Plonjon cu şobolan prin burlan

Anul trecut un bărbat oarecare, aparent nedemn de atenţia a 10.000 de cititori (în plus sau în minus alţi câţiva, în funcţie de fluctuaţia tirajului ), a ajuns eroul principal al unei ştiri de pagina trei, între o dare de seamă despre prefect şi şeful de scară care s-a luat la bătaie cu posesorul unui pechinez producător de excremente în faţa blocului, cum se menţiona în procesul verbal. Eroul în cauză stătea în staţia de autobuz, într-un cartier muncitoresc notabil doar prin bătăile dintre găşti, un ştrand părăsit, şi prin faptul că a avut onoarea să-i găzduiască pe părinţii mei, apoi pe mine, după ce m-am născut. În acea zi, cum am mai spus, bărbatul în cauză aştepta autobuzul. Până ca acesta să sosească, într-un mod inexplicabil i-a căzut un şobolan în cap, şobolan care se pare că a plonjat pe burtă printr-un burlan. În ştire se menţiona faptul că cetăţeanul a ajuns la spital cu multiple traumatisme şi contuzii în zona capului. Nu se preciza în ce zonă avea şoarecul contuzii şi dacă a rămas sau nu traumatizat în urma nefericitului accident. Fără nici un dubiu că a fost vorba de accident, nu putem să facem presupuneri absurde despre un eventual suicid ratat sau despre o tentativă de omor. E stupid! Ce motive să fi avut rozătorul să-l ucidă pe acel necunoscut? Nu se preciza în articol în ce fel a căzut animalul, cu labele înainte sau cu coada, drept, răsucit sau ghemuit. Amănunte foarte importante pentru un fotograf.



Fireşte că citind articolul imediat m-am gândit la ce fotografii am ratat: şobolanul prins în picaj, la trei centimetri deasupra domnului, expresia plictisită a acestuia, moaca năucă a animalului, mustăţile în aer / coada strâmbă, alt cadru cu şoarecul încurcat în păr, sânge pe faţă, în fundal dudui isterice cu umbrele ce împung aerul. După publicarea articolului am încercat de câteva ori să surprind un eveniment asemănător, am mers pe urmele cazului. Degeaba! În primul rând nu am găsit burlanul în cauză. Poate că şobolanul a căzut de pe marginea blocului, alunecând pe tabla umedă, sau, de ce nu, poate că fugea de o pisică. Sau de pechinez, sau de şeful de scară. M-am documentat despre obiceiurile acestor animale. Aprofundarea subiectului: cheia reuşitei în orice domeniu! Totuşi nu m-a ajutat cu nimic să aflu că şobolanii preferă să-şi facă cuiburile în chiparoşi, oleandrii, stive de lemne de foc, lăzi de bere, vapoare, poduri cu nuci puse la uscat şi boarfe mâncate de molii, beciuri cu butoaie de vin şi grămezi de ceapă. Că doar eu nu vreau să pozez şoareci în pivniţă. Nu-mi plac pivniţele. În chiparoşi mi-ar surâde, dar în Braşov nu's.

Oricum, plictisită de blocul unde se presupunea că ar fi trebuit să fie burlanul cu şoarece, am căutat o locaţie mai interesantă. Un zid înalt de tot, cu ferestre zidite. După mai multe pânde în acest loc, tot n-am avut noroc. Nici un şoarece n-a binevoit să se arunce în faţa obiectivului. În schimb au trecut mulţi necunoscuţi strânşi în ei, cu bărbiile în piept, buze muşcate de incisivi, ici colo câte un puşti pe bicicletă, hulubi şi câini.