Aurel Sorin Sandu: Ca o glumă, aş răspunde simplu: da! Dar dincolo de glumă, cred că e benefic pentru actor să aibă experienţa ambelor şi mai degrabă aş încerca să caut câteva dintre avantajele şi/sau dezavantajele fiecăreia dintre cele două poziţii. De exemplu, a fi angajat al unui teatru de stat necesită şi îi impune actorului o anumită rigoare şi o disciplină, fără de care personal consider că nu se poate exercita cu succes această îndeletnicire (nu-i spun meserie, căci nu o consider aşa, e mai degrabă o vocaţie). Pe de altă parte, a fi liber profesionist îţi dă şansa de a face lucruri pe care le doreşti şi pe care în teatrul de stat poate că nu ai posibilitatea să le faci. Dar, în acelaşi timp, e interesant şi modul cum reuşeşti să-ţi manifeşti libertatea creatoare în cadrul limitelor pe care ţi le impun rigoarea şi disciplina din teatrul de stat. De asemenea, e importantă şi partea financiară, iar a fi actorul unui teatru de stat îţi conferă o anumită relaxare din acest punct de vedere, lucru care îţi permite să te poţi concentra liniştit asupra rolului la care lucrezi. Pe de altă parte, a fi liber profesionist te obligă să faci lucruri din ce în ce mai calitative şi mai comerciale în acelaşi timp, fiindcă trebuie să-ţi poţi vinde spectacolele, dar aici trebuie să fii şi propriul tău manager, iar asta îţi poate lua din timpul necesar pentru o creaţie de calitate... Deci sunt puncte tari şi puncte slabe în fiecare situaţie, totuşi înclin să cred că e important să ai un angajament la un teatru de stat.
O.Ş.-P.: Sorin Aurel Sandu, sunteţi în al doilea an de când faceţi parte din trupa Teatrului "Stela Popescu". Ce părere aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Stela Popescu şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?
A.S.S.: Practic, este a treia stagiune în care joc la "Stela Popescu", eu venind în trupa teatrului odată cu repetiţiile pentru spectacolul Hoţul de mărgăritare, de Bartolomeu Anania, regizat de Amalia Ciolan, care avut premiera la finele stagiunii 2017-2018. Repertoriul teatrului este unul complex, de la spectacole care invită la meditaţie profundă asupra vieţii, cu o mare încărcătură emoţională şi spirituală chiar, cum este cel la care tocmai am făcut referire, la Commedia dell'arte, genul de teatru complet, care necesită mijloace cât mai variate de expresie din partea actorului, apoi music hall, teatru istoric (în 2018 s-au împlinit 100 de ani de România Mare), spectacole de divertisment cu tentă politic-pamfletară, cu mare succes la public, mai ales că textele se adaptează la vremurile pe care le trăim şi nu în ultimul rând spectacole de teatru pentru copii, de o frumuseţe şi o complexitate aparte. Este un repertoriu divers, aşa cum îi şade bine unui teatru să aibă, publicul fiind unul pe măsură.
Aş remarca încă un aspect foarte important şi anume faptul că în această vară, în vacanţa dintre stagiuni, a fost derulat proiectul "Stela în vacanţă", în cadrul căruia actori şi balerini ai Teatrului "Stela Popescu" au facut lecţii gratuite de actorie şi de dans cu copiii în Parcul Tineretului, arătând în acest fel că teatrul încearcă şi alte modalităţi de împrietenire cu publicul său, nu numai cele convenţionale, să le numesc aşa.
O.Ş.-P.: Care sunt spectacolele din ultima stagiune pe care le consideraţi cele mai reuşite?
A.S.S.: Aş fi nedrept dacă aş spune că unele spectacole sunt mai reuşite decât altele, pentru că toate sunt foarte bune, fiecare dintre ele având ceva special, fiecare spectacol generează un anume tip de emoţie şi merită din plin să vii să le vezi pe toate.
O.Ş.-P.: În ziua de azi este important, ca actor, să faci televiziune? Sau poţi rămâne în atenţia publicului şi fără?
A.S.S.: Cred că e important să faci lucrul care îţi place şi pentru care te-ai pregătit în şcoală, indiferent care ar fi meseria pe care o practici. Eu mi-am dorit foarte mult să fac teatru şi Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că, printre altele, mi-a oferit şi acest privilegiu, căci realmente este un privilegiu, actorii aflându-se printre fericiţii care se bucură de ceea ce fac şi care fac ceea ce le place. Sigur că televiziunea îţi conferă o anume notorietate, dar şi aici depinde de ceea ce îşi doreşte fiecare. Unii vor notorietate, iar uneori asta se întâmplă în detrimentul calităţii, alteori dimpotrivă... Alţii vor împlinire profesională... Eu personal mă simt împlinit că am avut şi am şansa să le fac pe amândouă, mai ales că aparent nu au legătură, teatrul neavând nimic de-a face cu o emisiune tv cu subiecte din sfera socio-culturală. Mergând în paralel cu teatrul şi cu televiziunea, încă de când eram în anul IV la facultate (am prins perioada când Facultatea de Teatru era de 4 ani), am vazut că în cazul meu cele două zone se ajută şi se completează reciproc, rezultatul fiind o mai mare libertate şi creativitate atât pe scenă, cât şi pe platoul de filmare. Întotdeauna le-am considerat pe amândouă ca fiind complementare.
O.Ş.-P.: Dintre partenerii de scenă de până acum, ce nume sunt mai importante pentru Aurel Sandu? Pe de altă parte ce experienţe speciale v-au oferit întâlnirile artistice de pe scena Teatrului "Stela Popescu"?
A.S.S.: Fiecare partener de scenă a fost şi este important pentru mine, cu fiecare fiind vorba de o întâlnire unică, personalizată aş putea spune, de un schimb unic de energie şi de experienţă. De la fiecare coleg cu care am jucat am învăţat câte ceva şi îmi doresc să am în continuare această atitudine, pentru că e loc de învăţat, indiferent de vârstă şi de experienţă. Sunt mai multe nume, încă din perioada în care eram student în anul doi la Teatru am jucat în spectacole ale Teatrului Naţional din Bucureşti, în care am putut vedea evoluând mari nume ale teatrului românesc şi cu care am avut bucuria de a juca pe aceeaşi scenă. Dar mă voi limita şi mă bucur să spun că am învăţat foarte mult de la dl. Mihai Mălaimare, atât în calitatea domniei sale de regizor, cât şi în cea de actor şi partener de scenă, în perioada în care am jucat la Teatrul Masca, o perioadă destul de însemnată şi de benefică pentru mine ca actor. A lucra mai mult de 10 ani cu un actor şi regizor cu experienţă de scenă şi de viaţă, aşa cum a fost cazul cu dl. Mălaimare, e pentru mine mai mult decât o experienţă importantă de scenă şi de viaţă, e un privilegiu.
Referitor la experienţele speciale de la Teatrul "Stela Popescu", au fost mai multe şi fiecare a avut unicitatea ei, dar poate că cel mai pregnant este sentimentul de spectacol-liturghie pe care l-am avut încă de la primele repetiţii la Hoţul de mărgăritare, regizat de Amalia Ciolan, şi pe care îl am la fiecare nouă reprezentaţie a spectacolului. Probabil că asta vine şi de la subiectul piesei, care este unul biblic, dar sentimentul este unul deosebit.
O.Ş.-P.: Atât în Satul paralel, cât şi în Femeia, eterna poveste, aveţi roluri în care aveţi şi o consistentă contribuţie muzicală. Cât de important este să fii un actor complet în ziua de astăzi? Cât de mult înseamnă să poţi face apel la muzică şi la dans între mijloacele actoriceşti contemporane?
A.S.S.: Cred că este foarte important. A fi actor complet nu are legătură numai cu ziua de azi, ci în general cu această artă, indiferent de vremuri. Actorul trebuie să ştie de toate sau măcar să aibă deschiderea de a învăţa, dacă nu ştie şi i se cere sau e nevoie să facă acest lucru în spectacol. Sau hai să nu zic trebuie, dar e de folos pentru el. Ajută să ştii să cânţi, să dansezi, să faci o jonglerie, să cânţi la un instrument, să poţi face lupte scenice sau orice alte abilităţi în plus pe care le ai sau ţi le poţi dezvolta. Consider că a fi actor este despre evoluţie, inclusiv spirituală, iar pentru a evolua e necesară experienţa, experimentarea. Şi nu e ceva imposibil, de vreme ce vedem actori care fac aceste lucruri.
O.Ş.-P.: Reprezintă Teatrul "Masca" şi Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu etape importante în cariera lui Aurel Sorin Sandu? La Teatrul "Masca" aţi activat nu mai puţin de 11 ani.
A.S.S.: Teatrul Masca este şi rămâne pentru mine o şcoală fundamentală, teatrul unde am învăţat foarte multe, am jucat mult, atât teatru clasic, cu text (Shakespeare, Goldoni etc.), cât şi spectacole de teatru non-verbal, care necesită mijloace diverse şi specifice de expresie şi expresivitate corporală. Am folosit ceea ce am învăţat acolo, elemente de pantomimă, de clovnerie, jonglerie, elemente specifice Commediei dell'arte şi spectacolelor de stradă, care au alte rigori decât teatrul în sală, am învăţat să cânt la nişte instrumente, am fost stimulat şi m-am ambiţionat să fac lucruri pe care nu le mai făcusem până atunci pe scenă. De exemplu, trebuia să sar de pe o platformă pe o bătută de pe scenă, care mă proiecta în aer, făceam un salt înainte, adică o rotire în aer şi apoi aterizam pe scenă în picioare. Teatrul Masca este un teatru la care mă gândesc de fiecare dată cu drag.
Şi la "Tudor Vianu" din Giurgiu am avut spectacole care mi-au adus foarte mari satisfacţii profesionale în cele două stagiuni în care am jucat acolo. De altfel, unul dintre spectacole încă se joacă, din ce în ce mai rar, e adevărat, dar e un spectacol foarte frumos, atât prin subiectul piesei, cât şi prin felul în care este montat. Este vorba despre Omul care aduce ploaia, de Richard Nash, regizor fiind Cosmin Creţu. De altfel, orice nouă experienţă teatrală, orice nou spectacol, fie din zona teatrului de stat, fie din teatrul independent sunt etape foarte importante pentru mine ca actor, fiecare venind cu ceva nou, cu o nouă provocare.
O.Ş.-P.: În biografia dvs. artistică un element cu totul inedit este contribuţia la primul spectacol în limba rromani integral jucat în România, în 2010, urmat de altul în 2014.
A.S.S.: Mă bucur că amintiţi acest lucru. Da, este o premieră absolută în teatru, fiind pentru prima dată când o piesă a marelui Caragiale este tradusă şi pusă în scenă integral în limba rromani în România. Şi de fapt nu doar în România, ci în lume. Este vorba despre O noapte furtunoasă, în limba rromani "Jekh răt lisăme" (se citeşte "Iekh riàt lisiamè"), un spectacol realizat în cadrul Companiei AmphiTHEATRROM, între ai cărei membri fondatori mă aflu. Am lucrat la acest proiect în tripla calitate de traducător, actor şi regizor. A fost o nebunie frumoasă aş putea spune, pentru că trebuie să ai un dram de astfel de nebunie să te înhami la o aşa lucrare, încercând să răstorni prejudecăţi, stereotipuri... A fost un spectacol foarte bine primit atât de publicul vorbitor de limba rromani, cât şi de cei care nu cunoşteau limba, dar au înţeles replicile rostite pe scenă pentru că aveam şi traducere în română. De altfel, unii dintre ei ne-au spus că nici nu mai urmăreau traducerea, atât de prinşi erau de jocul actorilor şi de felul în care am văzut noi situaţiile şi rezolvările lor. Pentru că realmente montarea a fost una specială. Am jucat spectacolul timp de doi ani, în 2010 am avut premiera în Bucureşti, apoi am jucat în diverse teatre din ţară, peste tot fiind primit cu interes, curiozitate chiar. Acest proiect este o primă cărămidă importantă pusă la temelia a ceea ce sperăm că se va numi cândva Teatrul Rrom de Stat din România. De altfel, unul dintre scopurile declarate la vremea respectivă, dincolo de necesitatea acestei instituţii, Teatrul Rrom de Stat, era stimularea energiilor creatoare în zona teatrului rrom/în limba rromani, dezvoltarea şi promovarea acestei arii extrem de importante prin implicaţiile benefice pe care le-ar putea. Lucru care după nişte ani a început să se întâmple.
În 2014, tot cu AmphiTHEATRROM am mai pus în scenă un spectacol pentru copii, jucat înclusiv bilingv română-rromani, Prinţul cel obraznic şi bătrânul înţelept, după o poveste de Anton Pann, care încă se joacă, l-am jucat inclusiv în vara lui 2019 în multe comunităţi din ţară. Iar în 2018, de asemenea în cadrul AmphiTHEATRROM am făcut spectacolul Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, o montare absolut originală, inclusiv cu replici în limba rromani, de data asta însă mai puţine, dar am vrut să rămânem consecvenţi ideii de teatru în limba rromani şi necesităţii absolute a acestui demers. Nu ne oprim aici, dar vom povesti mai multe pe măsură ce lucrurile se realizează.
O.Ş.-P.: Sorin Aurel Sandu este şi poet şi traducător. Cât de importante sunt aceste aspecte pentru actorul Sorin Aurel Sandu?
A.S.S.: Am două cărţi de poezie publicate, "Transgresiune" (2017) şi "Sete de rotundul vremii - gânduri din caietul galben" (2018), ambele sub egida CNCR - Romano Kher şi am tradus şi publicat în limba rromani din Caragiale, Eminescu, Nichita Stănescu, am tradus literatură religioasă şi liturgică, publicată sau imprimată audio de BOR. De asemenea, am şi alte traduceri în lucru, dar voi povesti despre ele pe măsură ce vor fi şi publicate, căci o traducere care există doar în computerul meu, fără a fi şi publicată, carevasăzică nu există:). Consider că e necesar ca limba rromani să fie purtătoare şi de cuvânt scris, poezie, proză, dramaturgie, de cuvânt elevat. Văd acest lucru chiar ca o datorie din partea mea şi poate că şi în aceasta rezidă importanţa pe care o au pentru mine şi aceste aspecte. Pe de altă parte, am nevoie să mă exprim şi prin poezie, uneori e un prea-plin al sufletului ce se revarsă pe coala albă şi astfel el, sufletul, se eliberează de amintiri, dureri, poveri, trăieşte sau retrăieşte bucurii. E viu.
O.Ş.-P.: Cum vă vedeţi ca actor după 10 ani?
A.S.S.: Mă văd cu cât mai multe spectacole şi roluri jucate, cu cât mai multă împlinire sufletească datorată inclusiv teatrului. Poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu încă nişte cărţi publicate. Şi cu siguranţă bucurându-mă şi participând mai mult decât până acum la bucuriile familiei, ale soţiei mele, Mary, şi ale copiilor noştri, Teodora şi Petruţ.