stă în cale. În mod surprinzător, lumea nu pare să intre în panică, nici un arbore nu se mistuie în flăcări, pentru că Buddha veghează asupra mulţimii dezlănţuite din postura sa de meditaţie "mara", cu mâna dreaptă atingând pământul, ca martor şi cu cea stângă, cu palma în sus, în poziţie de primire. Postura de supunere a demonului Mara este cea mai obişnuită mudră de meditaţie reprezentată de statuile thai, în care Buddha, pregătindu-se să intre în Nirvana, este tentat de demonul Mara împreună cu fetele sale care încearcă să-l seducă.
În loc să se ghiftuie şi bâţâie prin restaurante, tinerii thai înţeleg sărbătoarea anului nou ca pe un ritual de trecere, un act religios care trebuie întâmpinat cu meditaţie şi deferenţa cuvenită în faţa locurilor de cult care de sute de ani sunt martore ale ciclurilor naturale şi istoriei acestui colţ de lume. Un obicei complet uitat de lumea vestică pare că se reactivează şi se instituie natural ca o sfântă amintire. Uluitorul festival de lumini reactivează kantian legea morală din mine, conştiinţa unui an nou charismatic ce se impune dincolo de vanitatea şi iluzia sforăitoare a acestei lumi. Kapunka (mulţumesc) Chiang Mai!
