Toate trăiesc în momentul lor, nu e nici una în prezent.
Ca doamnele din căsuţa barometru.
O armată de nimfe şi zgripţuroaice şi diplomate care se învârt ca nişte titirezi prin corpul acesta fantastic.
Se întâmplă şi anomalii. Sufletul moare uneori înaintea trupului.
Iese când şi când una cu o faţă lungă, zice ceva ploios
Sau o acritură care tace cu încăpăţânare
Una care pare mereu dispusă să dea cu mătura printre ruine
Alta care tot numără eşarfe şi brăţări, sortează lenjerie intimă
E şi o adolescentă care zburdă cu ghiozdanul în spate.
Habar n-are că e moartă
Bătrânica face piaţa, şterge praful, produce liniştea
O femeie al naibii de frumoasă plânge de zor
Una tânără, lovită de melancolie, se tot chinuie să îşi amintească un parfum
Una pedantă rău, face pe sfânta
Alta e îmbujorată, plină de vervă, zâmbitoare ca o primăvară
Pe una o tot îmboldeşte nostalgia, mai spune câte o poezie când şi când, mai bate apa în piuă
Iese mereu altcineva în prag şi face o piruetă, îşi împleteşte părul, cântă, zbiară
Moarta stă frumos în racla ei, în rochie cu dantele.
Mă supără uneori să aud murmurul rugăciunilor.
Ăia, singura care chiar trăieşte, e în Westgreen, într-o după-amiază de mai
Nu-i pasă de amărâta care o imploră ca pe o icoană să facă o minune în timp ce se îneacă
În linii mari e senin, e bine, e multă armonie între fantome
Îşi vede fiecare de ale ei
Nici măcar nu se salută când se întâlnesc pe scări.