Pe scenă este aranjat Biroul Oficial de Ocupare a Timpului Oficial Liber: o masă roşie pe roţi, un scaun rotativ, o floare mare din hârtie creponată, un laptop, un pahar cu creioane. Vrafuri de dosare pe jos, o sticlă cu apă, un telefon.
Clara funcţionara îşi face intrarea din public. Este îmbrăcată într-un parpalac portocaliu care seamănă cu un soi de uniformă pentru muncă. Are un carneţel şi un pix. Face cunoştinţă cu copiii, pune întrebări (se repetă jocul cu Clar!/Neclar! de fiecare dată). Notează.
- Bună ziua! Prenumele? (copilul răspunde) Clar! Numele? (copilul răspunde) Clar! Iniţiala tatălui (copilul probabil nu ştie ce e întrebat) Neclar! Oricum, încântată de cunoştinţă, Clara Funcţionara!
- Numele dumneavoastră? Vârsta? Domiciliul? Stabil sau cu viză de flotant?
- Aveţi fraţi? Surori? Animale de companie sau alte persoane în custodie?
- Cum vă numiţi? Ocupaţia preferată?
- Îngheţata preferată: vanilie sau ciocolată?
- Scopul şi durata vizitei?
- Materia preferată?
- Cariera dorită?
- Ce muzică ascultaţi? Muzică clasică, blues, rock, pop. jazz, hip hop, rap, trap, instrumentală, manele sau ceva cu ukulele?
- Îţi place să pictezi? Care este curentul artistic preferat? Impresionism, expresionism, futurism, suprarealism, cubism, fauvism, modernism, postmodernism, post-post modernism?
- Cartea preferată? Motto-ul după care vă ghidaţi? Autorul preferat? Hobby-uri?
Pe parcursul interacţiunii cu publicul se aude Vocea (are trei intervenţii).
Vocea: Tic tac tic tac tic tac! Eşti în întârziere! Tic tac tic tac tic tac! Ai o mulţime de lucruri de făcut! Tic tac tic tac tic tac! Nu mai pierde timpul!
Clara sesizează fiecare intervenţie, dar alege să ignore vocea şi să facă cunoştinţă cu copiii până când..
Clara (după a treia intervenţie): Aoleu! Sunt în întârziere! Am stat de vorbă! Sunt în întârziere, întârziere, întârziereeeee! Aaaa!
Clara merge pe scenă (intră în birou).
Vocea: Tic tac tic tac tic tac! Clara, ai ajuns la timp. Bine ai venit la Biroul Oficial de Ocupare a Timpului Oficial Liber.
Bucuroasă, Clara inspectează biroul şi se asigură că totul e unde ar trebui: floarea (E prietena mea!), scaunul, laptopul, suportul de pahare. Descoperă că un creion nu stă cum ar trebui în suport. Reuşeşte să dea toate creioanele pe jos, se enervează, dar încearcă să se calmeze. Îşi face vânt cu agenda, care o loveşte peste faţă. Scurt moment de mişcare în care agenda a preluat controlul.
Clara reuşeşte să se descotorosească de agendă, dar se prăbuşeşte pe jos. Se ridică cu greu, zăpăcită. Pune creioanele la loc şi se aşază la birou, dar cu capul sub birou şi picioarele în sus. Scrie o vreme la laptop aşa, după care îi vede pe copii şi îşi dă seama în ce poziţie e. (Salut, sunteţi cu capul în jos! Ah, eu sunt cu capul în jos? Aoleeeeeu!) Revine la normal.
Se aşază pe scaun. Scrie la laptop.
Clara: D E C L A R A Ţ I E unică la Biroul Oficial de Ocupare a Timpului Oficial Liber: Subsemnata, angajata, ocupata Clara funcţionara, adică eu, constat că azi... (spre copii) Ce zi e azi? (copiii răspund) Joi, ora... Ce oră e? (copiii răspund) Ora 12. Loc... (spre copii) Unde suntem? (copiii răspund) La Teatrul X, sunt prezenţi un număr exact de...? Mulţi copii. Cu următoarele ocupaţii (Clara se uită întrebător spre public), înclinaţii, aspiraţii, hobby-uri? Ding! Idee!
Clara merge în faţa biroului şi mimează următoarele activităţi: balet, înot, cântat la pian, canto, pictat, jucat tenis. Copiii ghicesc.
Clara alege din public patru copii care să vină pe scenă. Moment scurt de improvizaţie în care explică şi arată fiecăruia ce să facă: primul e karatist, al doilea violonist, al treilea face balet, al patrulea cântă operă. Clara îi dirijează, încurajează publicul să îi aplaude la final, după care îi trimite la locurile lor.
Clara: Bravo, bravo! Felicitări tinerelor talente! Ding! Idee!
Scoate telefonul şi sună.
Clara: Alo! Bună ziua! Clara Funcţionara de la Biroul Oficial de Ocupare a Timpului Oficial Liber. Înscriere karate. Radu, 12 ani. Clar! Notez! Program. Şcoală - şase ore, aha! Teme - două ore. Aha! Karate - două ore. Aha! Drum - două ore. Aha! Şase cu doi cu doi cu doi, doisprezece. (spre public) Olala! 12 ore, 12 ani.
Următorul telefon.
Clara: Alo! Bună ziua! Clara Funcţionara de la Biroul Oficial de Ocupare a Timpului Oficial Liber. Miruna, şase ani. Activităţi extra-şcolare. Clar! Notez! Luni, dans. A! Marţi, pictură. E! Miercuri, patinaj. I! Joi, modelaj! O! Vineri: engleză, franceză, suedeză, chineză, japoneză, islandeză (spre public, exasperată), maidaneză! (în telefon) Clar, notez! Notez.
Închide telefonul şi trece la birou. Moment de mişcare în care Clara scrie la laptop, dă telefoane, îşi pune creioanele prin păr, ajunge să îşi pună agenda la ureche pe post de telefon, se plimbă cu masa cu rotile de la un teanc de dosare la altul, scrie la laptop cu piciorul, caută în dosare şi în final, aruncă cu hârtii. Pe tot parcursul momentului e muzică şi se aude vocea (Grăbeşte-te! Eşti în întârziere! Ai o mulţime de lucruri de făcut! Fii mai organizată! Eşti foarte ocupată!)
Se opreşte muzica. Clara e prăbuşită pe scaun, cu un dosar pe faţă. Se ridică.
Clara: Olala, olala, o s-ajung cam tralala! M-am săturat de atâtea dosare şi orare, programări şi serbări.
Vocea: Avertisment. Linişteşte-te. Nu te agita. Continuă lucrul. Bea nişte apă. Zâmbeşte. Potoleşte-te. Revino-ţi. Calmează-te. Înapoi la treaba.
Deşi nu e prea încântată, Clara se duce să bea apă din sticlă. Îşi aminteşte că e civilizat să bei din pahar, aşa că ia paharul de pe birou şi atunci observă floarea.
Clara: E prietena mea! Am multe lucruri de făcut, dar... e prietena mea!
Moment de duioşie Clara - floarea. Clara ezită la început să ude floarea, pentru ca e prea ocupată, dar într-un final o face şi se bucură.
Sună telefonul. Clara răspunde.
Vocea mamei: Bună ziua! Suntem relativ mulţumiţi de programul fiicei noastre, dar credem că îl putem îmbunătăţi ca să nu irosim nici o secundă.
Clara: Ah!
Vocea mamei: Deci am putea înlocui uitatul la desene animate cu ascultatul de muzică clasică?
Clara: Clar...
Vocea mamei: Ieşitul la joacă cu învăţarea de dansuri de societate.
Clara (deloc convinsă): Clar..
Vocea mamei: Cât timp ia masa, fata noastră ar putea să primească informaţii despre valoarea nutritivă a alimentelor, sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos, eventual o scurtă introducere în chimie organică, iar în timpul somnului să asculte nişte programe NLP - programare neurolingvistică. Şi duminica e necesară o recapitulare pentru o mai bună fixare a cunoştinţelor dobândite de-a lungul săptămânii.
(Clara e contrariată, dar nu mai apucă să zică nimic)
Vocea tatălui: Mai las-o să respire un pic. N-am zis că duminică mergem în parc? Ne mai plimbăm, poate înălţăm un zmeu.
Clara lasă telefonul să cadă în paharul cu apă.
Clara: O fetiţă care înalţă un zmeu cu tatăl ei în parc. Sună cunoscut, foarte cunoscut. Hmm... De unde? (Începe să caute ) Unde eşti? Nu-i aici, nici aici. O fetiţă... tatăl ei... un zmeu... Sună cunoscut, foarte cunoscut, dar unde e? (Ridică foi şi se uită pe masă, ridică perna de pe scaun şi se urcă pe scaun) O fetiţă care înălţa un zmeu cu tatăl ei în parc. Eu sunt! Eu eram odată o fetiţă care înălţa un zmeu cu tatăl ei în parc. Aproape că uitasem. Şi eu am fost odată mică. Vreţi să vă spun un secret? Toţi părinţii, toţi bunicii, toate educatoarele, toate învăţătoarele, toate scriitoarele, toate funcţionarele, toţi cercetătorii, toţi vânzătorii, toate reginele, toate prinţesele, toţi prinţii, toţi preşedinţii, toţi oamenii mari, au fost odată mici. Odată au fost cam la fel de mici ca voi (arată), ba chiar mai mici, mici de tot. Dar parcă atunci când eram de vârsta voastră, noi, oamenii mari de acum, nu eram aşa de ocupaţi. Parcă aveam timp liber, liber.
Vocea: Nu mai e timp. Grăbeşte-te. Hai odată. Adună-te. Fii atentă. Stai dreaptă. Calmează-te. Nu te agita.
Clara: Vreau să plec! Gata! Mi-a ajuns!
Clara încearcă să iasă din birou, dar îşi dă seama că e prizonieră (muzică tensionată)
Clara: Deschide uşa! E încuiat! Nu pot să plec. Dă-mi drumul! Sunt blocată aici!
Muzica se opreşte.
Vocea: Tic tac tic tac tic tac. Nu mai ai timp liber pentru că nu ştii ce să faci cu el.
Clara: Poftim?! Bineînţeles că ştiu.
Clara ia laptopul de pe masă şi începe să se joace (e foarte implicată fizic). La un moment dat, se strică laptopul.
Clara: S-a stricat laptopul. Mamaaa! Idee!
Merge şi ia telefonul, dar îşi dă seama ca l-a băgat în apă. Îi face respiraţie gură la gură, încearcă o resuscitare. Degeaba.
Clara: S-a stricat, am pierdut pozele! Degeaba îl pun în orez.
Pune telefonul pe masa pe care o duce în spatele scenei. E un fel de înmormântare a electronicelor. Clara plânge şi îşi şterge nasul în mâneca hainei.
Vocea: Nu vezi? Nu mai ştii ce să faci cu timpul liber.
Clara: Ba ştiuuu.
De fapt, nu are nicio idee. Doar că membrele par să nu o mai asculte. Un picior se bâţâie, apoi o mână o scarpină incontrolabil în cap. Jocul continuă şi se transformă treptat într-un dans bizar. Încet - încet, strânge câteva foi de hârtie colorată de pe jos pe care, din întâmplare, le transformă în avioane. Aruncă avioane în public. Moment de interacţiune cu copiii.
După ce joaca ia sfârşit, Clara e nemulţumită de cum zboară unele dintre avioanele de hârtie, aşa că le face cocoloaşe. Le aruncă în scaun ca şi cum ar juca baschet. Apoi începe să jongleze cu cele trei cocoloaşe. De fericire că a reuşit, îşi face un cornet de îngheţată dintr-o foaie nouă de hârtie şi cele trei ghemotoace. Îi îndeamnă şi pe copii să îşi facă o îngheţată imaginară.
Clara: Premiu! Toată lumea face un cornet. Ţineţi mâna aşa. Apoi adăugăm fistic, afine, căpşuni.
Clara se face că mănâncă, apoi un cocoloş de hârtie cade pe jos. Ceva îi pare familiar, aşa că ridică ghemotocul şi îl mai aruncă o dată. Realizează că e ca şi cum ai arunca o piatră la şotron. Construieşte un şotron din dosarele şi foi. După ce se joacă, foloseşte cordonul parpalacului ca să sară coarda, apoi cordonul se transformă în hăţuri pentru cal (scaunul pe roţi). Clara dă câteva ture călărind.
Îi vine ideea să facă un portret florii (pentru că e prietena ei). Din întâmplare, deschide unul din dosare şi vede că arată ca un... zmeu.
Se urcă cu zmeul pe scaun (ca atunci când avea perna în mană în loc de zmeu, când îşi amintise de faptul că fusese odată o fetiţă).
Clara: E zmeul meu! Aşa era când eram mică, mi-am amintit. Mi-am amintit cum e să nu ai program, mi-am amintit cum e să ai timp liber! Şi mi-am amintit numele meu adevărat. Numele meu nu e Clara Funcţionara, ci Clara Lăcrămioara.
Îşi scoate parpalacul, pe măsură ce se aude pentru ultima dată vocea.
Vocea (cu ultimele puteri, ca un mecanism care s-a stricat): Tic tac. Tic tac. Tic tac.
Clara: Sunt liberă. Nu mai am program. Am eliberat timpul liber. Ne vedem la joacă!
Clara iese prin public, dansează cu copiii, le prezintă floarea şi zmeul, se joacă cu ei.
- sfârşit -