Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cred că libertatea în rigoare este ceea ce ne caracterizează


Oltea Şerban-Pârâu, un interviu cu Ioana Macarie

21.02.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Ioana Macarie - Dancing Bucharest (foto: Dani Ioniţă)

Oltea Şerban-Pârâu: Putem vorbi despre două decenii de activitate coregrafică, deosebit de diversă, pentru Ioana Macarie. Care a fost perioada cea mai romantică şi care a fost perioada cea mai provocatoare din punct de vedere profesional?
Ioana Macarie: Cea mai romantică perioadă a fost cea de început, de sfârşit de liceu, unde am mâncat pe pâine cuvintele profesorului meu, Florin Fieroiu şi mai apoi în UNATCM unde am experimentat cel mai mult sub îndrumarea prof. Sergiu Anghel şi a Lilianei Iorgulescu. Tot romantică, dar mai mult provocatoare, a fost şi experienţa de rezidenţiat de la Centrul MAD (Vava Ştefănescu şi Mihai Mihalcea) unde am avut ocazia să îmi expun munca în faţa unui public divers şi am şi câştigat un premiu important pentru coregrafie (Festivalul Julidans - Olanda). Romantismul şi provocarea au atins nivelul maxim odată cu lucrul la spectacolul D'ale noastre, onoarea de a lucra cu maestrul Gigi Căciuleanu.


Ioana Macarie - D'ale noastre (foto: Bliss Photography)

O.Ş.-P.: Este important pentru un coregraf să fi parcurs stadiul de pregătire universitară prin care aţi trecut la UNATC?
I.M.: Da. Este extrem de important să parcurgi nişte etape de câţiva ani de încercări şi eşuări ca să poţi începe lucrul şi îţi poti asuma creaţia coregrafică.

O.Ş.-P.: Dansul contemporan a reprezentat o componentă importantă din cariera Ioanei Macarie. Cum poate face acest gen să ajungă la un public mai numeros?
I.M.: Este vorba tot despre accesibilitate. Dansul contemporan are şi o estetică proprie pe care o apreciem la companiile mari de dans, pe care le observăm în toate ţările occidentale. Noi am avut companii de dans care ajungeau la acest public numeros, păcat că nu le mai avem. Frumuseţea dansului contemporan (nu experimental sau forţat) este muzicalitatea lui extraordinară. Cred că trebuie să revenim la simplitate, pentru a putea vorbi despre accesibilitate.

O.Ş.-P.: Este televiziunea importantă pentru dezvoltarea unui coregraf, actor, regizor, muzician, artist al scenei la modul generic? Sau poate deturna de la scopul artistic?
I.M.: Experienţa televiziunii este benefică. Se adresează altui public, care este mai ferm şi mai decis cu privire la ce îi place şi ce nu. Scena oferă profunzime, televiziunea oferă energie. Ambele sunt benefice în experienţa unui actor, dansator, coregraf sau regizor.


Ioana Macarie - Dancing Bucharest (foto: Dani Ioniţă)

O.Ş.-P.: Aţi făcut destul de mult film şi publicitate. Cât de mare este diferenţa dintre coregrafia pentru "aparatul de filmat" şi cea pentru scenă?
I.M.: Pe scenă, informaţia artistică se transferă către spectator într-un timp mai dilatat decât în cadrul televiziunii. Însă şi creaţia diferă, mai ales din punctul de vedere al duratei. În coregrafia de televiziune, energia unui corp se observă mai clar într-o compoziţie potrivită pentru cadrul camerei de filmat, într-un timp limitat. Publicul de acasă simte sau nu această energie. În sala de spectacol însă, această dilatare a timpului permite ca mesajul să fie perceput treptat, lucru care îţi conferă un sentiment puternic la sfârşitul spectacolului. E important să poţi face diferenţe de compoziţie când e vorba despre publicul din faţa televizorului, sau cel din sala de spectacol.

O.Ş.-P.: Cea mai recentă producţie de lungmetraj din cariera dvs, respectiv coregrafia filmului A Christmas Prince: The Royal Wedding, regia John Schultz, producţie Castel Film, este un succes de casă. Ce înseamnă acest aspect pentru Ioana Macarie? Succesul de public?
I.M.: Din păcate nu simt acest succes:). M-a bucurat însă faptul că am lucrat cu regizorul John Schultz, care ştia exact ce are nevoie de la secvenţa ce implica dans şi mă bucur în continuare că pot colabora cu Castel Films care organizează aceste producţii minunate.

O.Ş.-P.: Au existat întâlniri cu musicalul în aceste două decenii de activitate. Ce perspective credeţi că are acest gen la noi?
I.M.: Genul musical este ceea ce lipseşte publicului român. Mă bucur că acum există deja multe producţii de musical în Bucureşti, dar şi în ţară. Genul este unul foarte dificil. Trebuie să fii actor, dansator şi solist vocal, toate în acelaşi timp, integrându-te perfect coloanei sonore şi direcţiei artistice. Este, de altfel, un gen agreat de publicul român, care începe să înţeleagă mesajul complet şi urmăreşte cu plăcere această mare desfăşurare de forţe artistice.


Ioana Macarie - Chicago

O.Ş.-P.: În biografia Ioanei Macarie au existat întâlniri artistice importante, cu nume din România sau din afara ei. Care dintre acestea au fost definitorii pentru traseul profesional?
I.M.: Cred că perioadele romantice şi provocatoare au fost cele definitorii. Artişti cu care am mai lucrat, de care m-am bucurat peste măsură şi pe care nu i-am menţionat până acum au fost: Liliana Iorgulescu (coregraf), Mona Segal (producător Dansez pentru tine), Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Ana Mărgineanu, Viorel Nicolaescu şi Jesus del Cero (serialul Cu un pas înainte), Mihai Mălaimare (Teatrul Masca), Răzvan Ioan Dincă (Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian").


Ioana Macarie - Cu un pas înainte

O.Ş.-P.: Colaboraţi cu Teatrul "Stela Popescu" de mai mult timp, iar la ora actuală sunteţi coordonatorul compartimentului artistic al acestuia. Ce părere aveţi despre repertoriul actual al Teatrului "Stela Popescu" şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?
I.M.: Mă bucură enorm faptul că avem spectacole complete şi diverse. Folosim muzică live, solişti vocali, dansatori profesionişti, actori deosebiţi, angajaţi şi colaboratori. Spectacolele pentru copii sunt magice, iar cele pentru adulţi sunt lejere, reconfortante şi impecabile ca imagine. Mă bucur că sunt aici, în acest mediu creativ şi profesionist.


O.Ş.-P.: Care este punctul forte al Teatrului "Stela Popescu" la ora actuală? Sau, dacă ne gândim că este un teatru foarte tânăr, care ar putea deveni acest punct forte?
I.M.: Cred că libertatea în rigoare este ceea ce ne caracterizează. Putem avea disciplina să avem stabilite limite, dar ne permitem să fim creativi cu aceste puncte, dând valoare actului artistic.

O.Ş.-P.: V-aţi implicat direct în conceptul, adaptarea şi coregrafia spectacolului Micul Prinţ după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry. De ce acest titlu şi cât de importante credeţi că sunt spectacolele pentru copii în repertoriul teatrului?
I.M.: Spectacolele pentru copii sunt foarte importante pentru noi. În momentul de faţă avem trei producţii dedicate atât copiilor, cât şi adulţilor care îi însoţesc pe cei mici la spectacol: Lampio şi grăuntele de lumină şi Revolta poveştilor în regia lui Tony Adam şi Micul prinţ. Cred că asta ne diferenţiază faţă de alte producţii din Bucureşti, faptul că adresabilitatea noastră nu se limitează la copii. Adulţii se regăsesc de multe ori în poveştile dedicate copiilor. Micul prinţ a spart această barieră mai întâi prin text şi mai apoi prin universul creat pe scenă, care aminteşte adulţilor de unde au plecat, iar copiilor le spune că se pot duce oricât de departe îşi pot imagina.

O.Ş.-P.: Majoritatea producţiilor Teatrului "Stela Popescu" au o componentă coregrafică. Ea vi se datorează. Cum funcţionează mica trupă de dans a teatrului? Intervenţiile acesteia în producţiile teatrului sunt foarte diverse.
I.M.: Faptul că avem o mică trupă de dansatori aduce un plus actului artistic. Faptul că avem actori care se pot mişca este al doilea plus pe care îl putem spune cu mândrie. Noi putem avea intervenţii coregrafice diverse în spectacolele pe care le putem produce, fără să fie nevoie să apelăm de fiecare dată la alţi dansatori sau actori. Şi asta este ceva mai rar în teatrele bucureştene.


Ioana Macarie - Piazolla Night

O.Ş.-P.: Ioana Macarie poate răspunde în cunoştinţă de cauză la următoarea întrebare. Este mai bine să fii angajatul unui teatru cu o trupă fixă sau e mai bine să fii artist independent?
I.M.: Dacă revenim puţin la conceptul de libertate în rigoare, cam asta se aplică şi acum. Sunt două puncte de vedere diferite, ambele folositoare, ambele contribuie la îmbogăţirea experienţei artistice. Orice experienţă este benefică, depinde din ce punct de vedere o observi.

O.Ş.-P.: Cum vă vedeţi peste 10 ani în lumea artelor spectacolului din România?
I.M.: Nu ştiu încă, dar abia aştept să văd:).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer