E mâna lui tati!

Nu-mi plăcea Moş Crăciun. Prea rotofei, cu obrajii bucălaţi de bebeluş îndopat, mereu roşii ca ai lui Nea Sava, cizmarul din colţ, care îmi dădea un bobârnac ori de câte ori mă întâlnea după care râdea tâmp. Nici Moş Crăciun nu părea mai deştept chiar dacă toată lumea îi lăuda şi aştepta bunătatea dăruită celor mici şi celor mari în seara de Ajun.

Încă de la sfârşitul lui noiembrie mă întâlneam cu el, cu imaginea lui adică: pe cutiile de bomboane sau de culori, pe pijamale, pe micul ecran, pe uriaşe pancarte agăţate unde vrei şi unde nu te-ai fi gândit vreodată să le atârni, prin ziare şi reviste, pe coperţile cărţilor, pe căni sau pahare, pe farfurii şi castroane, pe globuri, pe cearceafuri şi perne, mă rog, nici când adormeam nu mă părăsea. Nasul lui borcănat, înroşit de vântul geros spune legenda, se apropia taaare, taaare de faţa mea, obligându-mă să deschid repede, repede ochii. Şi nici hainele lui, enervant de cărămizii, ca şi cum s-ar fi tăvălit prin ceaunul cu bulion al bunicii, nu-mi plăceau.

Dar îl aşteptam. Să văd dacă-mi răspunde la scrisoare. Chiar dacă trebuia să îndur agitaţia casei, curăţenia generală, chiar dacă zile în şir mă trimiteau dintr-o cameră în alta, se împiedicau toţi de mine ca şi cum peste noapte aş fi devenit transparent, nu terminam de pus întrebarea că auzeam: "Du-te la mami", sau la tati sau la buni.

Mama venea târziu de la birou, trântea plasele în bucătărie şi-şi bea a zecea cafea din zi, cum v-am mai spus nu mă vedea, nu mă auzea, în zadar plângeam extradecibelic, nu se clintea din fotoliu. Când se ridica declanşa atacul: mobilele îşi schimbau locul, sertarele se goleau, tata se istovea cărând hârtii şi "fleacuri" la gunoi, după care bătea covoare, mama spăla azi un geam, joi un altul, buni cu mopul în braţe, nu cu mine, vâna drăgălaşii de păianjeni fără pic de milă, de praf nu mai vorbesc, desenele mele pieriseră toate sub strălucire pronto.

Într-un cuvânt, decembrie era o lună catastrofală, în care plângeam pentru un an întreg. Fără ca nimeni să mă audă. Revoltător!, nu-i aşa? Mă rog, v-am acroşat cu atâtea banalităţi domestice, dar şi cu trăiri de nemărturisit în euforia globală a Crăciunului planetar, tocmai pentru a vă da seama că nu m-am bucurat deloc, dar absolut deloc când mi s-a impus memorarea unei poezii luuungi, luuungi, până în seara de Ajun. Când toţi verii mei urmau să-l aştepte pe Moş Crăciun sub bradul meu, al meu, nu al lor.

Auzi veste! Moş Crăciun cel din imaginile împrăştiate peste tot locul va veni la noi în carne, oase, haine roşii, obraji bucălaţi, rudolfi, sanie şi tot restul. Inima îmi bătea tare de o auzeam sub frunte. Motiv pentru care poezia nu se lăsa învăţată. Ostenit de atâta repetat, seara, înainte de a adormi, pe retină se desena iar şi iar nasul cel borcănat deasupra zâmbetului şiret parcă, las' că vă păcălesc şi anul acesta, al bucălatului şi generosului Moş.

Şi cum se înfurie taurul în timpul sângeroaselor coride de la Pamplona, cum i se zburătăceşte lui mintea în faţa mantinelei de-un roşu criminal, tot aşa mintea mea zburda-n neuroane nevrednice, plănuind imposibile evadări, îmbolnăviri acute de 112, urmate de sejururi salvatoare în spitale cu interzis acces pentru moşi crăciuni veseli şi darnici.

Stomacul mi se zvârcolea: sunt ultimul nepot al lui buni şi primesc întotdeauna prima felie de tort. Logic, şi firesc, va trebui să recit primul poezia. O, Doamne, ajută-mă să dispar în stelele tale şi-aruncă-mă pe pământ iar, sub bradul plin de daruri, duminică în zori, când toată lumea doarme. Să scurtez totuşi povestea, nu?

Seara de Ajun a venit cu prospeţimi de nea şi flori de ger prinse-n fereastră. Buni scotea ultimii cozonaci "pitici pentru cei mici", mama îmi schimba pentru a treia oară tricoul. Când am scăpat din mâinile ei am dat gata fără cel mai infim moft cana cu lapte. Uf, şi pe ea se lăfăia capul cârlionţat al lui Moş Crăciun. Oare avea fotograf personal? Îl voi întreba după ce voi spune poezia, mi-am promis cu ochii ţintă spre schimbarea majoră din decor: sub bradul orbitor în multicolorele lui lumini se înălţa acum un deal de pachete aurii, argintii, albastru metalic.

Tocmai când prin minte mi se strecura destabilizatoare întrebarea: dacă pachetele sunt deja sub brad, Moşul de ce mai vine la noi?, au năvălit pe uşă ceilalţi şapte veri. Haine şi cizme, căciuli, mănuşi, fulare, de-a valma aruncate în camera lui buni. De unde Andrei, cel mai mare dintre noi, m-a tras conspirativ pe hol: "Tot mai crezi că vine Moş Crăciun?" "Sigur, şi tu îl vei vedea!" Portocala, răsucită în vârful capului meu, mi-a smuls un asemenea urlet că s-au liniştit toţi.

Mami şi buni ne-au aşezat în jurul bradului, pe perne decorate cu moşi crăciuni şi reni. Am vrut la baie. Nu e voie! Dar unde e tati? Nimeni nu a răspuns, doar râsul s-a rostogolit în jur. Mami a stins toate lămpile, numai bradul lumina, tainic, cum altfel?, chipurile noastre devenite deodată de poveste. Şi parcă toţi ceilalţi se uitau numai la mine. Cu greu îmi stăpâneam lacrimile ivite din senin, îmi frecam şi burta, să nu-mi mai fie frică, să nu-l mai văd pe Moşul, să nu uit poezia.

O bubuitură în uşă, mami a sărit ca arsă. Aici locuieşte familia Popescu? Da, da, se amestecară vocile toate, poftiţi, poftiţi, vă aşteptăm. Aţi parcat regulamentar sania? Staţi în fotoliul vişiniu, poate sunteţi obosit, dar rudolfii unde i-aţi lăsat?, auzeam ca prin vis în timp ce ochii mi se lipiseră de chipul Moşului. De sub buclele albe, acoperite de fesul terminat cu ciucurele de la dulapul bunicii, Moş Crăciun fură?, răsărea o mască de carton, terminată cu o barbă de mătase revărsată peste hainele, roşii, desigur, prinse peste imensa burtă cu un ac de siguranţă. Sărac mai este Moş Crăciun! Curiozitatea luă locul fricii.

După ce a glumit cu unul, cu altul, s-a întors spre mine: Cine e cel mai curajos dintre voi îmi va spune primul poezia şi va primi cel mai frumos cadou! Andrei a strigat numele meu, cineva m-a împins spre Moş, deodată m-am trezit în braţele lui. Am recitat poezia vers cu vers până la penultima strofă când ochii mi s-au oprit pe verigheta lată, cu zig zagul ştiut, pe degetele lungi înnodate pe genunchiul meu. E mâna lui tati!!! Un uriaş hohot de râs a străbătut încăperea, unindu-ne în clipa de bucurie a copilăririi în Crăciunul de poveste.