Contra-Brexit. Britania Mare şi dreptul la traducere

Nu, nu mi se pare corect să fim împotriva Brexitului, anti-Brexit: fiecare cu alegerile lui, fiecare divorţ este o nouă şansă de libertate, dar pentru ambele părţi. Să ne luăm, aşadar, şansa, "porţia" de libertate, de eliberare din Brexit, de contra-eliberare a noastră faţă de influenţa şi de pretenţiile Britaniei Mari, şi să începem să ne bucurăm că aceasta a ţinut neapărat să ne scape de ea. EXIT, adică EXIST. Să EXI(S)Tăm împreună.
 
Nu de un anti-Brexit este, aşadar, vorba, ci de posibilitatea-obligaţie, acum, de a replica printr-un contra-Brexit reciproc, ca şansă de eliberare.
 
Să nu ne smulgem deci chiar tot părul din cap de durere şi disperare! Britania Mare a fost dintotdeauna o insulă-navă, un plaur plutitor şi vagant, vagabond, extra-vagant, un mesaj care s-a identificat dintotdeauna cu mediul, o ţîră de ţară-ocean şi o naţiune-planetă, adică imperiu acvatico-mediatic (oceanul ca mediu al pămîntului). Teritoriul-deteritorializare însuşi.
 
Cum ar fi putut rămîne Britania Mare amarată, amărîtă, prea mult în portul Vechiului Continent? Drum bun, deci! Brexit bun, lin şi drept, prin urmare!
 
Eu, unul, o să profit de ocazie şi o să refuz, de acum înainte, să mai vorbesc pe undeva idiomul triburilor acestea insulare, adică engleza global-plutitoare, insulă fără rădăcini dar anexîndu-şi, invers, ea porturile şi continentele.
 
Trebuie să pretindem, metodic şi metodologic, etic şi politic, traducători, peste tot. TOTUL TREBUIE TRADUS! Culpa - democratică - trebuie să fie a celor care nu asigură traducerea, care nu respectă DREPTUL LA TRADUCERE (DREPTUL LA REPREZENTARE LINGVISTICĂ corelativ OBLIGAŢIEI de a asigura şi de a respecta EGALITATEA LINGVISTICĂ), nu a celor care refuză să se supună dînd curs "informal", "de la sine înţeles", uniformizării nelegiferate.
 
Ştiu că de fapt este mai practic aşa, dar "faptul" nu trebuie să se substituie, pretinzînd a-l epuiza, "dreptului". Avînd permanent în minte că din comunicarea asta redusă, automat-spontană, banală, oarecare, lipseşte în permanenţă cineva esenţial (care ne-ar face să putem comunica adevărat, adică ne-ar împovăra cu bogăţia celuilalt, pe care însă noi nu o dorim decît desprinsă, detaşată de el) - TRADUCĂTORUL -, ar trebui să începem să-l interiorizăm şi să-l suplinim în spirit, avînd conştiinţa nu că "comunicăm" sau că ne "exprimăm", ci că (ne) traducem: ne noi înşine şi unii pe alţii. Traducerea este presupusă, inclusă, implicită, deci refulată, şi de comunicare, şi de exprimare. Dar nu există decît traducere, ca unic numitor comun.
 
Britania Mare, reprezentativă prin asta pentru întreaga Lume, ar trebui să devină o ţară de traducători în şi din toate limbile Pămîntului, o naţie de translatori (trans-naţie) compusă, în primul rînd, din migranţi, adică din cunoscători nativi ai limbilor în/din de tradus, indivizi-insule la fel de plutitori-deteritorializaţi ca şi ea.
 
Căci ăsta e marele paradox britanic-mondial: voinţa de reteritorializare naţional-populistă tocmai pentru a putea redeveni lume, pentru a reface trecuta deteritorializare imperială, Britania Mare ca lume, Lumea însăşi.
 
Naţional-populismul britanic ar putea însă produce, cu sprijinul şi concursul nostru etice, responsabile, exact opusul a ceea ce şi-a propus Brexitul: un adevărat şi cu adevărat progresist internaţionalism.
 
Dar asta numai dacă noi, ceştilalţi, non-britanicii lumii (adică Lumea însăşi), vom şti să prindem ocazia istorică de ciuf şi să răspundem Brexitului printr-un contra-Brexit în primul rînd lingvistic, adică democratic.
 
Printr-un contra-Brexit adecvat, Brexitul se va putea dovedi o decizie istorică de maximă importanţă pentru lumea actuală. Cu condiţia, repet, să-l dialectizăm printr-un contra-Brexit corect, care să-l salveze şi să-l înalţe.
 
Din fundătură, naţionalismul poate deveni un nou cosmopolitism.
 
BREXI(S)T. Break-sist.