06.04.2020
tuktuk.ro, mai 2015
Lacul Morii este cel mai mare lac al Bucureştiului. 246 hectare care se întind în cartierele Crângaşi şi Giuleşti, la circa 6 kilometri de centrul oraşului - o întindere de apă ce poartă în adâncuri o istorie scurtă, dar zbuciumată, odată cu construcţia comunistă a barajului Ciurel, în anul 1986. 12.000 de morminte din cimitirul (de ciumaţi) aflat pe acest loc au fost strămutate, biserica Sf. Nicolae a fost demolată, la fel - circa 400 de case şi două şcoli iar deasupra terenului a fost turnată o placă imensă de beton. Apoi apa a invadat uriaşul bazin.


De atunci, lacul a fost martorul tăcut a numeroase accidente, sinucideri, răfuieli şi apariţii bizare consemnate de pescari sau de locuitori ai zonei. Unul dintre locurile care ar fi trebuit să însemne un important centru de distracţie al Bucureştiului este insula de pe Lacul Morii, cea pe care autorităţile comuniste au "construit-o" tocmai în ideea de a oferi bucureştenilor o oază de petrecere a timpului liber. Planuri existau dar, după Revoluţie, ele au rămas pe hârtie. Pe insulă a rămas doar un pavilion, o fântână arteziană nefuncţională, câteva arcade, un debarcader şi multe, multe gunoaie, generate constant de lipsa de educaţie ecologică a celor care o vizitează.

Am dus TukTuk-ul pe insula de pe Lacul Morii, pentru a "verifica" poveştile bizare transformate în adevărate legende urbane. Ca să ajungi acolo trebuie să parchezi undeva la capătul uneia dintre străzile Cornului, Agnita sau Valea Morii. Apoi traversezi un "brâu" de gunoaie pentru a urca pe Aleea Lacul Morii şi a ajunge la limba de pământ care leagă insula de oraş (transformând-o, de fapt, în... peninsulă).

O cruce, doar una dintre multele care înconjoară lacul, te întâmpină prevenindu-te asupra atmosferei ciudate ce învăluie zona. Mai departe, insula seamănă cu un aurolac între două vârste, care a fost la un pas de facultate în tinereţe dar destinul i-a hărăzit doar punga cu droguri şi vicisitudinile străzii. Iarbă crescută haotic, copaci nărăvaşi (de remarcat că acum ceva vreme câţiva voluntari de la DTZ Echinox au plantat aici peste 450 de arbori), graffiti-uri haotice pe zidurile ruinelor reci, încă de la intrare, acolo unde o creatură fantomatică te priveşte cu ochi rotunzi.


"Vedeta" locului e pavilionul în stil roman, spre care se îndreaptă bicicliştii curioşi şi sub acoperişul căruia, o inscripţie misterioasă sfătuieşte vizitatorul...: "Ai grijă să nu te pierzi, în timp ce te cauţi!". Ceva mai în faţă, o fântână arteziană degradată îşi arată chipul hâd, de mumă a insulei, năpădită de buruieni şi gunoaie. Pescarii îşi fac de lucru pe malurile sălbatice. Familii răzleţe îşi strunesc copiii care aleargă spre nicăieri. Lacul sugerează o linişte stranie, spartă de manelele ce răsună dinspre un gratargiu aflat în depărtare, pe mal.


 
 
 
 

Se spune că spiritele morţilor dezgropaţi cu ocazia dezafectării cimitirului planează asupra locului. Pescari din zonă au mărturisit că au auzit zgomote ciudate în pâcla dimineţii - ca nişte lovituri într-o căldare de tablă. Poveşti încâlcite, cu clanuri mafiote care-şi aruncau victimele în Lacul Morii sau cu răzbunări între bande de chinezi completează tabloul sinistru al acestui loc care şi-a trăit unicul moment de glorie în 2007, odată cu festivalul Coke-Live, la care capete de afiş au fost Prodigy şi Macy Gray.

Unul dintre multele locuri ale Bucureştiului care, în ciuda tuturor proiectelor, "ar putea fi" dar "nu este". Am plecat privind în urmă cu gustul amar al neputinţei, imaginându-ne poteci amenajate, flori colorate, bărcuţe, bănci, piste de biciclete, pavilioane de îngheţată, statui şi alte asemenea lucruri urbane atât de normale într-o societate sănătoasă şi perfect asortate cu decorul uneia mai degrabă alienate.

0 comentarii

Publicitate

Sus