În 2019 am mai înţeles că nu poţi lua decizii în locul altor persoane şi că trebuie uneori să le accepţi drumul doar cu iubire.
M-am luptat cu experienţele personale ale tuturor cunoscuţilor, dar cel mai mult m-am luptat cu frica personală - culmea, pe mine, a fi mamă, m-a transformat uşor, uşor, într-un munte de încredere şi curaj.
Am descoperit c-am un soţ egal cu o minune şi am reinventat plăcerea matineului de cinema.
Ştiţi, odată ce devii mamă, mai ales dacă obişnuiai să fii o femeie conectată şi muncitoare, dintr-o dată ai impresia că stai. Nu prea mai eşti de interes pentru oameni - că deh, e ocupată cu "altceva" - şi-atunci când eşti, te-auzi spunând că serile nu prea poţi ieşi din casă, e ritualul de baie, somn şi giugiuleală.
Aşa că cea mai mare reuşită pentru mine a fost să pot şi să-mi dau voie să fac lucruri care păreau imposibile. Aşa am ajuns să văd Joker la AFI Cotroceni la nici 3 luni ale lui Rareş, pe-un somn contra-cronometru, să-mi păstrez trei colaborări şi să relansez blogul în timp ce îl mai legăn pe braţe.
Am vrut să scriu fix despre asta, căci în maldărul de să-fim-realişti-despre-maternitate şi toate cronicile de jelanie, uităm că mai rămâne loc şi pentru încrederea unui se poate. Cu organizare, cu răbdare, cu ajutor de-acasă (mulţumesc, Alexandru) şi oameni buni prin preajmă (mulţumesc, Iulia). Şi mamele pot şi au voie să facă.
Apropo de, ce bine-ar fi dacă cultura românească ar învăţa să susţină pauzele şi mai puţin să hrănească sentimentul de vinovăţie al lui trebuie-să-uiţi-cu-totul-de-tine, că nu-i chiar aşa.
P.S. Abia aştept să mai crească puţin Rareş să-l iau cu mine la muzeu, la cinema şi teatru, muzică clasică live a ascultat de când era în burtă deja. Sper să-i şi placă, haha.
Şi-acum să le luăm pe rând:
Cel mai bun film: Sînt la concurenţă, ambele văzute dimineaţa la cinema pe câte un somn al lui Rareş. Joker şi Parasite.
Sigur o să scot un mic urlet de plăcere când Joaquin va lua Oscarul.
Două mini-cronici găsiţi mai jos (da, am apucat să fac şi asta).
Joker: Iată, această putere aproape uitată a unui film de a fi ambivalent, de parc-ar fi rusesc: cît de moral e Joker şi-n acelaşi timp, cît de morală e societatea? Cît este nevoie de violenţă şi cît este nevoie de empatie de fapt? Nu ştiu dacă-i un film cu totul politic - aşa cum zic cei de stînga -, sau revoltător, sau psihologic, cred că e cam puţin din toate, dar sigur e un film provocator pentru Hollywood, şi pentru tot restul oamenilor: "Nu vedeţi ce se întîmplă azi, cum nimănui nu-i mai pasă de nimeni vreodată?", zice Joker spre final.
Parasite: Pentru prima dată cînd am recunoscut o mare parte din acest glob în acelaşi timp în problemele şi falsele probleme din film. Şi da, cum zice regizorul, cinema-ul e făcut să-ţi arate realităţi tăioase. În acest caz, cu un umor aproape incredibil în tragedia sa.
Cea mai bună carte: Am recitit Maestrul şi Margareta. E la rând Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Ţîbuleac.
Cel mai bun spectacol de teatru: N-am. Vreau să văd în schimb şi cred c-o să fac iar un efort de planificare şi emoţie pentru asta, Trei surori, Cehov-ul lui Afrim la TNB.
Victoria cea mai mare: C-am lansat o nouă serie de interviuri pe blog, ceva mai special şi funcţional:), un Chestionar al lui Proust readaptat. Un fel de provocare pentru intervievat să (re)pătrundă în interiorul său pentru câteva minute. Iar pentru public, răspunsurile să rămână online, aşa ca nişte mici bijuterii dintr-o bibliotecă a sufletelor, care dezvăluie câte puţin din personalitatea poate mai puţin văzută a fiecăruia. Mulţumesc, actorului István Téglás, scriitoarei Ana Barton şi artistului Dan Perjovschi, c-aţi răspuns aşa dintr-un foc, deocamdată. Urmează jurnalista Sanda Nicola.
Surpriza: Am lucrat la prima mea traducere a unei cărţi. Mai bine de patru sute şi ceva de pagini. Cred că nu mă hazardez dacă spun că va fi şi printre primele cărţi de popularizare cool pe un domeniu mai sofisticat. Doar că editura m-a anunţat că deşi era programată acum, o să apară abia la anul - 2021, adicătelea.
Cel mai de caramel moment: Toamna blândă cînd ne-am plimbat pe străduţele calde cu Rareş, el la somn, apoi treaz, eu şi soţul cu paharele de vin la terasă, nu ştiu dacă există intimitate şi-n acelaşi timp goană mai frumoasă.
Răsfăţ personal: Am început să cam mănânc dulciuri, ceea ce nu-i bine neapărat. Cel mai bun tort de ciocolată din Bucureşti, vă zic, credeţi-mă pe cuvânt, se găseşte la miniona Caffe Latte (cu varietăţile tort de vanilie şi truffle cake).
Lecţia anului, tot pentru Rareş în dar: Despre fericire şi frică. Mai cu lacrimi.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)