Oltea Şerban-Pârâu: Crina Matei în Femeia, eterna poveste, regia Attila Vizauer, Crina Matei în Barbă albastră, regia Alexander Hausvater, sunt două roluri extrem de diferite în care publicul bucureştean v-a putut vedea în ultimii doi ani. Cum aţi descrie fiecare rol, ce anume a scos la suprafaţă din personalitatea actoricească a Crinei Matei?
Crina Matei: Sunt două producţii şi două creaţii extrem de diferite. Paradoxal, le uneşte muzica, dar şi aceea este exploatată particular de fiecare regizor. În Femeia, eterna poveste, publicul se întâlneşte cu parfumul boem al Bucureştiului interbelic, cu grădinile lui de vară, inspirate din Parisul al cărui nume şi modă le împrumută. Muzica este frumoasă, versurile romantice sau comice, pe alocuri. Iar domnişoara Dorothee, pe care o interpretez, cântă sau îşi consumă scurte înţepături amicale sau de amor cu partenerul său de scenă, preauitătorul galeş în jurul său, maestrul Titi. Costumele sunt splendide (create de scenografa Anca Albani), iar gureşa şi preţioasa Dorothee, le plimbă mândră pe scena Grădinii de vară, aruncând ocheade mesenilor ce au venit să o asculte. Şi asta, în timp ce spectatorul asistă, întrerupt de câte o melodioară veselă sau melancolică, o poveste inspirată din crimele vremii, relatată de nurlia Maria de la bucătărie. În spectacolul Barbă albastră, totul este sub dimensiunea simbolului. Rosalinde, aşa se numeşte personajul meu, apare sub chip de himeră mută, îndrăgostită şi unica părtaşă a iubirii între cele şapte neveste ale doctorului Schaad. Alexander Hausvater a propus ca doar scurte songuri ale unui cabaret morbid să fie mijlocul vocal de comunicare al personajului meu. Este prima dată când vorbesc atât de puţin într-un spectacol, dar comunic atât de mult prin alte mijloace teatrale. O singură replică explică parţial în final: Nu Felix m-a omorât. Felix mă iubeşte. Felix e nevinovat.
O.Ş.-P.: Trecem în această perioadă prin zile extrem de complicate pentru breasla artistică. Cum vede Crina Matei ieşirea din perioada aceasta în care actorii sunt puşi în situaţia de a nu mai putea comunica cu publicul lor în mod direct, din cauza suspendării la nivel mondial, aproape, a spectacolelor, ca urmare indirectă a pandemiei COVID 19?
C.M.: Nimeni nu s-a confruntat cu aşa ceva până acum. A durat ceva să ne dezmeticim şi să înţelegem că un inamic nevăzut, crunt şi periculos, ne pândeşte, ne separă şi ne izolează. A durat ceva să înţelegem că, pe cei ce îi iubim cel mai mult, trebuie să-i păzim de prezenţa noastră fizică.
O.Ş.-P.: Cum credeţi că va afecta dezvoltarea modurilor de exprimare artistică online revenirea la conţinutul live din sala de spectacol? Va modifica această perioadă atracţia publicului pentru teatru după revenirea la normal?
C.M.: Sincer, vreau să cred că vom ieşi zdraveni la cap după această distanţare socială. Cred că multă vreme nu vom mai fi ca înainte. Tendinţa de a-i îmbrăţişa pe cei dragi va fi reprimată de conştientizarea dorinţei de a-i şti în siguranţă. Şi totuşi, câtă nevoie avem de îmbrăţişare...
O.Ş.-P.: Cum se va simţi Crina Matei când va reveni în faţa publicului după această perioadă?
C.M.: Tuturor ne e un dor surd de scenă. De public. De culisele şi oamenii teatrului. Lucrăm de acasă, două proiecte iniţiate de Teatrul Stela Popescu, O fabulă pe zi pentru copii şi Lecturi din carantină. Ne adresăm în felul acesta atât publicului nostru de micuţi spectatori, dar şi celor ce vin să ne vadă în producţiile teatrului, pentru publicul matur.
O.Ş.-P.: L-aţi avut ca profesor pe Alexandru Repan în anii studenţiei. În afara acestuia, care au fost personalităţile artistice care v-au influenţat formarea?
C.M.: Alexandru Repan, profesorul meu de clasă, nu a fost doar un mentor şi un nobil model, cu glas frumos şi bine impostat. El mi-a permis în anul II, când în urma unui casting la Teatrul Odeon, am obţinut rolul principal, să merg să joc, obţinând pentru mine o derogare a instituţiei de învăţământ, care nu permitea colaborările cu teatrele decât în anul IV. Mergeam în paralel şi la cursuri, dar şi la repetiţiile cu Opera de trei parale de Brecht, de la Odeon, unde întâlneam ca partener direct, pe scenă, un alt mare şi iubit actor, Claudiu Bleonţ. Au urmat foarte curând întâlnirile brilliant în drumul meu cu nume precum Andrei Şerban, Andrei Zincă, Beatrice Rancea, iar lista poate continua. De curând, l-am întâlnit la timp pe Alexander Hausvater. Spun la timp, pentru că simt că, pentru fiecare întâlnire, trebuie sa fii oarecum pregătit.
O.Ş.-P.: Din 2018 sunteţi actriţă a Teatrului Stela Popescu. Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al acestuia şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani? Care sunt spectacolele din ultimele stagiuni care vă plac cel mai mult?
C.M.: Sunt prima actriţă angajată a teatrului, după ce el a devenit teatru de repertoriu şi proiecte. Posibilitatea ca un actor să lucreze cu regizori de tuşă diferită este binevenită. Iubesc toate spectacolele în care joc. Îmi iubesc şi Zâna din Cetatea viselor din spectacolul Lampio şi grăuntele de lumină. Deşi e un rol micuţ, am învăţat să fac cu credinţă orice partitură, să mă bucur de fiecare personaj. Bucuria de la final a copiilor îmi confirmă şi răsplăteşte prezenţa în spectacol.
O.Ş.-P.: Încă din primii ani de activitate, Crina Matei s-a orientat preponderent către spectacolul de musical. A fost o opţiune sau aţi fost distribuită în astfel de roluri din cauza calităţilor vocale şi lucrurile au mers firesc înainte? De la debutul în rolul Polly din spectacolul Opera de trei parale de Bertold Brecht - regia Beatrice Rancea, la Sangre Ardiente, un spectacol de Beatrice Rancea şi Liza Panait la Teatrul Naţional Bucureşti sau Pasărea măiastră, un spectacol dedicat Mariei Tănase tot la TNB, sau Roxie Hart în spectacolul Broadway-Bucureşti, la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti. Care dintre aceste roluri v-a fost mai drag?
C.M.: Aşa cum am spus mai sus, câştigarea unui casting la Teatrul Odeon mi-a adus un rol principal, o partitură muzicală, dar şi actoricească dificile, pentru care m-am pregătit doi ani, dar şi o nominalizare pentru debut la Gala Premiilor Uniter. Din acel moment am lucrat mult cu regizorul cu care am debutat, Beatrice Rancea. Ea mi-a propus rolul Rozicăi din Şatra, de la Teatrul Naţional din Constanţa, unde am şi rămas angajată timp de doi ani, iar apoi am urmat-o la Teatrul Naţional de Operetă, al cărui director artistic a fost în acea perioadă. Polly rămâne rolul din spectacolul cel mai drag, pentru că datorită lui am devenit profesionist cu acte în regulă şi mi-a adus multe satisfacţii. Dar pentru fiecare am muncit cu creatorii spectacolelor, aruncându-mă în culori diferite ale personajelor, verificând limitele şi căutând să nu mă culc pe laurii dobândiţi anterior.
O.Ş.-P.: În perioada 2006 - 2007 aţi participat la festivaluri internaţionale în proiecte alături de Marius Mihalache Band: în Germania, Austria, Belgia, Vietnam... Dacă ar fi să alegeţi între activitatea de cântăreaţă şi cea de actriţă, ce aţi alege?
C.M.: Nu le separ. Nu trasez o graniţă între cele două. Îmi place să îmbin actoria cu muzica. Şi să le acord atenţie şi efort de pregătire amândurora. O poveste pe muzică are nevoie de un interpret. Nu e suficient să intonezi corect. Trebuie să trăieşti ce cânţi. Iar dacă nu ai experienţa poveştii cântate, o compui, aşa cum faci fişa unui personaj. Îmi place teribil să fac asta.
O.Ş.-P.: Aţi avut o activitate susţinută de televiziune, de asemenea, publicitatea a făcut parte, într-o perioadă, dintre activităţile frecvente ale Crinei Matei. Au făcut-o mai cunoscută ele pe actriţa Crina Matei, atunci când apărea pe scena de teatru sau de operetă?
C.M.: Televiziunea mi-a adus şi ea multă bucurie. Şi întâlniri importante. Valoroase. Am lucrat film de televiziune cu Andrei Zincă. Dar şi divertisment de clasă cu Valeriu Lazarov. Am asistat la zile interminabile de filmare cu acest imens realizator, în platouri uriaşe, create pentru formatul Genialii, de la Antena 1. M-a chemat să prezint sau să fac scenete. Să cânt sau să interacţionez cu personalităţi incontestabile din lumea filmului, teatrului sau sportului românesc. În ediţia dedicată actriţei Stela Popescu, mi-a cerut să refac monologul acesteia de început, Bâlbâita. Ce emoţii am avut în platoul ăla imens de la Snagov! Am învăţat să-mi controlez şi să-mi valorific emoţia, să înţeleg preţul unei secunde în televiziune. Am învăţat diferenţele între o emisiune înregistrată şi riscul pe care-l ai într-una live. Am lucrat cu Adela Harnagea un excepţional format denumit la noi Cei mai frumoşi ani. Şi acolo am avut-o ca partener permanent pe formidabila actriţă Stela Popescu. Era de un profesionalism incredibil. Foarte caldă şi ajutătoare. Ne-am înţeles bine. Ca-ntre noi, săgetătoarele, fetiţo, aşa zicea. Nu erau uşoare zilele de filmare. Lume multă, artişti mulţi şi program diferit, echipă mare, band live. Am fost cooptată în echipa festivalurilor de la Mamaia şi de la Callatis de către Titus Munteanu şi Gabriel Cotabiţă. Tuturor le sunt recunoscătoare pentru ce m-au lăsat să învăţ de la ei. Lista poate continua. Sunt mulţi cei care au crezut în forţa mea de a le materializa visul. Pentru asta mă înclin lor şi publicului şi le spun: MULŢUMESC!