Cineva îmi foloseşte corpul, vocea, mintea
Îmi spală părul, îmi taie elanurile
Un străin îmi foloseşte parfumurile
Se ceartă, are nervi, deranjează
S-a învăţat să scrie lumea ca pe un coşmar neîntrerupt de la prima oră a dimineţii şi să semneze în locul meu
Cineva care n-are legătură cu mine se vântură prin lume fără rost
Îmbrăcat în hainele mele, în pantofii mei de lac.
O necunoscută îmi poartă catifelele şi dantelele, zâmbeşte fără noimă altor necunoscuţi
Face totul ca şi cum s-ar bucura de viaţă
O armată întreagă de străini se perindă prin casa mea, prin somnul meu, prin bucătăria mea
Pregătesc cina, fac patul, deretică, pun cafeaua la fiert
Cineva care nu sunt eu strănută în locul meu sau râde a pagubă
Se scarpină în ceafa mea
Alungă răsăritul, încuie uşi, sparge ferestre, râcâie varul din ziduri.
Verifică dacă uşile au fost bine închise de mai multe ori la rând.
Am reuşit doar pe furate, sporadic, să fiu aievea în pielea celei care sunt
Ca şi cum aş fi sărit gardul unei proprietăţi interzise
Iar aceea e o femeie atât de simplă
că nici măcar nu are chip
sau nume
Uneori e o tânguire maternă
alteori e o melodie uitată
o grădină sălbatică
o fântână a nimănui
sau geamătul târfei unui zeu
Dragostea ţâşneşte din pieptul ei ca un hohot neîntrerupt
şi se varsă în groapa în care se prăbuşesc toate
Femeia aceea care chiar sunt eu
se trezeşte în toiul nopţii
şi scrie tot ce n-a trăit
de la un capăt la altul
răspicat
ca într-un ritual
Străina o trădează în zori, o umileşte, îi face de ruşine tainele
Vorbeşte despre ea ca şi cum ar deschide o carte în care toate cuvintele sunt la fel
Şi nici unul nu înseamnă nimic.