Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iran (V) - Coexistenţa


Ioana Avădani

02.03.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nici în "visele mele cele mai coşmare" (ca să citez o doamnă judecător de la Chişinău) nu m-aş imagina demnă (adică aptă, calificată, competentă) să vorbesc despre viaţa religioasă din Iran. Dar nu ai cum să nu vezi, să nu te ciocneşti de aspectul acesta într-un stat care îşi revendică, încă din nume, identitatea religioasă.

Islamul este prezent peste tot în Iran - de la ţinută la arhitectură la mici fapte de viaţă şi elemente de cultură (în sensul antropologic al cuvântului).

Poate cea mai strictă regulă a vieţii cotidiene, nicicând încălcată, este codul vestimentar pentru femei. Purtarea vălului islamic este obligatorie - şi ţi se spune asta printr-un mare panou la intrarea în ţară. Femeile poartă chaddor, un fel de pelerină neagră care acoperă tot trupul, capul şi, dacă e purtat tradiţional, şi gura. Chaddorul pare a face mai degrabă parte din port. Există magazine specializate, care vând chaddor-uri de diferite modele şi texturi, care cu dantele, care cu mici podoabe. Chiar şi chaddor-uri pentru fetiţe (care nu sunt obligate să le poarte până la prima menstruaţie).

Chaddor-uri de vânzare

Chaddorul de casă (pe care îl poartă femeile când au musafiri bărbaţi) poate fi şi cu flori sau cu modele - culorile sunt însă spre pasteluri pale şi culori de pământ. Ce se poartă pe sub chaddor vedem în vitrinele magazinelor, unde manechinele sunt îmbrăcate în nişte colanţi atât de mulaţi, că aproape crapă. Spre cinstea lor, magazinele aveau o vastă varietate de manechine - de la cele skinny la cele rubensiene. Know your market! Dincolo de Ashura, când obiceiul cere să te îmbraci în negru, eu am purtat ţinute colorate, dar acoperitoare. Nu s-a scandalizat nimeni. Chaddor ni s-a cerut să purtăm numai la un mausoleu din Shiraz, dar şi acolo am fost primiţi cu toţii (şi toatele) în secţiunea rezervată bărbaţilor.

 
Galerie cu Chaddor-uri / Metraje pentru Chaddor

Alternativa la chaddor este un soi de pardesiu lung, care trebuie să acopere fundul şi, în esenţă, să ascundă formele trupului. Dar fetele îşi iau ceva libertate şi îşi mulează pardesiele pe talie. Nu neapărat negre, veşmintele acestea sunt în culori neutre (griuri, brunuri). Ce se poartă pe sub aceste veşminte este vădit de vitrinele magazinelor: universalii jeans, pantaloni oricât de mulaţi şi de toate mărimile şi rotunjimile, bluze decoltate şi decorate, în oricâte culori.

Vălul islamic are rolul de acoperi capetele femeilor şi podoabele lor capilare, izvor de mare tulburare în inima bărbaţilor. Problema nu se pune dacă - legea este clară: hijabul este obligatoriu. Este o chestiune de cum. Chiar dacă vălul nu este negru şi este purtat (mult) mai spre ceafă, sprijinit cochet de un coc (practica se numeşte baddhi-jab), chiar dacă are toate culorile pământului şi e transparent, el este acolo, tot timpul. Mi s-a întâmplat să-mi cadă sau să uit să mi-l trag - nu m-a atenţionat nimeni, nu s-a scandalizat nimeni. Mai mult, când am intrat în unele magazine (de covoare sau ţesături), am fost invitate să ne dăm vălul jos, pentru că "aici sunteţi ca acasă". Alte locuri publice te anunţă printr-un afiş că trebuie să ţi-l ţii pe cap - semn că, la nivel de societate, e totuşi marjă de negociere.

Am văzut încălcată interdicţia de a bea alcool şi sunt sigură că nici consumul de droguri nu este străin societăţii (am simţit miros de "iarbă" pe străzile aglomerate din Isfahan). Am auzit chiar şi muzică, la un restaurant dintr-un sat pierdut în munţi. Cu toate acestea, activistele anti-hijab şi chiar şi avocatele care le apără au fost arestate şi aspru condamnate la ani grei de închisoare şi flagelare. Am văzut propagandă deschisă pentru purtarea hijabului, ba chiar am nimerit şi la Institute for Modesty and Hijab.

Există o diferenţă majoră între cutumă şi politică şi diferenţa asta te pune pe gânduri. Personal, cred că ceea ce se pedepseşte este disidenţa, nesupunerea, nu neapărat ideea contestată, în sine.

 
Hijab - Modesty and Honesty / Institute for Chastity

Deşi dominant, Islamul nu este singura religie practicată în Iran. Cultele religioase recunoscute sunt ortodocşii armeni, "asirienii" (ortodocşi de rit oriental), evreii şi zoroastrienii. Aceste culte au locuri rezervate în parlament (două pentru armeni, câte unul pentru fiecare din celelalte denominaţii) dintr-un total de 290 de locuri.

Unul dintre lăcaşurile reprezentative ale bisericii armeneşti este catedrala Vank din Isfahan. Construită la începutul anilor 1600, este împodobită de minunate şi stranii fresce reprezentând scene biblice, combinate cu elemente decorative persane şi frize de faianţă.


Catedrala Vank din Isfahan - Judecata de apoi


Catedrala Vank din Isfahan - Judecata de apoi, detaliu


Catedrala Vank din Isfahan - Intrare

Este centrul spiritual - şi nu numai - al comunităţii armeneşti şi al cartierului său, Noua Julfa, care era nouă la 1600. Armenii iranieni respectă codul vestimentar islamic, dar îşi practică liber religia şi îşi folosesc limba.

 
Catedrala Vank - Interior / Nelipsitul Ararat

Iranul n-a uitat că a fost leagănul zoroastrianismului, prima religie monoteistă a lumii. Centrul său se află la Yazd, unde se găsesc şi azi instituţii vitale, precum templul focului veşnic (se spune că arde neîncetat de 1500 de ani) sau şcoli confesionale. Zoroastrienii respectă focul (ei resping ideea de "venerare"). La fiecare câteva ore, un preot, îmbrăcat ca un chirurg, inclusiv cu o mască albă peste nas şi gură, îl alimentează şi curăţă cenuşa. Urme ale templelor focului - vetre sau bolţi înnegrite de fum - sunt vizibile în vechile palate şi moschei. În centrul credinţei lor stau trei principii de bază: gândul bun, vorba bună, fapta bună. Ei par a fi şi primii ecologişti din istorie, punând accent pe datoria fiecăruia de a păstra puritatea pământului, aerului şi apei.



Proto-colectare selectivă

Poate cel mai cutremurător vestigiu al zoroastrienilor sunt Turnurile Tăcerii din Yazd. Aici se făceau funeraliile zoroastriene. Trupul era adus până la "morgă" de către familie, apoi era preluat de nesesalar, care făcea abluţiunile rituale şi urca, pe braţe, trupul în vârful turnului. În vârf, turnul avea o platformă de piatră, un pic în pantă şi, în centru, un puţ. Exista o ordine strictă a poziţionării trupurilor. La zid erau bărbaţii, mai spre centru femeile, apoi copiii, aproape de gura puţului.


Turnurile Tăcerii

Trupurile erau lăsat pe platformă, să fie devorate de vulturi. Când rămâneau doar oasele, acestea erau aruncate în puţul din mijloc, iar peste ele se turna acid, nisip şi cenuşă, pentru a păstra curăţenia solului.

Puţul de pe platformă

Mult timp, cât Yazdul a fost un oraş mic de deşert muntos (la 1500+ m altitudine), vulturilor le lua o jumătate de zi să consume un trup. Pe măsură ce oraşul s-a extins şi păsările s-au împuţinat, desăvârşirea descărnării a ajuns să dureze şi 4 zile. Turnurile, aflate cândva la mare distanţă de oraş, sunt azi parte a lui.

Turnul vechi 

Pentru că era considerat impur sau purtător de molimi, odată ce accepta această slujbă, nesesalarul nu mai avea dreptul să intre în oraş. Ultimul nesesalar a murit acum câţiva ani, fără a-şi mai fi văzut familia, deşi practica "înmormântărilor în cer" fusese interzisă de 40 de ani. Azi, la baza turnurilor, se află un cimitir "obişnuit", unde zoroastrienii îşi dorm somnul de veci.

Noul cimitir şi casa nesesalarului

La despărţirea de defunct, după ce acesta era preluat de nesesalar, familia organiza un mic prânz ritual. Pentru că, în vechime, subnutriţia era principală cauză de deces, la moartea cuiva supravieţuitorii se grăbeau să bage iute ceva în sistem, să amâne inevitabilul. Meniul tradiţional era halvaua fiartă: făină, miere, nuci (susan, fistic). Se fierbea iute pe foc deschis, în pavilioane special construite la picioarele turnurilor şi se împărţea în familie. Cereale, zaharuri, nuci.
Şi cutremurătoarea realizare: halva = colivă?

 
Pomană zoroastriană / Ouă vopsite

M-au tulburat mult turnurile, cu aspectul lor deşertic, cu toată vibraţia lor întunecată, în plin soare, vitregite acum de păsări, ele însele doar oase ale unor trupuri care nu mai sunt. Şi, urcând treptele, sub soarele crud chiar şi la apus, mă gândeam la The Tower of Song al lui Leonard Cohen, fără să pot scăpa de senzaţia unui nesesalar de cântece:

Now I bid you farewell, I don't know when I'll be back
They're moving us tomorrow to that tower down the track
But you'll be hearing from me baby, long after I'm gone
I'll be speaking to you sweetly
From a window in the Tower of Song


Towers of silence

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer