Lavinia Lazăr: Cum arată o zi în izolare structurată pe ore?
Dumitru Georgescu: Mă trezesc de obicei pe la ora 8:00 sau 9:00 dimineaţa. Intru în baie cu pisica, pentru că aparent, baia şi apa au devenit foarte interesante pentru ea. Îmi beau cafeaua şi fumez două ţigări. Am noroc că izolarea şi haosul m-au prins la un prieten care locuieşte la casă şi de pe 13 martie am şansa de a ieşi zilnic în livadă, în spatele casei, să mă plimb printre copaci, să dau mâncare la animale şi să fac de toate pe lângă casă. Pe la ora 12:00-13:00 după ce mănânc, de obicei mă retrag undeva singur şi ascult muzică şi scriu, până pe la ora 17:00. Aproape toată ziua stau pe reţelele de socializare.
De obicei pe la ora 18:00 mănânc, apoi seara ne uităm la un film sau jucăm rummy sau urmărim vreo emisiune concurs de la televizor. Din 2013 până în 2020, nu m-am uitat la TV. Dacă voiam să văd ceva căutam pe internet. Ei bine, acum în carantina asta am început să mă uit din nou la televizor.
Pe la ora 00:00, lumea se culcă. Eu de trei săptămâni am insomnii şi adorm pe la 3 sau 4 dimineaţa, dar m-am obişnuit. Am început sa scriu şi noaptea. Noaptea corectez ce scriu ziua.
L.L.: Ce activităţi diferite practici acum, în timpul izolării şi nu te-ai fi gândit niciodată că le vei desfăşura?
D.G.: Nu m-am gândit niciodată că o să îngrijesc via şi am descoperit că îmi place. Nu m-am gândit niciodată că o să învăţ să fac facturi şi extrase de cont cu o contabilă lângă mine care să mă înveţe. Nu m-am gândit niciodată că o să stau pe internet chiar atât de mult. Că o sa fac episoade live pe instagram.
L.L.: Încercăm să nu facem exces de ştiri negative, de tensiuni şi ne umplem timpul cu...
D.G.: Cu muzică, lecturi şi aşa cum am zis mai sus, am început să scriu un text pe care l-am tot amânat.
L.L.: La ce planuri personale şi profesionale ai fost nevoit să renunţi înainte de pandemie?
D.G.: Îmi doream foarte mult să ajung câteva zile la părinţii mei şi nu a mai fost posibil lucrul acesta. Am rămas izolat departe de ei.
Profesional, trebuia să încep repetiţiile pentru un nou spectacol. Sper din tot sufletul să fie posibil lucrul acesta după ce trecem cu bine peste acest haos.
L.L.: Cum este să priveşti spectacolul în care joci în spaţiul online?
D.G.: Până acum, s-a difuzat un singur spectacol în care joc. Prinţul Fericit, de la Teatrul pentru copii şi tineret "Luceafărul" din Iaşi. Emoţionat până la lacrimi am fost. E un spectacol (premiera a fost în 2013) pe care eu nu îl mai joc.
Spre deosebire de alte spectacole pe care le-am văzut online, Prinţul Fericit a avut parte de o filmare profesionistă şi din punctul meu de vedere a transmis multă emoţie, dar poate mi s-a părut mie. Nu ştiu.
L.L.: Din punct de vedere psihologic, prin ce stări şi emoţii ai trecut şi cum ţi s-a adaptat corpul în această perioadă sedentară?
D.G.: Sincer, nu am crezut că va fi chiar aşa grav. La început îmi spuneam: "ăştia la ştiri fac totul să sune mult mai grav. Uite, vezi, de asta nu mă uitam eu înainte la TV." Apoi uşor, uşor m-a prins panica, văzând cum se răspândeşte în jurul meu.
După două săptămâni am ieşit pentru prima dată din casă pentru cumpărături şi prezenţa poliţiei şi a câtorva militari pe străzi mi-a dat o stare de frică mai accentuată. Am noroc că eu cu mine vorbesc mult şi mă întorc în mintea mea, în lumea mea interioară şi acolo e bine.
L.L.: Cu ce documentare / filme / muzică te delectezi în acest timp?
D.G.: Am revăzut Chernobyl. Am început să mă uit la documentare cu crime nerezolvate. Şi pierdeam câteva ore bune. După documentar, căutam să citesc despre crimă, să văd dacă nu am fost dus în eroare de filmare şi să încerc eu să rezolv misterul. Noaptea ca să adorm îmi pun un episod din Friends.
L.L.: Ce cărţi restante şi-au găsit locul pe noptieră?
D.G.: Nu sunt la mine acasă şi nu am decât textele de la teatru, pe care le port mereu cu mine. Am găsit aici un Edgar Allan Poe şi îl citesc.
L.L.: Consideri că după aceste zile, activităţile obişnuite vor fi mai conştientizate şi îţi vei schimba perspectiva, atât profesională, cât şi cea socială?
D.G.: Perspectiva profesională nu cred că o să mi-o schimbe. Adoram teatrul şi înainte şi îl voi adora şi după. Şi nu o zic doar aşa. Dacă înainte veneam cu o oră înainte la teatru, cred că acum voi merge cu două ore înainte. Să mă opresc un pic şi în parcul din faţa teatrului, să privesc oamenii, să mă bucur de ei. Social, distanţarea asta obligată cred că o să mai rămână şi după ce trece nebunia asta. Părerea mea e că virusul nu o sa treacă dintr-o dată şi că trebuie să fim atenţi şi pe viitor, dar măcar, să-mi pot vedea oamenii că mor după ei.
L.L.: Cât de implicat ai fost din punct de vedere civic în soluţionarea problemelor actuale?
D.G.: Atât cât am putut. Nu am ieşit din casă (doar de două ori pemtru a cumpăra provizii pentru mine şi pentru încă două familii), am purtat mască şi mănuşi şi am încurajat ca toată lumea pe care o cunosc să facă acelaşi lucru. Am încercat să încurajez chiar dacă eu eram descurajat.