Ce-am mai scris din ce-am mai văzut: Gulag, Brâncuşi, societate civilă, ecologie, cultură etc. (război social)

De văzut (temporar la liber pe ARTE) documentarul istoric în trei părţi Gulagul, o istorie sovietică (arte.tv/fr/videos/080114-001-A/goulag-une-histoire-sovietique-1-3), cu multe imagini necunoscute şi, toate, restaurate (dar, din fericire, necolorizate), care pune un accent şi atrage atenţia asupra unui aspect (vertical, transversal chiar prin regimurile politice - pînă azi, pînă în democraţii!) mai puţin observat, comentat, speculat: Gulagul ca resursă şi, deci, ca raţionalitate economică, adică organizat în primul rînd pentru forţa de muncă utilizată, extrasă, smulsă silnic pentru mari proiecte, în special de infrastructură şi, mai ales, de extragere de resurse preţioase în condiţii climatice extreme - nu doar din răzbunare şi din sadism politic, în mod absurd, iraţional. Hitler voia teritoriul şi resursele Uniunii Sovietice (ca Rusie în sfîrşit foarte Mare), pe care le extrăgea şi le exploata însă Stalin. Şi toţi voiau să trăiască ca americanii: iar asta uneşte (fără a unifica) tot!
 
Munca-resursă, extragere cu de-a sila din om pentru extragere cu forţa din pămînt - pe scurt, explotarea integrală a naturii, privită ca resursă. Abia poate din acest punct de vedere ar trebui să vorbim de totalitarism, schimbînd şi restaurînd prin extindere sensul modernist-"antropocenic" al acestui termen pînă acum doar antropic, politic.
 
Privit însă astfel, totalitarismul ca extragere cu de-a sila de resurse (din om, din pămînt) unifică pe de o parte tehnologiile, care devin indistinct industrial-politice (tehnopolitice), şi, pe de altă parte, traversează cu un acelaşi fir roşu tipurile de regimuri politice, deconstruind imens problematic nu numai graniţa comunism-nazism (stalinism-hitlerism), ci şi totalitarism(e)-capitalism modernist (hiper- şi post-) (ca extragere şi exploatare de resurse). Pentru a încerca o relansare cu adevărat eficace a marxismului, ar trebui oare acesta de-"modernizat", adică extins - în special prin conceptul de alienare - de la om la Pămînt? Poate, nu-i treaba mea.
 
A mai murit unul foarte bun, nebun, apucat, radical, pe care nu l-a tradus la noi din cîte ştiu nimeni (mă bătuse pe mine la un moment dat gîndul, cînd l-am şi citit in extenso): Pierre Guyotat. Am mai scăpat de o datorie.
 
Istoria ca gif, se repetă repede, dar şi scurt.
 
Pentru analfabeţi nu avem cum să existăm. Pentru cultură nu va ieşi nimeni în stradă. Nu iese nimeni pentru paine, pentru corp...
 
"Proştii sînt conservatori", tocmai zise cineva. Dar conservatorii nu sînt proşti, doar profită de ei. Sau cumva nu mai există nici proşti, nici conservatori (categorii vechi), ci oameni ca mine şi ca tine?
 
Poveşti nu numai "de aventuri", ci aventuroase în sine, în care nu ştim ce contează şi ce nu.
 
Citiţi Cele trei ecologii a lui Félix Guattari, este fundamentală şi fondatoare: ecologia nu înseamnă doar "natură", ci şi minte şi societate. Lupta e una singură. Adică nu salvezi nimic, nici umanitatea, nici lumea (nu sînt totuna) adoptînd locomoţii mai mult sau mai puţin "verzi" (maşini electrice, hibride, biciclete, trotinete etc.), dar la fel de hiperindividualist devastatoare. Ar trebui editată aşa cum cum a apărut: ca o carte. Ce-au mai mîrîit unii revoluţionari cînd am propus-o şi am şi făcut-o (idea.ro/revista/ro/articlecele-trei-ecologii)...
 
În carantină pe motiv de coronavir(t)us (corect: Covid-19) toată lumea se plictiseşte şi se luptă cu plictiseala (oare nu tocmai de aceea sînt pe acolo, în staţiuni de vacanţă de la antipozi, din insule, şi pe vase gigant de croazieră, insule plutitoare: individualismul nu este oare un "insularism", un izolaţionism?), dar nici măcar unul nu citeşte! Lipsa lecturii se simte de mult (şi tot mai mult) în starea lumii, dar e înspăimîntător cînd lucrurile devin evidente. Să ai atîta timp liber cu alibi degeaba! Pentru că este foarte simplu de fapt: artele contemporane ale imediatităţii, fără ocoluri, cu activităţile şi practicile lor de consum, distrug tocmai timpul. Şi atunci cînd te trezeşti cu o masă prea mare de timp, te îneci la propriu căci produci, prin accelerare, tu însuţi timpul pe care vrei să îl umpli, să-l sari, pe care ai uitat cum să-l foloseşti, pe care-l urăşti.
 
Dacă nimeni din atît de civila (şi de civilizata) societate civilă nu are chiar nimic de spus şi acum, înseamnă că sînt de acord cu ce se face (şi cum se face), că asta, de fapt, vor? Dacă e aşa, să luăm corecta măsură a lucrurilor şi să înţelegem că este vorba de o declaraţie implicită de război social. Cine zicea că au dispărut clasele? Poate doar cele şcolare, ca să nu le mai numere nimeni...
 
Nicio fractură, nicio mîrîitură, chiar tot poporu-i de dreapta? Mă simt, politic, aproape un srilankez (dar asta oricum şi dintotdeauna). Căci ţara e (ca) un sat izolat, uitat între munţi despăduriţi, şi fiind codrul frate cu românul, amîndoi au ales calea pribegiei.
 
"La notion d'illégalisme, forgée par Michel Foucault..." (universalis.fr/dictionnaire/illegalisme/) Avem nevoie de ea: pentru ei, ilegalitatea, pentru noi, ilegalismele... Ţară în pericol, ţară-pericol, impostori în posturi.
 
A-nflorit varza!
Varza e în floare!
Varza este floare!
Să-nflorească varza!
Să mîncăm flori.
 
Cînd e prea şi doar literară, poezia e poezioară. De România literară.
 
Casă Căsuţă
Locuim împreună cu tine
 
Stăm într-un singur palat
Ne facem cu toţii casă-n palat
Case din palat
 
Vedeţi cum ne vor ei, toţi, fără scăpare, iar şi iar, binele? Cum sînt gata să sacrifice totul, să pună totu-n balanţă, să se omoare-ntre ei ca să ne facă binele şi tot mai binele? Nu-i bine? Nu-i minunat? Nu asta-m visat?
 
- Te reprezint eu, te reprezint eu, eu, eu, ba eu, ba eu!...
- Mai întîi prezentaţi-vă, fiţi prezenţi, la prezent.
 
Tulbură pe cineva omofonia (cel puţin) privat = privat?
 
Poate n-am înţeles eu bine! Să recapitulăm: X îi dă mită lui Y ca să-i scoată un post, la concurs sau nu, aşteaptă, aşteaptă, şi văzînd că postul nu apare, îl dă în gît pe Y. Y e arestat, X nu, ca iniţiator al mitei şi ca eventual profitor necuvenit. Dar dacă Y ar fi scos postul şi X l-ar fi ocupat, adică dacă mita şi-ar fi atins scopul, l-ar mai fi X dat în gît pe Y, sau era mulţumit(ă)? Asta e sistem judiciar, sau mi-a scăpat mie ceva?
 
Tot e bine că domnişoara comunicator aparţinînd culturii populare dominante a "plătit (cu) ceva respect" şi i-a zis lui Brâncuşi "domnul sculptor", l-o fi văzut mai cu barbă şi cam încruntat... Putea să zică "Tataie" sau "Moşu"...
 
Numai academici şi critici - oameni ai logosului, ai discursului şi (eventual) ai conceptului -  sunt chemaţi să se pronunţe despre Brâncuşi. Niciun artist! Niciun designer! Sînt convins că un Teodor Graur sau un Maxim Dumitraş, de pildă, dar şi alţii, care nu-mi vin imediat din memorie, ar putea spune lucruri proaspete, practice, de-ale mîinii, poate imediat practicabile, despre marele arhaic fondator al hipermodernităţii. Brâncuşi e cel mai puţin discursiv dintre artiştii moderni, opusul proto-conceptualului Duchamp, atît de apropiat lui, altfel (sculpturi-concept, obiecte-statement). Cum devine/revine materia concept, ca percept..
 
Brâncuşi (de exemplu) da, Centrul Naţional al Dansului (de exemplu) nu, sau cultura doar la trecut, cu actori morţi, îngropaţi (uneori nici măcar în pămîntul ţării de care-au fugit, că le fusese ca un mormînt din viaţă) şi nederanjanţi, care doar dau (pot fi mulşi, exploataţi la propriu) şi nu cer, şi numai ca propagandă la butonieră. Eroare, oroare şi greaţă!
 
Deci fac şi case mai mari vome de-astea de epocă (contemporană), să nu ne temem (vangoghmuseum.nl/en/business/van-gogh-museum-brand-licenses/daily-paper-x-van-goghmuseum)! Sînt deja de epocă, adică depăşite, trecute, născute moarte pentru vii. Problema şi marea diferenţă faţă de noi e că nu fac doar asta.
 
Nu-i poţi cinsti cinstit (adică nepunîndu-i să muncească în contul tău) pe marii artişti ai trecutului decît onorîndu-i onorabil (adică înlesnindu-le munca) pe artiştii prezentului. Atît. Doar aceştia îi reprezintă pe ceilalţi în prezent, în viaţa comună.
 
Cum bine remarca cineva recent, în discuţii private, cultura înseamnă înainte, poate, de toate, URGENŢĂ: a exprimării şi a întreţinerii, a transmiterii, propagării şi cultivării. Urgenţa îi face pe producătorii de cultură să lase alte lucruri, uneori totul, deoparte, ceea ce nu înseamnă că dacă ei renunţă, trebuie să li se ia în plus, să li se ia totul, să nu li se dea nimic. Cultura nu are nevoie decît de CONDIŢII, nu de CONDIŢIONĂRI.