Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Democraţia artistică, joc de copii (Francis Alÿs)


Bogdan Ghiu

09.02.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Arta video are cel mai precar şi mai problematic statut, într-o măsură chiar mai mare decît arta conceptuală: dacă aceasta din urmă, deşi efemeră, poate fi documentată, tocmai, video, arta video propriu-zisă nu prea ai, fizic, cum s-o consumi, depinzi, pentru asta, de hazardul unor expoziţii, dar nu prea poţi să achiziţionezi DVD-uri de pildă, sau să accesezi accesezi resurse online, în streaming, contra cost, fireşte. Paradox al paradoxurilor, arta video, menită a arăta şi a povesti, a concura, pe ecranele noastre în necontenită multiplicare, "conţinuturile" video comerciale industrializate (pentru care principiul serialului, al fluxului porţionat ritmic, eliberat de povara broadcastingului "liniar" - trebuie să putem consuma, adică produce profit, tot timpul, nu numai în timpul "liber" -, este consubstanţial, deloc întîmplător), este cel mai greu frecventabilă pe piaţă. Arta video este de fapt invizibilă. Dacă, la Paris de pildă, n-ar fi existat politica de programare foto-video din ultimii ani ai instituţiei Jeu de Paume, multe nume ale artei video contemporane le-ar fi rămas, celor mai mulţi dintre noi, doar nişte nume.
 
Astfel încît, atunci cînd se iveşte nesperata ocazie de a te întîlni cu operele, la propriu, ale unui mare artist video contemporan, nu trebuie s-o ratezi: este de neînlocuit. Aşa este cazul, acum, cu un foarte important artist video şi performativ actual, belgiano-mexicanul Francis Alÿs. Expoziţia lui retrospectiv-tematică Children's Games, care mai poate fi văzută pînă pe 8 martie 2020 la Eye Filmmuseum din Amsterdam, este excepţională (eyefilm.nl/en/exhibition/). În primul rînd pentru că deschide un imens şi preţios, deosebit de promiţător, şantier de reflecţie.
 
Despre ce este vorba? Despre jocuri ale copiilor din medii urbane mai degrabă sărace, din Mexic pînă în Nepal şi Kabul, cele mai multe cunoscute şi nouă, ţinînd de "copilăria universală". Ce arată, însă, în mod esenţial, aceste filme, ce probleme formulează ele, pe lîngă ceea ce "filmează" propriu-zis, "referenţial", "jurnalistic", "documentar"?
 
Ei bine, nici mai mult, nici mai puţin decît tulburătoarea şi atît de promiţătoarea - căci ne putem pune mari şi speranţe în ea - apropiere, vecinătate, pînă la indistincţie, dintre jocurile urbane, convenţii ludice infantile, şi arta propriu-zisă, în special arta performativă. Căci ce fac acei copii pe cît de serioşi, pe atît de voioşi, imperturbabili muncitori ai democraţiei încă netrădate, în acele aglomerări urbane care nu au nimic în comun cu ceea ce ne-am obişnuit să numim, în nordicul Occident, oraşe? Generează micro-convenţii sociale de care se ţin, pe care le respectă, pe care nu le trişează, iar aceste convenţii socializante, de legătură, sînt exact aşa cum vrea dreapta dintotdeauna: concurenţiale. Spre deosebire, însă, de concurenţialitatea şi de competiţionalitatea ideologic-politice, care sînt trucate, structural inegalitare şi tinzînd spre perpetuarea, automatizarea şi "monumentalizarea" dominaţiei, deci spre îngheţarea şi îngreunarea naturalizantă a "jocului social", jocurile copilăreşti-urbane "documentate" sau mai degrabă organizate, provocate, de Francis Alÿs, sînt profund egalitare şi reversibile. Adică deschis, nu ineluctabil, fatal competiţionale. Har, nu greutate, apăsare (în termenii lui Simone Weil).
 
Marea confuzie democratică întreţinută: concurenţialitatea politic-ideologic "liberală" este nu încălcată în sens inegalitar, ci constă în însăşi încălcarea caracterului egalitar al concurenţei şi competiţiei. Scopul este nu să-ţi întreci adversarul, ci să-l supui, să îl aserveşti, să-l excluzi. Convenţia concurenţială "liberală" este anti-democratică. Spre deosebire de cea copilăresc-artistică.
 
Seria performance (artă) - joc - oraş - societate. Jocurile copilăriei sînt adevăratele jocuri sociale şi de societate.  
 
Copilăria nu evadează, ci este seriozitatea, maturitatea constitutiv socială. Iar caracterul deschis-reversibil, deci cu adevărat democratic, al jocurilor copilăriei este garantat de caracterul lor de machetă existenţială, care ar trebui să fie şi al societăţilor ca atare, care însă preferă sau tind să îngheţe şi să "masivizeze", să "definitiveze" inegalităţile, nu să le repună în joc. În jocul social real, miza (enjeu) este furată, sustrasă, nu reinvestită social, adică repusă, tocmai, în joc, en jeu. La fel ca în economia capitalistă, profitul nu e propriu-zis reinvestit, ci sustras din capul locului, iniţial, nu final. Or, sustragerea profitului pare a fi cu adevărat numitorul comun al democraţiei liberale şi al economiei capitaliste. Nu degeaba defilează ele în tandem, trecînd una drept cealaltă: capitalism = democraţie, şi mai ales invers.
 
Consecinţele reflexive ale acestor lucrări sînt enorme. Şi ele privesc atît societatea, cît şi arta însăşi, în cazul filmelor lui Francis Alÿs graniţa dintre document (deci exterioritate, dualism mediu-referent) şi experiment (performativ: propunerea şi adoptarea ludic-socială a unor convenţii concurenţiale, de întrecere), dintre "reportaj", film (documentar), care "relatează", şi video (convenţie performativă în sine), deci dintre artă şi societate, devine incertă, iar incertitudinea ei, infinit productivă.
 
La astea mă gîndesc după minunata expoziţie Children's Games a lui Francis Alÿs. Dacă aveţi treabă prin Amsterdam, n-o rataţi. Adică nu evitaţi confruntarea cu adevăratele problemele, de a căror dezbatere depinde însăşi zbaterea noastră: viaţa ca umanitate. Deloc cea mai neimportantă dintre aceste probleme fiind aceea a diferenţei dintre copilărie şi infantilitate: în societatea actuală, presiunea este spre cea din urmă, nu spre cea dintîi. În primul rînd prin video, prin imagine-flux nutritiv. De unde şi imensa miză a artei video şi a artei foto, acum.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer