Noi, românii, suntem nişte fraieri. Ne văicărim toată ziua pentru mii de lucruri şi suferim şi pentru ce doare, dar şi pentru prostia, ignoranţa, invidia şi delăsarea noastră. Şi nu mai avem timp să ne descoperim eroii.
Spre exemplu, zilele astea ne vom uita la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Ca de fiecare dată ne vor curge balele după luxul, charisma, puterea şi banii care sunt livrate la pachet, via televizor, odată cu statueta aurită.
Duduiţele în căutare de celebritate vor visa cum ar fi fost dacă şi ele ar fi stat pe unul dintre acele fotolii capitonate. Domnii - pentru care actriţele frumoase sunt un trofeu din categoria cel mai tare ceas, cea mai mişto maşină, cea mai bună femeie alături – vor compara câştigătoarele cu "recolta" personală a ultimilor ani şi, dacă vor fi impresionaţi, s-ar putea să scoată din buzunar nişte bani, fie pentru o rochie de seară, fie pentru "sponsorizarea" unei opere în care să debuteze "recolta" momentului.
Actorii şi actriţele, cu patalama de şcoală superioară şi salariu bugetar cam cât o masă la un restaurant de lux, îşi vor aduce aminte încă o dată câte vise şi speranţe aveau când s-au prezentat la Institut. Probabil că habar nu mai au de câte ori au făcut şi au desfăcut în minte un posibil discurs în eventualitatea câştigării Oscarului.
Cinefilii vor paria pe filmele, actorii, regizorii şi operatorii care i-au impresionat şi vor pufni ironici ("Hollywoodul asta n-are deloc gust!") când nu va fi câştigat pelicula preferată. Iar restul, marea masă, se va uita la tv ca la Ciao, Darwin! şi va rosti din când în când: "Da' ce actori buni aveam noi cândva, eheeeii?!"
Prea puţini vor avea curajul să admită că suntem nişte fraieri cu toţii. Prea puţini vor remarca subiectele filmelor nominalizate anul ăsta. Şi mai puţini îşi vor da seama că avem şi noi, sub nasul ridicat prea sus ca să mai observăm ce e pe asfalt, poveşti similare.
MILLION DOLLAR BABY. O tânără săracă vrea să-şi depăşească condiţia şi să găsească pe cineva care să aibă încredere în reuşita ei. Şi învaţă să boxeze. Hillary Swank e nominalizată la Oscar pentru rol, iar filmul mai are o mulţime de alte şanse să ia statueta.
Dar Leonard Doroftei al nostru ce are?! N-a fost el suficient de sărac, n-a ajuns el suficient de departe? N-a vrut el să compenseze faptul că n-a făcut prea multă scoală, dându-şi ultima suflare în ring?! Nu e el un erou pentru români?!
AVIATORUL. Un bărbat frumos, orfan de tânăr, ipohondru, iubit de frumuseţile de la Hollywood, revoluţionează cinematografia. Film cu 11 şanse de a câştiga o statuetă mâine noapte.
Aţi auzit de Camil Petrescu?! Era şi el ipohondru, era şi el iubit de frumoasele vremii (Leni Caler şi Cella Serghi, sunt exemple bune), a fost şi el orfan de tânăr. Şi a revoluţionat literatura noastră cu cele mai frumoase descrieri de dragoste şi de război.
RAY. Povestea lui Ray Charles, chintesenţa luptelor, a suferinţelor şi a întunericului, dar şi a unor stiluri muzicale multiple – jazz, rythm & blues, rock and roll, gospel, country & western.
L-aţi văzut pe Johnny Răducanu la Tucă Show?! Chiar dacă nu i-aţi ascultat niciodată muzica (deşi mi-e greu să cred că nu) sigur v-a vrăjit în ora aceea de emisie. A cântat cu vorbele, direct pe corzile sufletului, în ritmuri amestecate, de la jazz la muzică ţigănească aşezată în partituri de swing. Ritmuri geniale prin simplitatea şi sinceritatea lor. Johnny Răducanu de ce nu e erou de film?!
Am avut şi noi subiectele sub nas, dar nu le-am transformat în filme. Nu pentru că n-am avut bani, n-am avut regizori sau actori care să le dea chip pe ecran şi să se ridice la nivelul vieţilor reale. Ci pentru că n-am învăţat încă să îi privim pe "ai noştri" drept eroi. Aşa că ne vom uita la filmele americane, curgându-ne balele de invidie şi vom continua să ne imaginăm cum ar fi dacă am primi şi noi, românii, un Oscar. Din păcate nu s-a creat încă secţiunea "Oscarul fraierilor".
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)