Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Bucureştiul străzilor uitate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Hoinărind... străzi, străduţe, pieţe, fundături - Intro


Octavian Neculai

27.01.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
Au trecut mulţi ani de atunci, de când sub pretextul ridicării unui centru al Bucureştiului bine înfipt în pământ şi rezistent unui viitor cutremur la fel de puternic ca cel din 1977, s-a început şi, parţial, s-a ridicat "măreţul" bulevard, simbol al socialismului "victorios". Dar praful din pereţii şi acoperişurile caselor prăvălite de buldozere, uruitul camioanelor care, în mare grabă, evacuau oameni şi locuiri, plânsetele acelor mulţi aruncaţi în drumul spre nicăieri, schelălăitul de disperare şi tristeţe al miilor de câini abandonaţi, se va simţi şi auzi totdeauna, cât va exista acest oraş.

Trebuie în permanenţă reamintiţi, prin orice mijloace, acei ani.

Sunt amintirile unei generaţii care a clădit generaţiile post '89, noi cei care ne-am lăsat duşi de nas, întârziind viitorul, stând la mâna păcatelor şi păcătoşilor lăsaţi în urma sa de Ceauşescu.

Clădirile ce formează actualul "Bulevard al Unirii" - iniţial cu un nume greu de uitat: "Bulevardul Victoria socialismului" -, stau ridicate, în amintirea multor generaţii de acum încolo, pe rănile neînchise ale unei părţi de mai mult de un sfert din oraş. În spatele pereţilor acestora au rămas locuri, străzi, străduţe, fundături, martore ale loviturii de trăznet dată oraşului de demenţa "conducătorului iubit".

În 2002, împreună cu Marcel Iureş, Alexandru Dabija (cel care a avut ideea spectacolului), Horia-Roman Patapievici şi un grup de tineri, am participat la realizarea unui spectacol-manifest Bucureşti, nicăieri la Teatrul Act.

Florica Ichim scria, după prima reprezentaţie, într-un articol din România liberă salvat de LiterNet: "arhitectul a ţinut o documentată conferinţă, în două părţi, cu un aer serios şi un ton alb, ilustrînd pe un ecran (multe vederi unicat de colecţie ne-a fost dat să vedem) etapele ridicării şi demolării oraşului. Conferinţa sa era orînduită ca un contrapunct de simţire la textele scriitorilor. Şi am aflat multe din conferinţă, ca de pildă spusa lui Neagu Djuvara cum că noi, locuitorii Capitalei, am fi trăitori în patru oraşe: Bucureşti din vechime, cel din secolul al XIX-lea şi începutul veacului abia stins, Bucureşti-interbelic şi cel al construcţiilor comuniste. Arhitectul-conferenţiar l-a adăugat, pe drept cuvînt, pe cel ce se ridică acum, amestec de aspiraţii occidental-moderne cu prostul gust al majorităţii îmbogăţiţilor recent. De altfel, în Capitala de astăzi, cu ruinele şi gunoaiele sale, ne-a purtat şi un microdocumentar, ironic, şi recunoscurăm locuri pe lîngă care tot trecem şi trecem fără zvîcnet de revoltă. Ne-am obişnuit cu urîtul din juru-ne, cu urîtul din ei, din noi."

Ceea ce a urmat după marele plan al lui Ceauşescu, pus în operă de data asta, din fericire nu integral, a făcut să sufere unul dintre cele mai deosebite şi speciale cartiere ale oraşului, Cartierul Uranus, Dealul Arsenalului. O cicatrice adâncă, foarte greu de reparat.

Trecându-mi prin faţa ochilor momentele din acele zile când am pregătit spectacolul, mi-am spus că luând un aparat de fotografiat, o hartă şi echipat pentru multe plimbări, aş putea să scriu aici, pe LiterNet, o serie de povestioare despre străzi, străduţe, fundături, pieţe, despre locuri din oraşul în care am trăit toată viaţa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace; de fapt aş vrea să scriu despre străzile pe care am trecut şi trec, care fac parte din viaţa mea şi a multora dintre cei care vor dori să citească şi astfel să participe la călătoria mea din anul două mii douăzeci.

Voi începe o călătorie din iarnă până'n iarnă "hoinărind " pe străzi pur şi simplu, mergând bineînţeles prin locuri pe care le voi lega fie de momente importante trăite alături de oraş, fie de întâmplări personale de-a lungul vieţii, fie de istorii povestite de alţi oameni.

Doresc să reiau povestea începută în 2002 într-o notă personală, cu multe trimiteri la viaţă, sau mai bine-zis aşa cum şi istoricul Djuvara spunea, căutând Bucureştii: Bucureştii din vechime, cel din secolul al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, Bucureştiul-interbelic şi cel al construcţiilor comuniste, la care se adaugă al cincilea, cel al ultimilor treizeci de ani.

Voi încerca să creionez paralele între locurile din lume de prin oraşele mari pe ale căror străzi am umblat, locuri despre care am citit şi locurile de aici; paralele care să umple ideile ce se nasc în mintea noastră "hoinărind".

La începutul următoarei săptămâni vom hoinari... pe Paris.
Apoi poate vom hoinări... pe Ankara, via Istanbul, pe urmele lui Orhan Pamuk.


Post Scriptum:

Cele două hărţi de mai jos, una din 1900 şi una din zilele noastre, precum şi fotografia aeriană din anul 1916, le-am aşezat cumva faţă în faţă pentru a scoate în evidenţă silueta şi tăieturile străzilor, parcelările rămase aproape neschimbate.

Intervenţiile moderne, cum ar fi cele interbelice, au lăsat cu discreţie sau uneori cu neglijenţă şi detaşare linia acestor străzi / străduţe neatinsă.

Aşa se justifică aerul romantic, desuet de multe ori, şi mărturisitor al întregului oraş.

Am putea spune stabilitate sau "conservatorism în sărăcie"?

[Click pe imagini pentru versiuni la rezoluţii mai mari]

1900 (via https://blog.alexgalmeanu.com)
 
1916 (via https://www.muzeuldefotografie.ro/2009/12/bucuresti-1916-1918-rara-vedere-aeriana/)

 
2020 (via https://ro.maps-bucharest.com)


Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer