Când scriu, îmi place singurătatea

Norbert Boda este proaspăt absolvent de actorie şi regie de teatru la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca şi face parte din trupa artistică a Teatrului Municipal Baia Mare. În vara anului 2019, Norbert a făcut parte din cea de-a patra ediţie a programului de rezidenţe de scriere dramatică Drama 5, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj. În decursul rezidenţei, Norbert a îmbinat pasiunea lui pentru teatru cu cea pentru hip-hop, scriind un musical hip-hop despre dependenţă şi libertate, Când noaptea ne cheamă.

Drama 5 e un program organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca (mai multe informaţii pe www.reactor-cluj.com).

Toate cele 5 texte ale rezidenţilor Drama 5 vor apărea la LiterNet în volum electronic în martie 2020. Textele din precedentele ediţii ale Drama 5 se pot descărca gratuit aici, aici şi aici.


Şerban Pop: Eşti un triple threat artistic, după cuvintele tale, deoarece eşti actor, regizor şi dramaturg. Cum influenţează actoria şi regia dramaturgia ta?
Norbert Boda: Când scriu, mereu rostesc şi mă joc cu intenţiile, şi încerc să scriu cât mai ofertant pentru actorii care vor juca aceste roluri. Ca regizor-dramaturg, când scriu, proiectez deja acţiunea dramatică într-un spaţiu teatral, ceea ce mă ajută foarte mult în momentul în care montez piesa.

Ş.P.: Elaborând asupra acestui triple threat. Cu ce ai început: actorie, regie sau dramaturgie? Dacă ar trebui să alegi, ce ai alege?
N.B.: Am început cu actoria, apoi am continuat cu regia, apoi cu dramaturgia. Aş alege regia, este metoda de exprimare care mă satisface cel mai bine.

Ş.P.: Vorbind mai în detaliu despre actorie, vrem să te felicităm pentru Gala HOP. Cum s-a simţit? Te-a ajutat experienţa dramaturgică în câştigarea galei?
N.B.: Da, m-a ajutat mult. Am rescris tot mitul Caligula într-un moment de 5 minute şi 40 de secunde, un moment muzical cu influenţe hip-hop.

Ş.P.: Într-un interviu Drama 5, ai mărturisit că eşti "optimist, dar nihilist". Cum ai ajuns la această viziune asupra lumii?
N.B.: Încerc să adopt cea mai sănătoasă grilă de gândire în viaţa mea. "Optimist, dar nihilist" a funcţionat cel mai bine pentru mine. Cel puţin aşa cred.

Ş.P.: Să vorbim acum despre Când noaptea ne cheamă. Primul lucru care iese în evidenţă este stilul. Cum ai decis să scrii un musical hip-hop?
N.B.: Lumea drogurilor este foarte glorificată în muzica hip-hop, şi, aproape în egală măsură, şi foarte criticată. Am simţit că e o manieră foarte bună prin care pot să expun povestea din mintea mea şi tematica asta.

Ş.P.: Tema textului este şi ea una destul de severă. De ce dependenţa de droguri?
N.B.: Despre asta am simţit să scriu. Am simţit că am ce spune. Am simţit că am ce contribui. Nu este ceva neapărat personal, deşi am avut şi eu experienţe cu drogurile.

Ş.P.: Actoria cere foarte multă comunicare şi muncă cu partenerul, pe când dramaturgia e o muncă singuratică. Cum ţi se pare această poziţie? Doreşti uneori să te întorci la relaţia interumană atunci când scrii sau preferi singurătatea?
N.B.: Toate meseriile astea au un grad de singurătate, mai mare sau mai mic. Nu pot să spun ce prefer, căci cam în toate cele trei meserii pe care le practic am simţit singurătate multă la un moment dat, dar am simţit şi colaborare multă. Când scriu, îmi place singurătatea, fiindcă sunt doar eu cu universul meu, dar are şi părţi negative, precum lipsa unui feedback, pe când ca regizor sau actor îmi este mult mai uşor să-mi dau seama dacă fac bine sau prost.

Ş.P.: Cunoscându-ţi textele, ştiu că scrii despre lucruri incredibil de diverse şi de neexplorate de alţi dramaturgi. Care este un subiect despre care nu crezi că vei putea să scrii vreodată?
N.B.: Într-adevăr scriu despre lucruri destul de diverse, nu simt nevoia să revin la ceva anume, simt mereu nevoia să explorez prin artă. Acuma asta cu "neexplorate de alţi dramaturgi" nu prea cred, însă sunt cumva încrezător că îmi pun o amprentă proprie şi unică pe lucrările mele.
Nu cred că o să prea scriu teatru politic sau despre politică, fiindcă momentan nu simt că am ce să contribui ca artist în această zonă. Deşi nu ştiu... Asta nu înseamnă că o să evit subiectul, dar nu mă văd dezvoltând o piesă sau un spectacol cu un caracter politic foarte pronunţat.

Ş.P.: Aş vrea să vorbesc un pic despre oraşul tău de origine, Baia Mare. Întorcându-te acum ca actor şi regizor la teatrul la care într-o vreme mergeai, cum te simţi?
N.B.: Ca acasă.

Ş.P.: Care a fost momentul cel mai revelator din cadrul rezidenţei?
N.B.: Spectacolul-lectură pentru textul meu. Reacţia publicului mi-a confirmat (sau infirmat) percepţiile proprii asupra piesei mele. Feedbackul a fost important. Nu a fost revelator momentul neapărat, dar a fost cel mai revelator moment din cadrul rezidenţei.