O să încerc să descriu peticul ăsta de rai într-o respiraţie, ca pe un dicteu interior. Porniţi cronometrul!
Linişte, bun simţ, feţe zâmbitoare, şoferi suspicios de răbdători, niciun claxon timp de 6 zile, mâncare delicioasă - servită cel mai adesea pe platouri pentru două persoane, preţuri bune, soare fierbinte şi ploi fulgerătoare, nisip alb şi plaje fascinante, fructe exotice şi păsări colorate, plin de bananieri şi flori tropicale, case discrete şi curate, hamacuri de toate culorile pământului lungite în ciuda trecătorilor pe terase, verande şi pe marginea drumului; o limbă parcă familiară şi uşor de învăţat, sate pescăreşti cu localuri care servesc gratis cachaça şi poveşti marinăreşti, aromă de iarbă lăsată în urmă de tinerii localnici, băuturi ameţitoare, surferi căţăraţi pe cele mai înalte valuri, un Atlantic turbat la ţărmul căruia flutură zilnic steaguri ameninţătoare, oameni care plutesc pe scaune, în parapante înfoiate, piaţa de peşte doldora de creveţi şi oysters, vitrine care se întrec în deserturi cremoase şi dichisite, copii veseli înconjuraţi de părinţi relaxaţi, servicii extraordinare, o linişte copleşitoare, un timp pe care nimeni nu-l măsoară sau expune şi părerea de rău că toate astea au devenit deja amintire.
Acum respir adânc şi mai pregătesc o rundă, însă nu de descrieri în cuvinte, ci în cioburi de imagini desprinse dintr-un întreg fascinabil.
Iar de aici zbor şi mai departe căci tare-s nerăbdătoare să ajung la cascada Iguazu, una dintre cele 7 Minuni Naturale ale Lumii. Veniţi cu mine?
A, era să plec înainte să îţi fac o mărturisire, Florianopolis: eu te amo.
(va urma)