Happy California of my Dream (2)

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..."
Boris Vian


Nici nu ştiu ce să-ţi scriu mai întâi, atâtea s-au întâmplat încât devin incoerentă dacă nu intru în amănunte. Am fost într-un loc frumos în Carolina de Sud, o insulă, se cheamă Hilton Head. Am fost la o conferinţă dar am stat mai mult pe plajă, am cunoscut oameni importanţi şi poate chiar interesanţi în vederea unei cariere aici. În loc să plec acasă, la întoarcere m-am oprit în Georgia, un oraş istoric al sudului tipic. Era totul romantic, vegetaţia şi casele vechi, era enorm de romantic şi eu muream de dorinţa să nu fiu singură. Într-un final ştii ce-am făcut? Am rugat un tip care citea în holul hotelului să vină cu mine la o plimbare. Spre surprinderea mea, chiar a venit! Era din Belgia şi s-a dovedit un tip foarte fain, ne-am plimbat mult şi discuţia cu el a fost extrem de interesantă şi de intensă. Când se întoarce în ţară pleacă de la San Francisco şi mi-a promis că mă caută la Stanford.

Aici e mare secetă de bărbaţi interesanţi, cum dai de unul, cum găseşti cel puţin trei-patru americance nedezlipite de el. Am avut un prieten american, foarte original şi natural, floare rară. Locuieşte lângă ocean şi am tot fost împreună cu alţi prieteni în week-end la el - era puţin ca în Costineşti, dacă treci cu vederea că toate vilele sunt în stil victorian, au WC înăuntru şi locatarii sunt milionari. El e tânăr, are treizeci şi ceva de ani, dar când am ajuns odată acolo o americancă de vreo cinzeci, cât bunică-sa, s-a urcat efectiv călare pe el şi nu se mai dădea jos decât ca să se ducă să-şi aranjeze părul. (Asta este o obsesie a femeilor de aici, stau ceasuri întregi în baie să-şi aranjeze părul, şi după aceea se îmbracă aiurea-n tramvai, de nu-ţi vine să crezi!) I l-am lăsat fără să zic nici pâs - nu mă pot lupta cu ea, că nu sunt în stare să mă spânzur de gâtul unui tip ca o râmă lipitoare, să nu-i mai dau drumul - şi nici nu-mi aranjez părul deloc!

M-am hotărât să mai ies pe afară, prin SF, să ascult negrii cântând jazz şi să dansez cu necunoscuţi şi cred că îmi face bine. Aici am descoperit că dacă mergi să dansezi în anumite locuri oamenii sunt foarte bine îmbrăcaţi, în costum, şi superpoliticoşi - şi dansează superb. Prima dată când m-am dus la o asemenea dansotecă a dansat cu mine un tip la care încă îmi mai fuge gândul din când în când...

Tu tot îmi spui să-ţi povestesc despre Stanford, dar eu acolo nu fac nimic interesant, doar stau în campus, 16 ore în faţa calculatorului, desenând cipuri sau dădăcind studenţii, nici o diferenţă faţă de Ro. Adică, locul e diferit, sigur, dar viaţa mea acolo nu este. De aceea prefer să-ţi povestesc mai degrabă pe unde călătoresc. Altfel, Iulia, am aflat uitându-mă în tavan că de-acum înainte toată viaţa noastră este un bullshit, suntem bătrâne şi ne pasc tot felul de boli plus partea cea mai tristă că nici un tip superb nu se mai uită la noi!

În clipa asta îţi scriu din Seattle. E destul de departe, am venit pentru două zile special să mă întâlnesc cu un tip - ca în film, ştii tu. Îl cunosc mai demult, dar nu sunt sigură că se leagă ceva. E inginer la Boeing şi e foarte serios, dar cam rece şi antipatic. Nu prea e genul meu... Când mi-am serbat ziua mea aici eu am avut cinzeci de invitaţi, toţi oameni interesanţi... Cât despre el, dacă e ziua lui, el sigur nu are pe cine invita.

Bye, M