Cînd umblat-o în pămîntul moschicesc...

Cînd umblat-o în pămîntul moschicesc Milescul Spătariu să intre talmaci la Posolski Prikaz, mai-marele acolo era Artemi Sergheevici Matveev. Şăde Matveev pe-o sofa lată de-un stînjen şi-l iscode pe Milescul. Iară acesta, pe-un macat roş de Buhara de ţărămonie, stăte smirnă, drept ca lumînarea dinaintea lui Matveev, răspunzîndu-i.
- Ce neam eşti? întrebatu-l-o dvoreaninul.

Şi fosta-i ruşîne Milescului să agrăiască că-i moldovan, gîndindu că moldovanii n-ave cătare aşe bună în Ţara Moschicească. Aşe că grăit-a că-i grecu.

După voroava Milescului cu giuma de gură, Matveev şi-o dat cu prepusul că grăieşte nu cu adivarat. Atunce tras-o răpide macatul cel roş de Buhara de sub Milescu, că acesta căzut-o în nas şi cu gaibele-n sus ca un bondari. Şi-o suduit atunce Milescul pe moldovineşte:
- Paştile mă-sii!

Ş-o rîs cu lacrămi Matveev:
- Fugi de aice, că tu eşti moldovan! Tot aşe sudue slujitorii mei.

Şi-o arătat că el ave moldovani rîndaşi la cuhnie şi călăraşi la grajd şi dzice că-s oameni cuminţi şi bine robotesc.
- Şi de ce-i minţitu? vrut-a să ştie dvoreaninul.
- Sîntem neam micu şi de acee fricosu, Artemi Sergheevici.

De-atunce mare prieteşug o legat Matveev cu Milescul.