Am ajuns din nou în Ţara Sfântă, alături - în avion - de un grup mare de pelerini cu preoţii lor, dar nu cu ei: pe mine
m-a trimis UAR şi misiunea din partea preşedintei, doamna arh. Ileana Tureanu, a fost să acompaniez o expoziţie dedicată unui număr de şapte arhitecţi evrei din România interbelică, care, după un vernisaj la uniunea arhitecţilor locală (sediul din Iaffo), a poposit, reînnoită, la ICR Tel Aviv. Audienţa, deloc puţină,
mi-a cerut imperativ să vorbesc în româneşte (la chioşcurile de ziare am găsit, de altfel, nu mai puţin de patru reviste în română!), ceea ce am făcut cu bucurie, prezentând proiectul
Marcel Janco Reloaded, început în 2003 cu, pe atunci, studenţii mei Horia Dinulescu, Florin Barbu şi Anca Popescu, cu care lucrasem şi la concursul pentru catedrală. Între timp, proiectul a crescut,
l-am mai prezentat o dată la o conferinţă despre avangarda românească la Ierusalim, în 2010, apoi în revista
Arhitectura în 2012 şi, din nou, la o conferinţă dedicată mişcării DADA la Bucureşti, în 2016 şi acum, când am trecut de la imagini prelucrate pe computer la procese de morfogeneză. Formele cele noi, pe care
le-am făcut publice pentru prima dată, sunt generate de computer, pe baza unor date iniţiale şi a unor algoritmi de agregare. Proiectare de tip
bottom-up, adică aplicaţii ale cursului de metode contemporane de proiectare în orizontul complexităţii, pe care îl ţin, tot din 2003, studenţilor noştri, de la UAUIM Bucureşti.
Punctul de plecare a fost aşa numitul alfabet formal, publicat de Marcel Iancu în 1924 în
Contimporanul său. Dacă este un alfabet,
ne-am propus să îi adăugăm reguli de articulare a acestor grafeme în cuvinte, să le dăm acestora un sens (de regulă, o scară arhitecturală, transformând grafemele în choreme, adică în unităţi elementare de spaţiu) şi o sintaxă (algoritmi de generare, spunând computerului ce să facă cu aceste date iniţiale, plus criterii de performanţă, aşadar când să se oprească din iteraţiile succesive). Rezultatele sunt spectaculoase şi la fel
le-au considerat şi cei câţiva arhitecţi din audienţă. Din ce în ce mai multă complexitate înseamnă din ce în ce mai mult spectacol vizual. Culmea este că, trase în bandă arhitecturală, ele amintesc mereu de arhitectura reală făcută de Marcel Iancu şi, în genere, de modernismul atât de drag lui.
Iată câteva exemple şi pentru deliciul dumneavoastră:
