Lacul Morii este cel mai mare lac al Bucureștiului. 246 hectare care se întind în cartierele Crângași și Giulești, la circa 6 kilometri de centrul orașului - o întindere de apă ce poartă în adâncuri o istorie scurtă, dar zbuciumată, odată cu construcția comunistă a barajului Ciurel, în anul 1986. 12.000 de morminte din cimitirul (de ciumați) aflat pe acest loc au fost strămutate, biserica Sf. Nicolae a fost demolată, la fel - circa 400 de case și două școli iar deasupra terenului a fost turnată o placă imensă de beton. Apoi apa a invadat uriașul bazin.
De atunci, lacul a fost martorul tăcut a numeroase accidente, sinucideri, răfuieli și apariții bizare consemnate de pescari sau de locuitori ai zonei. Unul dintre locurile care ar fi trebuit să însemne un important centru de distracție al Bucureștiului este insula de pe Lacul Morii, cea pe care autoritățile comuniste au "construit-o" tocmai în ideea de a oferi bucureștenilor o oază de petrecere a timpului liber. Planuri existau dar, după Revoluție, ele au rămas pe hârtie. Pe insulă a rămas doar un pavilion, o fântână arteziană nefuncțională, câteva arcade, un debarcader și multe, multe gunoaie, generate constant de lipsa de educație ecologică a celor care o vizitează.
Am dus TukTuk-ul pe insula de pe Lacul Morii, pentru a "verifica" poveștile bizare transformate în adevărate legende urbane. Ca să ajungi acolo trebuie să parchezi undeva la capătul uneia dintre străzile Cornului, Agnita sau Valea Morii. Apoi traversezi un "brâu" de gunoaie pentru a urca pe Aleea Lacul Morii și a ajunge la limba de pământ care leagă insula de oraș (transformând-o, de fapt, în... peninsulă).
O cruce, doar una dintre multele care înconjoară lacul, te întâmpină prevenindu-te asupra atmosferei ciudate ce învăluie zona. Mai departe, insula seamănă cu un aurolac între două vârste, care a fost la un pas de facultate în tinerețe dar destinul i-a hărăzit doar punga cu droguri și vicisitudinile străzii. Iarbă crescută haotic, copaci nărăvași (de remarcat că acum ceva vreme câțiva voluntari de la DTZ Echinox au plantat aici peste 450 de arbori), graffiti-uri haotice pe zidurile ruinelor reci, încă de la intrare, acolo unde o creatură fantomatică te privește cu ochi rotunzi.
"Vedeta" locului e pavilionul în stil roman, spre care se îndreaptă bicicliștii curioși și sub acoperișul căruia, o inscripție misterioasă sfătuiește vizitatorul...: "Ai grijă să nu te pierzi, în timp ce te cauți!". Ceva mai în față, o fântână arteziană degradată își arată chipul hâd, de mumă a insulei, năpădită de buruieni și gunoaie. Pescarii își fac de lucru pe malurile sălbatice. Familii răzlețe își strunesc copiii care aleargă spre nicăieri. Lacul sugerează o liniște stranie, spartă de manelele ce răsună dinspre un gratargiu aflat în depărtare, pe mal.
Se spune că spiritele morților dezgropați cu ocazia dezafectării cimitirului planează asupra locului. Pescari din zonă au mărturisit că au auzit zgomote ciudate în pâcla dimineții - ca niște lovituri într-o căldare de tablă. Povești încâlcite, cu clanuri mafiote care-și aruncau victimele în Lacul Morii sau cu răzbunări între bande de chinezi completează tabloul sinistru al acestui loc care și-a trăit unicul moment de glorie în 2007, odată cu festivalul Coke-Live, la care capete de afiș au fost Prodigy și Macy Gray.
Unul dintre multele locuri ale Bucureștiului care, în ciuda tuturor proiectelor, "ar putea fi" dar "nu este". Am plecat privind în urmă cu gustul amar al neputinței, imaginându-ne poteci amenajate, flori colorate, bărcuțe, bănci, piste de biciclete, pavilioane de înghețată, statui și alte asemenea lucruri urbane atât de normale într-o societate sănătoasă și perfect asortate cu decorul uneia mai degrabă alienate.